Deliciile prostiei

Citat din of-ul unei doamne intre doua virste, pelerin nostalgic la mormintul sotilor Ceausescu: "Poate ca erau si pe vremea lui Ceausescu violuri, crime, hotii, dar nu se aratau ca acum, ca sa le stie toata lumea." Iata un nou motiv pentru a-l regreta pe fostul dictator. Era rau si pe vremea lui Ceausescu, dar macar n-o stiam. Subtil, nu? Ce poate fi mai rau decit sa stii pe ce lume traiesti?
La aniversarea celor 83 de ani pe care i-ar fi implinit Nicolae Ceausescu acum citeva zile, una dintre cele mai invocate personalitati in viata a fost Ion Iliescu. Pentru fanii fostului dictator, actualul presedinte pare sa fi ramas singura speranta. De cind cu de-acum celebrele declaratii de la Focsani, Ion Iliescu reuseste ceea ce un Vadim Tudor, spre exemplu, n-ar fi capabil niciodata. Sa dea impresia ca, dincolo de interese politice conjuncturale, de imperative electorale sau presiuni externe, spune ceea ce crede si simte din adincul inimii. Iar ceea ce crede si simte n-are nici o legatura cu Romania de azi, cu aceasta "mocirla" a libertatii. Pe linga un Vadim, care pare sa-l laude pe Ceausescu doar de dragul publicitatii, Ion Iliescu e o adevarata comoara. Doar el e suficient de calificat pentru a refuza, in continuare, evidenta lumii in care traim. Doar el stie si simte ce inseamna beneficiul iluziei si al inconstientei.
Ceea ce-i reproseaza lui Ion Iliescu nostalgicii lui Ceausescu e lipsa puterii. Puterea de a-si urma instinctul si de a da de pamint cu cei care de atitia ani tradeaza virtutile si deliciile prostiei. Ion Iliescu nu crede in dileme. Nu suporta incertitudinea. Pentru el, cunoasterea e un animal de sacrificiu. Daca, prin absurd, s-ar fi facut preot, Ion Iliescu ar fi slujit la parastasul lui Ceausescu. Pentru ca la urmatoarele alegeri sa devina Patriarh.
(Pavel LUCESCU)