Cum sa te instapanesti peste o tara care doarme

marți, 03 iulie 2012, 18:20
4 MIN
 Cum sa te instapanesti peste o tara care doarme

   Cineva amintea deunazi de instaurarea unui sistem marxist, motivand ca primul lucru pe care comunistii l-au facut cand au pus mana pe putere a fost sa distruga patrimoniul si valorile culturale. Asta a vrut sa faca si liderul social-democrat imediat ce s-a vazut premier. I s-a dat peste degete, dar este limpede ca nu s-a potolit. Mai devreme sau mai tarziu, se va intoarce iarasi impotriva Institutului Cultural Roman, sa incheie ce a inceput. Aceasta, evident, dupa ce va fi terminat cu alte institutii "rebele", ale caror conduceri vor fi doborate una cate una pentru ca nu au facut front comun ca sa reziste tavalugului.

Inca nu s-au implinit doua luni de cand USL a preluat guvernarea si deja mai multe asemenea obiective-cheie au cazut, lovite de hotarari, ordine si legi neatacate in contencios ori la Curtea Constitutionala. Nici chiar Curtea Constitutionala nu a scapat, fiind presata acum de unul dintre oamenii premierului (ministrul Justitiei) pentru ca a indraznit sa citeze din Constitutie un articol ce nu era pe placul primului ministru. Se stie deja, magistratii au conchis saptamana trecuta ca presedintele tarii trebuia sa conduca delegatia Romaniei la Consiliul European de la Bruxelles, si nu seful Guvernului, care s-a folosit de toate tertipurile ca sa ignore decizia Curtii. Astfel, premierul nu doar ca l-a pus pe onorabilul rector al Universitatii clujene, acum ministru de Externe, sa joace alba-neagra cu documente oficiale primite de la Presedintie, dar s-a grabit sa emita o ordonanta de urgenta prin care sa treaca in subordinea sa «Monitorul Oficial», pentru un control strict asupra continutului si datei de publicare a actelor oficiale.

La Bruxelles, seful Executivului de la Bucuresti i-a spus cu zambetul pe buze unui reporter de la cotidianul spaniol «El Pais» ca va demisiona daca Consiliul National de Atestare a Diplomelor si Titlurilor Universitare va constata ca teza sa de doctorat este un plagiat (asa cum de altfel se poate vedea cu ochiul liber). Consiliul s-a intrunit vineri, adica a doua zi dupa declaratia acuzatului, insa ministrul interimar al Educatiei i-a facut o surpriza placuta sefului sau de partid, desfiintand prin ordin Consiliul. Astfel, cu doar o zi inainte sa ii expire mandatul la Educatie, Liviu Pop si-a incununat interimatul: Consiliului i-a fost inchisa gura, asa cum si Comisiei de Etica din cadrul Ministerului Educatiei i-a fost inchisa chiar inainte sa se pronunte intr-un alt scandalos caz de plagiat, in care era implicat predecesorul lui Pop, Mang.

Unele dintre aceste manevre pot (puteau) fi anulate daca erau, ori inca mai pot fi, contestate in instanta. De corpul judecatoresc, noua putere de la Bucuresti inca nu s-a atins, desi Ion Cristoiu vorbea joi seara la B1TV de presiuni si amenintari cu santajul impotriva a doi dintre cei cinci judecatori ai completului de la Curtea Suprema care l-a trimis la puscarie pe Adrian Nastase. Ce a urmat sentintei se stie si va ramane in antologie: o demonstratie social-democrata de cel mai prost gust in dispretul legii si in sensul favorizarii infractorului de a fenta detentia.

Pe lista victimelor noii puteri mai pot fi trecute Televiziunea nationala, Avocatul Poporului, chiar Ministerul Culturii – unde noul ministru tocmai a oprit un interesant proiect de cercetare privind originile domnitorilor romani – si Parlamentul, a carui prestanta in ochii lumii ameninta sa coboare sub zero pe fondul chiulului generalizat, al curselor atletice ale alesilor incheiate cu sarituri dintr-un partid in altul pentru a mai pupa un mandat sau macar o functie publica ceva, sau direct in puscarie pentru infractiuni de drept comun. Mai nou, asa cum e el sifonat si lipsit de incredere in ochii romanilor, Parlamentul este scos in fata pe motiv ca reprezinta vointa poporului, ca arma letala a puterii impotriva institutiilor nesupuse intereselor liderilor USL.

Cu toate acestea, desi prezenta la ultimele alegeri a fost destul de mare, dezinteresul public fata de campania noii puteri este vizibil. Atitudinea e justificata de absenta unui lider care sa-si asume conducerea si coordonarea unei miscari de rezistenta contra derapajelor democratice savarsite de partidele aflate acum la guvernare. Ar exista cineva, dar momentan este cu mainile legate. Liderii USL i-au promis insa in mai multe randuri ca il vor dezlega (a se citi suspenda), insa nici seful statului nu se mai bucura de o larga sustinere populara, ca pe vremuri. Cert este ca institutia prezidentiala nu va scapa neatinsa din asediul care ocupa 75% din activitatea de guvernare (procent dat chiar de catre premier). Cat despre opozitie, PDL abia e in faza strangerii randurilor. De societatea civila a auzit cineva?

Comentarii