Campioana suspansului

In afara de titlul oficial de campioana a Romaniei, ajuns la Cluj, se vehiculeaza, prin emanatiile maharilor din fotbalul nostru, si un alt titlu, cel de "campioana morala", la care aspira aproape toate echipele din Liga I, cu stea(ua) in frunte. Care mai de care, Unirea Urziceni, Otelul, Craiova, ba chiar (blasfemie!) pina si Ceahlaul lui Pinalti s-ar dori incununate cu laurii onestitatii, inclusiv Politehnica Iasi, dupa cum zis-a antrenorul Ionut Popa-Voda. Cum concurenta intre marii maestri ai boxul cu propriii pectorali este foarte mare si cum respectiva onoare nu duce spre vreo morganatica Liga a Campionilor Morali, propunem un alt titlu pe care Politehnica Iasi nu are cum sa-l rateze: campioana suspansului. Ce ne trebuie titlul ala, care seamnana a "fraieri da’ cinstiti", cind Liga I e plina de "comersanti onesti"? Nu-i mai fascinant suspansul, anual servit pe piine la Iasi, cu accente beletristice in anii bisecti?

In ultimii ani, Politehnica Iasi a fost singura echipa de pe mapamond care a reusit sa se salveze de la retrogradare de doua ori pe sezon. Mai intii, retrogradarea sportiva, cea de pe teren (Poli nu a avut emotii in ultima etapa, in ultimii patru ani!), apoi cea financiara – toate se duc ca un fum spre alte zari, dar numai in ultimul moment, ca in povestile cu Sindbad Marinarul, sau in melodramele cu happy-end. Dupa ce traim in incertitudinea din apele tulburi ale retrogradarii, vine rasufletul de usurare, cu ovatiile de rigoare, dar numai pina la actul doi, atunci cind din off se aude strigatul de groaza: "Valeeeeu, licentaaaa!". Bineinteles ca totul se rezolva, marea arta nu sta in insasi rezolvarea tramei, ci in alegerea momentului potrivit.

Fotbalul face parte din viata, viata are farmecul ei, desi unii prefera o existenta nesarata la mijlocul clasamentului, ca triungiul Vaslui – Galati – Bistrita. Mai iei o gura de aer rarefiat care te ameteste, mai faci o scufundare prin zona cu bulbuci (dar ai grija sa nu te ineci!), dupa care te intorci in apele caldute ale mediocritatii. Asemenea echipe rar intra pe paginile de deschidere ale ziarelor sau la crema stirilor TV, pentru ca mediocritatea nu face rating. Insa Politehnicii Iasi i se face o mare nedreptate, fiindca nemuritorul Alfred Hitchcock ar fi fost foarte inspirat de ceea ce se intimpla in Copou in lunile aprilie-mai. Totul e bine cind se termina cu bine si – daca canalele TV sau ziarele dimbovitene ramin insensibile la thrillerele de pe Bahlui – ce sens are, totusi, sa tremuram, in fiecare an, nu atit din cauza ratarilor lui Bilba sau gafelor defensive, cit a resuscitarilor de ultim moment a contabilitatii clubului? Unii opteaza pentru o rezolvare gospodareasca, din timp, a problemelor financiare, pentru a nu avea emotii la final de sezon. O astfel de rezolvare, fara sare si piper, este atipica pentru Politehnica Iasi. Totul seamana a intreprindere socialista de pe vremuri, in care ordinea in documente era instaurata, brusc, odata pe an, cu Controlul Financiar Intern, sosit de la Bucuresti pe post de bau-bau.

La Iasi, finalul este previzibil, chiar asa, incarcat de suspans. Coatele se misca uniform accelerat, pina la data scadentei, Politehnica Iasi va scapa de retrogradare si din punct de vedere financiar, iar badia Stefan de la Piatra va trebui sa-si caute alti fraieri pe care sa-i trimita la matineu. De doi ani incoace, pericolul nelicentierii filfiie macabru in Copou de prin luna martie. In anul 2008, Poli a fost respinsa, in prima instanta, de comisia lui Viorel Duru-bau-bau, dar are sanse aproape totale sa se salveze pina la 31 mai. Evolutia liniara evenimentelor ar duce la concluzia ca drumul se poate infunda in sezonul viitor, iar suporterii clubului ar putea sa se intrebe daca nu cumva ar fi fost mai bine ca echipa sa retrogradeze pe teren, decit sa-si faca atita singe rau. Convine cuiva un asemenea final de telenovela, chiar si cu suspansul aferent?