Iasul gri

In ultimii ani s-a vazut tot mai clar ca bunastarea iesenilor este invers proportionala cu suprafata spatiilor verzi care mai exista in oras. Cladirile noi, inghesuite una in alta, si numarul tot mai mare de autovehicule au provocat restringerea tot mai rapida a spatiilor verzi, orasul riscind sa devina o aglomerare inestetica de betoane. Lipsa de imaginatie urbanistica a sefilor orasului e pe cale sa transforme Iasul intr-o gramada de proiecte arhitectonice dintre care multe par extrase intentionat din categoria contraexemplelor. Autorizatiile de constructie sint eliberate pe banda rulanta si prea putine dintre acestea sint respectate. E drept, consilierii au decis recent ca proiectele de cladiri de birouri sa prevada obligatoriu si locuri de parcare, dar s-au trezit destul de tirziu: centrul orasului s-a ocupat deja cu asemenea constructii, iar angajatii se intrec zilnic in a-si gasi locuri unde sa-si lase masinile.

La rindul ei, Primaria a inceput sa desfiinteze rigolele sub pretextul largirii unor strazi. Nefiind in stare sa impuna in Consiliul Local oferte de parteneriat pentru construirea unor parcari multietajate, primarul si ajutoarele sale s-au resemnat sa ciunteasca pomii de pe marginea drumurilor. Zona Podu-Ros este ultima defrisata in acest fel. Noroc de proiectul Palas, care promite sa salveze situatia in aceasta parte a orasului cu ceva spatii verzi si o parcare subterana, dar nu se face primavara numai cu atit.

Pina mai anul trecut, la Iasi a existat chiar o taxa de pom, o precursoare a hulitei taxe de prima inmatriculare, incadrata si ea la protectia mediului. Nu e prea clar unde s-au dus banii achitati de fiecare pereche de tineri care-si uneau destinele la Starea Civila. Primaria chiar a publicat statistici din care reiesea ca fusesera plantati mii de copaci, ba chiar s-a laudat cu planuri pentru cite un parc verde in fiecare cartier, dar iesenilor le e greu sa localizeze insulele de verdeata promise. Taxa de pom impusa pe vremea lui Simirad a fost anulata in cele din urma, dupa ce a devenit evident ca ofensiva asfaltului e vizibil mai rapida decit apuca un pom sa prinda radacini.

Este adevarat ca autoritatile locale nu au prea multe solutii la indemina ca sa impace aglomeratia urbana cu spatiile verzi. Insa, de exemplu, cu scutiri temporare de taxe si impozite si concesionari profitabile de terenuri s-ar putea incuraja construirea unor cladiri destinate parcarilor, oferind si un plus de siguranta posesorilor de masini. Profitul mai mic pe care il aduc asemenea constructii, in comparatie cu cel obtinut pe spatiile de birouri, ar putea fi ajustat in acest fel fara sa aiba nimeni de pierdut. Din pacate, solutii de genul acesta ne lipsesc sau punerea lor in practica pare prea complicata. Mult mai la indemina ramine taierea copacilor, pentru ca inca avem de unde.