De Business

Punem punctul pe știi

Viorel Roman se bate in instanta cu o banca pe datoriile Centrului de Afaceri

joi, 13 septembrie 2012, 19:17
2 MIN
 Viorel Roman se bate in instanta cu o banca pe datoriile Centrului de Afaceri

 Centrul de Afaceri International (CAI), firma controlata de omul de afaceri Viorel Roman (foto) contesta tabelul definitiv ce contine datorii catre Piraeus Bank. Procedura insolventei pentru CAI a fost deja aprobata de catre Tribunalul Iasi, iar CAPITAL INSOL S.P.R.L a fost desemnata ca administrator judiciar. „Impotriva acestui tabel debitoarea a formulat contestatie in ceea ce priveste inscrierea creantei Piraeus Bank Romania, contestatie vizand nu marimea creantei Piraeus Bank, ci natura acesteia si categoria de creante in care este inscrisa. Debitoarea, SC Centrul de Afaceri International SA si-a manifestat intentia de reorganizare. Urmeaza ca planul de reorganizare pe care il va realiza debitoarea sa fie prezentat creditorilor spre aprobare si ulterior instantei pentru confirmare”, a mai precizat actualul administratorul judiciar. Reporterii de la "Ziarul de Iasi" au incercat sa ia legatura cu omul de afaceri Viorel Roman pentru a obtine un punct de vedere de la acesta referitor la situatia firmei pe care o detine insa acesta avea telefonul inchis. Reprezentantii CAPITAL INSOL nu au oferit si informatii in privinta sumei datorate catre Piraeus Bank, in schimb au detaliat motivele intrarii in insolventa. „Asa cum a fost precizat si in raportul privind clauzele care au dus la aparitia insolventei depus la instanta, administratorul judiciar a constatat ca societatea incepe sa aiba probleme financiare incepand cu anul 2009. Principalul motiv faptic al rezultatelor nefavorabile ale societatii a fost impactul crizei economice asupra activitatii societatii”, a precizat lichidatorul. Conform CAPITAL INSOL, printre motivele care au dus la declinul activitatii economice a firmei se mai numara si „contextul economic nefavorabil existent pe pietele pe care a activat societatea debitoare”. Se pare insa ca motivele nu se opresc aici. „Societatea a cumulat numeroase datorii catre institutiile de credit, gradul de indatorare crescand de-a lungul perioadei analizate, indatorarea ducand la scaderea considerabila a autonomiei si a stabilitatii financiare a acesteia. De asemenea, societatea a cumulat numeroase datorii catre institutiile statului, ceea ce a generat majorari, penalitati, blocarea conturilor societatii, cu impact asupra relatiilor acesteia cu furnizorii si alti creditori”, a mai precizat actualul administrator judiciar. Potrivit site-ului Ministerului de Finante Publice, www.mfinante.ro, CAI avea, la sfarsitul anului trecut datorii in valoare de aproximativ 1.350.000 de lei, in conditiile in care avea 5 angajati in domeniul dezvoltarii imobiliarelor. Dosarul a fost depus la Tribunalul Iasi la inceputul lunii, pe 4 septembrie, iar primul termen urmeaza sa se desfasoare pe 30 octombrie a acestui an.

Comentarii