Frustrare de contrabanda

Luni, liderii de sindicat si reprezentantii patronatelor nu au fost de acord cu propunerile Guvernului asupra numarului de pasi pe care urmeaza sa ii facem inapoi. Sintem pe marginea prapastiei si numai mersul indarat ne mai poate salva – dupa cum ni se tot repeta.

Dar va fi suficient sa ne intoarcem din drum? De cita incredere mai dispunem acum, dupa 20 de ani de grija pentru capra vecinului? Avem o parere proasta despre noi, inradacinata adinc inca dinainte de ’89 in mintea fiecaruia. Ne dispretuim din rasputeri: agricultura merge prost, justitia merge prost, educatia functioneaza prost, sanatatea o duce greu, administratia – adica functionarime si forte de ordine – e un dezastru, de politica n-a incaput vreodata o vorba buna, iar televiziunilor de stiri nu le mai ajunge spatiul de emisie de atita indignare. Ne-am resemnat ca sintem corupti pina-n maduva oaselor, ne-am obisnuit cu tigarile de contrabanda si ne facem veacul in economia subterana.

Greu de crezut ca mai exista vreo alta natie care sa arate atita desconsideratie fata de ea insasi. Sigur, exista si motive care determina lipsa aceasta de demnitate. Daca ne uitam in curtile vecinilor, vedem ca si alte state din UE si-au pregatit masuri de austeritate, unele mai coerente, altele mai dure ca la noi. Replica universala si aproape imparabila este ca peste tot in Europa se cistiga mai bine, iar populatia suporta mai usor scaderea veniturilor sau cresterea taxelor.

La noi insa, chiar daca i-am chemat pe altii sa ne spuna ce sa facem, de nevoie sau din convingerea ca tot ce e de import e mai bun, rezultatele nu sint imbucuratoare. Economia, care ajunsese chiar sa duduie cu nici doi ani in urma, s-a gripat sub atitea poveri (campanii electorale, majorari salariale, fiscalitate si legislatie in exces).

Cu visteria goala, statul s-a intors catre propriii cetateni, astfel ca romanii s-au trezit ca au de achitat nota de plata pentru toate guvernarile slabe si foarte slabe de pina acum. Frustrarea este justificata, dar, din pacate, orice protest este tardiv. Ca si la revolutia din ’89, vinovatii nu exista oficial.

Pina sa le ajunga romanilor cutitul la os, zeci de petitii initiate impotriva masurilor de austeritate au inceput sa circule pe internet. Fiecare dintre ele a strins mii de semnaturi de sprijin, iar cea mai mare sustinere o are protestul contra scaderii indemnizatiei de crestere a copilului, de la 85 la 64% din venitul salarial mediu al mamei pe ultimele 12 luni. Intr-o petitie se cere demisia Guvernului, iar o alta protesteaza impotriva reducerii tuturor pensiilor cu 15 la suta. Ba chiar a aparut si un fel de manifest indreptat impotriva celorlalte petitii, scris in numele angajatilor din sectorul privat, a caror voce nu s-a auzit deloc de la debutul crizei si pina acum. Lipseste, in schimb, o initiativa similara impotriva spagii, contrabandei si muncii la negru.