Drogul, o provocare

Cu ce fel de realizari se pot lauda autoritatile romane de ziua internationala a luptei impotriva drogurilor? Un sondaj realizat printre liceeni, comandat special pentru a marca un asemenea eveniment, arata dimensiunile de necontrolat la care a ajuns fenomenul. In ultimii cinci ani, numarul celor care consuma droguri s-a dublat. Unul din zece liceeni din Bucuresti spune pe sleau ca se drogheaza. Aceasta ar fi o medie, pentru ca, la liceele cu profil industrial, procentajul urca pina la aproape jumatate din cei chestionati. Ceea ce se spunea in urma cu citiva ani, ca Romania va deveni, treptat, dintr-o tara de tranzit, o piata de desfacere, este deja o realitate. In Romania anului 2001, a devenit la fel de usor sa-ti cumperi un pachet de tigari, o sticla de vin sau sa-ti procuri o doza. Heroina tine locul cafelei de dimineata.
Cu ce fel de initiative intimpina autoritatile acest fenomen? Indiferenta, apatia sint starile cel mai des intilnite, iar cind vor sa arate ca fenomenul chiar le ingrijoreaza, autoritatile incep sa dea vina pe ineficienta politiei. Strategiile sau programele de la nivel guvernamental sau ale societatii civile au rezultate timide si par ca nu se pot lupta cu morile de vint. Este greu de crezut ca un stat atit de impotent cind este vorba de responsabilitati ar fi capabil sa stopeze in momentul de fata proliferarea consumului de droguri, mai ales printre minori. Este si mai putin posibil de imaginat ca retelele de traficanti nu se vor articula curind la nivelul factorilor de decizie si nu vor deveni la fel de importante ca si mafia alcoolului, a tigarilor sau a celei legate de proxenetism.
S-ar impune de la inceput o observatie. Cazurile care apar pe prima pagina a ziarelor, in general delicte, se datoreaza prohibitiei drogurilor si nu dependentei in sine. Oricare produs a carui consumare sau comercializare este interzisa prin lege va avea o valoare crescuta, pentru ca riscurile procurarii lui trebuie sa fie acoperite cu o recompensa pe masura. Inchipuiti-va ce s-ar intimpla daca fumatul ar fi interzis, pe motiv ca provoaca adesea cancerul pulmonar. Ar scadea numarul consumatorilor, iar membrii societatii ar fi mai folositori, mai morali? O lege banala a economiei spune ca foarte multi vor cauta sa-si procure tigarile de pe piata neagra si vor fi dispusi sa ofere preturi care acum ni s-a parea exorbitante.
Interzicerea consumului unor produse a fost intotdeauna un stimulent pentru mafie. Un caz edificator, petrecut in SUA, a fost legat de prohibitia alcoolului. Ce a reusit administratia americana, in perioada interbelica, influentata de un lobby puritan imbibat de conservatorismul protestant? Nimic altceva decit sa ajute la organizarea si proliferarea mafiei alcoolului. Esecul a fost total.
Impactul social al toxicomaniei este tulburator. Ce vor face dependentii pentru a-si procura in continuare drogul la preturi exorbitante? De cele mai multe ori, vor intra in afaceri ilicite, pentru ca au nevoie de sume semnificative pentru a-si satisface viciul. In plus, o buna parte din timpul si efortul lor va fi alocata cistigarii sumelor imense de bani necesare procurarii drogului. Sondajele arata ca dependentul standard este tinar, cu o pregatire sub medie, de la liceele industriale, cu slabe posibilitati de insertie sociala. Ce va face acest tinar, aflat la marginea societatii, pentru a-si procura doza de o zi? Nu va fi el impins inspre delict? Intreaga lui viata, care, altfel, ar fi normala, nestresata de costurile stupefiantului, nu va fi organizata astfel incit sa-si procure drogul? Cu ce ar iesi statul in cistig, daca acel tinar este condamnat la excludere? Nu ar fi mai necesar, din punct de vedere al utilitarismului social, ca indivizii dependenti sa aiba sansa normalitatii?
Din aceste motive, intr-o serie de state occidentale se merge pe o alta abordare in intimpinarea fenomenului. In paralel cu o campanie sustinuta de informare si de prevenire, se merge pe principiul ca, decit un individ pierdut pentru societate, este mai util si folositor un individ acceptat cu viciul sau, nestresat de conditiile procurarii lui. Locul indivizilor care-si administreaza droguri in anturaje periculoase poate fi schimbat cu securitatea cabinetului medical. In felul acesta i se ofera toxicomanului posibilitatea de se comporta in limitele normalitatii, iar costurile derapajelor sale sociale ar fi considerabil reduse. Apoi, prin administrarea dozei sub supravegherea medicilor, scad riscurile infectarii cu HIV sau supradozei. Pe de alta parte, se da o lovitura mortala retelelor de traficanti, pricipala sursa de criminalitate si de delincventa, care isi vor pierde puternic din influenta. O prima constatare, in tarile unde administrarea drogurilor a devenit legala, este cresterea numarului de consumatori, dar acesta nu este un efect al liberalizarii pietei, ci un rezultat al aducerii la lumina a proportiilor fenomenului.
Sigur, o asemenea strategie ar putea fi considerata acum ca riscanta, chiar imorala, pentru ca da impresia ca indivizii sint oferiti pe tava dependentei. Dar ce poate face statul in continuare? Sa mearga pe masurile absolut ineficiente de pina acum, prezentindu-se ca un garant moral al societatii? Insertia sociala a indivizilor deja dependenti va deveni pe viitor una dintre probleme majore ale Romaniei. In momentul de fata, statul da dovada de o mare ipocrizie. Isi inchipuie ca normele tin locul masurilor de regularizare si control a fenomenului. Liceenii romani spun ca resimt nevoia unor informatii privind prevenirea consumului de droguri si ar vrea ca acestea sa le fie furnizate de un specialist in medicina sau de un psiholog. Cea mai mare parte a lor apreciaza ca informatiile despre droguri ar fi bine sa le fie furnizate in scoli, 45 la suta doresc sa obtina informatii prin cabinetele de consiliere individuala. Ce le oferim acum? Predici?
(Mihai CHIPER)