Cercul patrat – Intilnire cu Coelho

In ultima vreme, lumea discuta numai in termeni energetici. Cartile lui Coelho emana, dupa cite s-a constatat, o benefica energie pozitiva. Efluvii euforizante strabat prin porii copertelor si lovesc decisiv psihicul cumparatorului. Sub o influenta misterioasa, tot omul cere cu insistenta un Coelho, daca se poate, chiar doi. Dupa achizitie, ca un efect fericit, consoarta isi priveste extaziata consortul, care pina mai ieri prezenta gusa, avea ochii injectati etilic si o respingatoare umflatura ventrala. Dar inervatiile lucreaza si invers. In ochii barbatului, sotia primeste, in chip oarecum inexplicabil, silueta felina de odinioara, taria de granit a sinilor si o jucausa sclipire juvenila in ochi. Si toate aceste miracole se petrec doar la amusinarea „Alchimistului”. Cel care, in pofida unui ins incarcat negativ precum Gherghel, parcurge postmoderna confectie narativa resimte de indata frisoane energetice cu urmari vag halucinogene. Nu e nevoie sa fumezi „iarba” ori sa-ti injectezi in vene fiole cu fortral ori morfina spre a accede la un mic extaz. Energiile pozitive ale bravului Coelho produc, matematic, erectii spirituale si orgasme ale cerebelului, greu, aproape imposibil de uitat de memoria afectiva.
In schimb, autori precum Dostoievski, Kafka, Ionesco trezesc in celulele mintale ale cititorului comotii de o intensitate periculoasa, intrucit din paginile numitilor scriitori irump energii malefice si, adeseori, letale. Cititi, spre edificare, „Procesul”? O virulenta energie negativa va va lovi decisiv, chiar in moalele capului, ca flagelul unui calau indelung exersat in torturile subtile ale Sfintului Oficiu. Prin urmare, e bine ca trupul nostru energetic, care il dubleaza, nevazut, pe cel de tina proasta, sa fie prezervat de prezenta acestor autori tenebrosi si imbaiat in cit mai mult postmodernism, asa cum Popeea si-l linistea prin bai in lapte de magarita.
Mi s-a intimplat adesea, fara de stire si, desigur, fara de voie, ca, intrind intr-un anticariat, sa privesc innegurat sfesnicele coclite, jilturile putrede, cutitele pe care se mai poate vedea rugina singelui varsat, cartile infestate cu bestiole si cutreierate de cari matusalemici. Exact in acea clipa de ratacire fatala am perceput violenta energie negativa a locului si am recunoscut imediat lovitura piezisa a ireparabilului. Dupa o astfel de vizita printre defuncti, ca in cunoscuta piesa ionesciana, centrele energetice insirate pe coloana, asemenea cifrelor dintr-un registru contabil, se blocheaza, muschii din jurul plexului solar capata duritatea carbonului si, pe o raza de citeva sute de metri, toate chipurile devin invariabil morne. Pasesti ca un somnambul, printre spectre. In acest moment nu-ti mai arde nici de Coelho, prinzi „Alchimistul” de coperta din fata, il azvirli, fara vlaga, pe geam si iti pui, sardonic, in gind sa sucesti gitul primului postmodernist ivit in cale, fara nici cea mai mica remuscare, cu o sadica satisfactie minora, care nu schimba, din nefericire, nimic din alambicata-ti compozitie energetica. Devii negativ si viclean precum sarpele Kundalini si toxic precum napirca. Transportat in Eden, ai ispiti-o pe Eva si l-ai determina, inca o data, pe Dumnezeu sa inventeze moartea. Ai avea privirea de otrava si rasuflarea de venin.
In aceasta situatie, nici un maestru energetic, din cei care prezinta clarviziune anterospectiva, retrospectiva si, in plus, respectiva nu ar cuteza sa-si exercite stiinta pe tine sau pe oricare dintre obiectele tale infectate negativ cu o energie de rumegus si cenusa. Transformat intr-un raufacator inventiv, ai cutreiera ulitele innoptate ale orasului, intr-o deplina solitudine, cu speranta secreta ca la un colt de strada, undeva pe linga zidurile patinate ale Goliei, il vei intilni, in carne si oase, pe insusi postmodernistul Coelho, proaspat coborit de la Tirgul de carte „Librex”, unde a serbat, desigur, un binemeritat triumf, alaturi de postmodernistul Ioan Holban. Din coliziunea minusului cu plusul, a negativului si pozitivului se va naste cindva un nou cap de opera de forta si energia pozitiva a „Alchimistului”. Ceea ce nu e putin lucru?
(Valeriu GHERGHEL)