Cine isi asuma tratatul fiscal?

L-am auzit pe Traian Basescu vorbind de unul singur despre Tratatul fiscal de disciplina bugetara. Defrisind terminologia economistilor, mesajul politic a fost unul singur: Romania trebuie sa termine cu masurile bugetare populiste, daca nu vrea sa se auto-excluda din clubul european si daca mai are de gind sa-si pastreze o urma de credibilitate financiara, economica ori politica. Cu popularitatea sa minuscula, izolat la Cotroceni, huiduit de popor, Traian Basescu le serveste tuturor politicienilor o ocazie sigura de a se face de ris: sa accepte sau nu consecintele echilibrului bugetar, unul extrem de strins, fara precedent in ultimii 22 de ani. In acelasi timp, trage poporul de mineca atentionind ca „magicienii" circului nu sint nici macar niste iluzionisti talentati, ci jalnici escroci.

Drama pentru romani pe viitor ar fi ca nimeni sa nu aiba curajul sa-si asume Tratatul fiscal intr-un an cu alegeri. Semnele sint peste tot.

Pe la spatele presedintelui, liderii din PDL il mandatau zilele trecute pe premierul Emil Boc sa discute cu FMI posibilitatea cresterii salariilor bugetarilor cu 5%. UDMR are si un termen de la care s-ar gindi sa aplice masura, undeva din lunile aprilie-mai. Din opozitie ploua cu oferte. Un deputat PSD vrea sa depuna proiecte de lege prin care salariile sa creasca cu 25%! Liberalii inca nu stiu cit sa promita, dar, prudenti, asteapta predarea gestiunii. Probabil, partidul lui Dan Diaconescu ne va propune o dublare de miine, dar inca n-am avut curiozitatea sa comutam pe OTV. Partidul lui Vadim Tudor, creditat cu sansa de a reveni in Parlament, are proiecte asemanatoare, fiindca niciodata nu a renuntat la ele. Sint acolo din 1990, folosite in toate campaniile, asa cum au facut, in grade diferite, toate partidele.

Lasati la o parte acest zgomot de fond obositor si mincinos. Lasati-i sa se zgiiasca pe sticla. Poate obosesc. Conteaza raspunsul la o singura intrebare rationala: cine isi asuma Tratatul de disciplina bugetara??? In mod normal, dezbaterea consecintelor si politicilor adecvate care rezulta din pact trebuie sa devina prima problema a agendei interne. In fond, de respectarea lui sau nu vor tine nu doar cheltuielile bugetare, ci si salvarea Romaniei de la un faliment in urmatorii ani.

Momentul este unul total neprielnic. Protestele de strada produc efecte scapate de sub control in partidul de guvernamint. PDL piriie agonic din toate partile, nemultumirile interne fac imposibila conturarea unei strategii, Boc este invitat sa plece in fiecare zi, iar gradul de dezorganizare la nivel de guvernare are aspecte comice. Pe diferite voci se striga „da ceva sau pleaca!" PDL pare dispus mai putin ca oricind sa urmeze angajamentele luate de Traian Basescu pe plan extern, mai ales cind ele ar insemna un singur lucru: fara mariri de salarii si pensii anul acesta.

USL se agita frenetic si inutil, sperind la alegeri anticipate, inainte de a ne spune daca este sau nu de acord cu principiile pactului si cu includerea lor in Constitutie. In functie de asumarea lui vom sti precis ce anume din campania electorala vor fi gogorite. Dar nu trebuie doar sa o spuna, ci si sa o demonstreze, prin angajarea intr-un proces care presupune referendum pe un nou proiect de Constitutie.

Fireste, pactul poate intra in vigoare si fara ca Romania sa-i introduca prevederile esentiale in Constitutie. Daca 12 state din zona euro il ratifica pina la 1 ianuarie 2013, el intra oricum in vigoare. Daca nu intra in vigoare inainte de 1 ianuarie 2013, intra oricum prin decizia liderilor politici din UE. Asadar, oricum s-ar plasa politicienii nostri, de-a curmezisul sau de-a latul Tratatului fiscal, intr-un fel sau altul vor fi nevoiti sa-l aplice, altfel Romania risca amenzi substantiale. Nauceala trebuie sa fie mare, dilema farseurilor cumplita. Nu ne tine economia sa procedam ca Cehia, nesemnind Tratatul. Dar avem noi politicieni capabili sa gestioneze situatia fara biciul de la Bruxelles?