De Business

Punem punctul pe știi

Restantele iesenilor la credite au urcat cu 9%

miercuri, 22 august 2012, 17:38
2 MIN
 Restantele iesenilor la credite au urcat cu 9%

 Criza economica se resimte puternic chiar si dupa patru ani de la declansare. Datele oficiale publicate pe site-ul Bancii Nationale a Romaniei (BNR) arata ca datoriile iesenilor catre banci au crescut cu aproximativ 9% intr-un an de zile. In acelasi timp, economiile iesenilor au scazut tot cu aproximativ 9 procente. Oamenii de afaceri locali si economistii sustin ca situatia este una trista si arata faptul ca cei mai multi au ajuns la fundul sacului, fiind in incapacitate de a mai face fata datoriilor. In iunie 2011 iesenii aveau credite totale de 6.777.3 milioane de lei. Depozitele bancare atat in lei cat si in valuta se ridicau la suma de 2.477,3 milioane lei. Un an mai tarziu cifrele aratau cu totul altfel. Potrivit BNR, creditele iesenilor insumau la finele lunii iunie 7.551,9 milioane lei din care 2.206,8 milioane lei erau in moneda nationala, iar 5.345,1 milioane lei reprezentau creditele in valuta. Majoritatea sumelor au fost cerute de catre persoanele fizice, acestea reprezentand credite pentru consum si pentru alte scopuri, altele decat achizitia de locuinte. Economiile iesenilor se ridicau, acum doua luni de zile, la suma de 2.759,1 milioane lei. O parte dintre acesti bani, respectiv 1.899,5 milioane lei, reprezentau depozite in moneda nationala in timp ce 859,6 milioane lei, reprezentau depozitele in valuta, persoanele fizice avand mult mai multi bani in conturi decat companiile locale. „Daca activitatea de creditare a crescut, acesta este un semn bun. Insa imi este frica ca aceste credite au fost accesate pentru achitarea creantelor la bugetele de stat, lucru care si cred ca s-a intamplat. Lumea trebuie sa se gandeasca ca vor da acesti bani inapoi cu dobanda. Faptul ca au scazut depozitele este un alt semn ca treburile merg prost, iar iesenii nu mai castiga. Este o consecinta a afirmatiilor politice, cum ca ne vom reveni si vom iesi din recesiune. Oamenii au ajuns la fundul sacului si au umblat la saltea pentru a-si achita datoriile. Alta dovada ca politicienii ne spun povesti“, a mentionat Neculai Vitelaru, presedintele Patronatului Judetean pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii. Omul de afaceri Gheorghe Plesu si totodata presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri Iasi (AOAI) 2003 a adaugat ca judetul nu va rezista daca investitiile vor fi numai in zona imobiliara. „Trebuie sa ne apucam sa producem si sa exportam. Pentru vremurile pe care le traim este o situatie normala, care se inscrie in trendul Romaniei si a lumii. Ca nu este o situatie buna este cu totul altceva“, a mentionat Plesu. Acesta a sfatuit tinerii proaspat iesiti de pe bancile scolii sa intre in afaceri si sa incerce sa-si dezvolte propriul business. „Singurele care aduc bani sunt firmele care exporta si acestea sunt foarte putine in Iasi. Oamenii care au terminat o facultate trebuie sa-si deschida o afacere. Sansa Iasului si a Romaniei sunt firmele care produc si exporta. Nu zona imobiliara, cu cladiri de birouri si magazine“, a adaugat Plesu.

Comentarii