Caută 
4 MIN
Au trecut aproape doua decenii de cind o societate comerciala din Italia ("Media Partner") intentiona sa organizeze si finanteze o Superliga a marilor cluburi europene, la care sa participe doar echipele cu pedigree si conturi uriase in banci. O competitie inchisa, din care nu se retrogradeaza si in care nu se promoveaza. Banii pusi la bataie de italieni au incintat cluburile, gata sa renunte la afilierea la federatiile nationale si, implicit, la participarea in campionatele interne. Pentru UEFA si FIFA, materializarea acestei intentii insemna o catastrofa, la fel ca si pentru federatii, pentru ca principala lor preocupare o constituie, in mod logic, competitiile intertari. Pericolul a devenit iminent odata cu instituirea "Regulii Bosman", care a intors fotbalul cu fundul in sus, majorind decalajul intre patricienii si plebeii acestui sport. UEFA a intrat in viteza maxima si a venit cu proiectul revolutionarii din temelii a competitiilor europene. Liga Campionilor a incetat sa fie o competitie a campionilor, sponsorii s-au inmultit, numarul de meciuri s-a marit, calendarul s-a intins la maximum in detrimentul echipelor nationale si lucrurile s-au linistit pe o perioada lunga. Chiar daca s-a ajuns la finale ciudate, gen "Liga Vicecampionilor" (Manchester – Bayern, 1999) sau "Liga Spaniolilor" (Real – Valencia, 2000). Iata, insa, ca linistea asta prevesteste o noua furtuna.
In mandatul lui Michel Platini, care a profitat de acalmia existenta pentru a da sanse noi echipelor mai mici, cluburile cele bogate, grupate in ACE (Asociatia Cluburilor Europene), au inceput sa vinture degetele aratatoare. Cel care a iesit la atac este Sandro Rosell, boss-ul Barcelonei, care cere, nici mai mult, nici mai putin, cresterea numarului de echipe in Liga Campionilor. Aparent, o propunere generoasa, care da mai multe sanse plebei sa asculte imnul Ligii Campionilor. Dar sageata pacifista contine o amenintare invelita in venin. Pentru ca daca UEFA nu-i de acord, marile cluburi ameninta cu instituirea unei competitii paralele, pe criterii exclusiviste. Cum sa se defasoare liga extinsa, cind calendarul fotbalistic plesneste de supraincarcare? Tot Rosell da raspunsul: sa se joace si in week-end. Ceea ce inseamna, practic, ca echipele care participa la "Superliga Campionilor" sa nu se mai incarce cu campionatele nationale. Media Partner reloaded.
Ca Barcelona, Real, Manchester United si altele nu sint prea incintate de deplasari in Belarus si Polonia, o stie toata lumea. Unora le miroase urit si o deplasare mai scurta, la Valencia si (mai nou!) la Getafe. De ce sa se joace si in week-end ? Tot de la Rosell citire: echipele trebuie sa aiba mai mult timp liber, pentru relaxare, pentru team-building-uri sau pentru alte actiuni comune. Cum ar fi, de pilda, turneele demonstrative de prin China si Japonia, aducatoare de malai angro. De unde date libere? Rosell o spune clar: aceste date nu trebuie folosite in interesul federatiilor, ci al cluburilor. Federatiile sa nu mai organizeze meciuri amicale sau, daca vor, n-au decit. Dar sa ne lase jucatorii in pace!
Cind te numesti Barcelona sau Real Madrid si dai aproape jumatate din numarul de jucatori nominalizati pentru "echipa ideala a fotbalului mondial" ai tot dreptul sa agiti degetul aratator. Dar portavocea cluburilor bogate merge mai departe: federatiile trebuie sa plateasca indemnizatii pentru utilizarea jucatorilor in meciurile echipelor nationale, fiindca ei sint angajatii cluburilor. Si daca (Doamne-fereste sau Slava-Domnului, cum vreti) se accidenteaza unii, sa scoata despagubiri din piatra seaca (Va mai amintiti scandalul dintre Bayern si olandezi de dupa Cupa Mondiala 2010, pe tema accidentarii lui Robben?). Ne si imaginam discutiile de la FRF: ni-l permitem pe Mutu la meciul cu Estonia? Mai bine ar fi sa punem bani deoparte, sa-l avem cu Olanda, poate gasim o solutie sa-l aducem si pe Torje. Ba nu, acolo merge si Banel, ca e mai ieftin. Cum sa construiesti o nationala in conditiile astea, nimeni nu stie inca.
Asemenea idei nu reprezinta noutati in sport. La baschet se aplica din plin: NBA este o competitie inchisa, Euroliga este, cumva, intredeschisa, fiindca amatorii de participare trebuie sa achite taxe uriase de inscriere, iar federatiile nationale trebuie sa scoata sume uriase pentru a-si aduce la reprezentativa jucatorii de la Lakers sau Benetton Treviso. Acest model este rivnit si de marii imbogatiti ai fotbalului, care uita de fapt ca farmecul si popularitatea acestui sport cu mingea la picior este reprezentat tocmai de surprize, care apar mult mai rar in jocul cu mingea la cos. Si in mai toata lumea, suporterii vibreaza altfel la meciurile nationalei decit la cele dintre echipele multinationale. Farmec, popularitate, dragoste de fotbal, vibratii si altele… Ce conteaza aceste vorbe pentru marii bogati din Barcelona, Madrid si Manchester, atunci cind conturile in banci se rotunjesc?
