De Business

Punem punctul pe știi

Prefectul a pus „pile” ca Moldoplast sa nu ramina pe intuneric

joi, 20 ianuarie 2005, 00:00
3 MIN
 Prefectul a pus „pile” ca Moldoplast sa nu ramina pe intuneric

Moldoplast isi plateste facturile restante la Electrica cu produse plastice. In ceea ce priveste valoarea restantei, directorii celor doua societati au pareri diferite. Culmea este ca datornicul, adica Moldoplast, stie ca are de plata de patru ori mai mult decit sustine furnizorul, Electrica. Moldoplast spune ca are de achitat patru miliarde lei, iar Electrica vrea doar un miliard de lei. Aceasta anomalie economica este explicata prin interventia prefectului, care vrea ca, in cazul in care posibilii investitori ajung dupa lasarea intunericului, sa nu vada fabrica la lumina farurilor. Fosta Mase Plastice este curtata intens de o firma din Bucuresti detinuta de un misterios om de afaceri libanez El Lakis Najib. Pentru a putea participa la licitatia de privatizare a societatii iesene, care va avea loc la jumatatea lunii viitoare, a incheiat un acord de asociere cu PAS (Programul actionarilor salariati).
Tevi de plastic contra energie electrica
Moldoplast va plati factura la energia electrica cu produse din mase plastice. „Momentan firma nu are bani sa plateasca datoriile restante. Am hotarit ca in aceasta luna sa oferim celor de la Electrica produse in valoare de 800 de milioane de lei. Le vom da tevi din plastic si ce altceva mai au ei nevoie pentru instalatii, urmind ca mai incolo sa platim si cu bani, dar cind vom putea”, a explicat Sergiu Ambrono, director Moldoplast. Problema este ca Ambrono sustine ca are de platit o suma, iar Ioan Ciutea, directorul Electrica spune ca este mult mai mica. „Avem datorii la Electrica de aproximativ patru miliarde de lei”, sustine Ambrono. Insa, Ciutea nu este de aceeasi parere, el spunind ca firma ieseana datoreaza numai un miliard. „Firma Moldoplast nu are datorii la noi. Ultima factura, cea a lunii decembrie, este de 1,1 miliarde lei. Aceasta este singura datorie la noi si au termen de plata pina la sfirsitul lunii ianuarie. Daca nu credeti, puteti veni la noi sa verificati”.
Ciutea se face ca ploua
Din cauza datoriilor destul de mari, recent conducerea Electrica hotarise sa sisteze energie electrica celor de la Moldoplast, dar la interventia prefectului Radu Prisacaru, ordinul a fost revocat. Ciudat este faptul ca directorul Ciutea nu recunoaste nimic. „Nu am luat nici o hotarire de a sista furnizarea energiei electrice, si cu atit mai putin nu am stat de vorba cu prefectul”, spune seful Electrica. Pe de alta parte, prefectul Prisacaru confirma ca a ajutat Moldoplast. „Am vorbit personal cu directorul Ciutea, de la Electrica, pentru a nu opri lumina la Moldoplast. Si asta pentru ca firma ieseana este in curs de privatizare si nu este normal sa vina investitorii si sa nu poata vedea societatea. Eu recunosc acest lucru si nu ma ascund, dar nu imi dau seama de ce Ciutea nu recunoaste”, ne-a explicat uimit prefectul.
Terenurile Moldoplast fac cu ochiul
Una dintre firmele interesate de achizitionarea societatii iesene, este Energoreparatii Serv din Bucuresti, detinuta de omul de afaceri El Lakis Najib. Aceasta a incheiat un acord de asociere cu PAS de la Moldoplast. Conform acestui contract, daca firma bucuresteana va fi cistigatoarea licitatiei, PAS-ul va detine 15% din actiunile scoase de stat la vinzare, iar restul vor intra in proprietatea firmei bucurestene. De fapt, acest acord de asociere a fost facut pentru a permite Energoreparatii Serv sa poata participa la licitatia organizata de Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS). Unul din criteriile puse de cei de la AVAS este de a avea minim zece ani de activitate in domeniul maselor plastice pentru a putea participa la licitatie, iar Energorepatii Serv nu indeplinea aceasta conditie. Moldoplast este interesanta pentru posibilii investitori mai ales prin activele detinute. Societatea se intinde pe o suprafata de 9,2 hectare, din care sase sint ocupate de constructii. In cursul anului trecut societatea a obtinut o cifra de afaceri de 120 de miliarde lei si au inregistrat pierderi de aproximativ 14 miliarde lei. (Dan MINDRUTA)

Comentarii