De Business

Punem punctul pe știi

Productia industriala din Romania a scazut in iunie de doua ori mai lent decat in UE

miercuri, 12 august 2009, 11:43
1 MIN
 Productia industriala din Romania a scazut in iunie de doua ori mai lent decat in UE

Situatia a fost mai grava in zona euro, unde declinul a fost de 17%.

Cel mai redus declin al productiei industriale a fost inregistrat in iunie de Polonia (-4,3%). Romania s-a clasat pe pozitia a doua, cu o scadere de 7,8% urmata de Olanda, cu 9,5%. In schimb, cele mai mari scaderi au fost raportate de Estonia, de 30,1%, Slovenia, de 22,2%, si Italia, de 21,9%.

Eurostat a publicat date statistice pentru 18 state membre, 17 dintre acestea inregistrand scaderi ale productiei industriale comparativ cu a sasea luna din 2008. Singura tara UE care a raportat un avans al productiei industriale in iunie a fost Irlanda, cu un plus 2,6% fata de iunie 2008.

Fata de luna precedenta, productia industriala din Romania s-a micsorat cu 0,3%, in timp ce blocul comunitar a avut o scadere pe ansamblu de 0,2% fata de luna mai, iar in zona euro declinul a fost ceva mai mare, de 0,6%.

Potrivit datelor publicate de Institutul National de Statistica (INS), productia industriala din Romania, ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, a scazut in iunie cu 8,9% fata de aceeasi luna din 2008, pe fondul contractiei severe a activitatii din sectoarele extractiv si de prelucrare, marcand a noua luna consecutiva de declin.

Fata de mai, productia industriala, ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, a scazut cu 0,2%, determinata de scaderea productiei si furnizarii de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat, cu 8,5%, si a industriei extractive, cu 4,8%, potrivit INS. (NewsIn)

Comentarii