Iesim in strada sau iesim din criza?

Pina si masurile de austeritate prind greu contur in Romania. La aproape o saptamina de la anuntul deloc imbucurator facut de presedinte, inca se cauta febril orice sursa de venit buna de taxat cu procentele ce vor deveni universale de la 1 iunie: 15 sau 25%. Scumpirile lunii aprilie au trecut aproape neobservate, sub spectrul amenintator al regimului dur de strins curele care se va resimti odata cu primirea, luna viitoare, a cuponului de pensie, respectiv la inceputul lunii iulie, la plata lichidarii pe iunie. Si, dincolo de toate astea, toata lumea va astepta cu sufletul la gura raspunsul la intrebarea: va functiona terapia de soc ?

Ceva asemanator a avut loc in anii ’97-2000, dar atunci s-a spus ca s-a reusit evitarea crizei economice. A fost doar o aminare. Lucrurile au revenit relativ repede la starea de lincezeala economica, iar acum am ajuns la scadenta: statul isi intoarce buzunarele pe dos, dind de inteles ca nu are destui bani pentru pensii si salarii. Incapacitate de plata din cauza incapacitatii de guvernare din ultimii 20 de ani. Sectorul privat – atita cit a mai ramas din el, pentru ca nimeni nu i-a bagat in seama pe cei de aici care si-au pierdut joburile sau chiar afacerile – nu mai produce suficient cit sa duca povara tuturor cheltuielilor statului. Stim asta deja. Acum nu mai avem timp nici sa cautam vinovatii. Oricum, si pe ei ii stim.

Prima conditie pentru intoarcerea de pe marginea prapastiei (cind inca mai era timp de intors) ar fi fost lideri politici fermi, determinati sa-si riste imaginea politica pentru a cistiga Romania. Sint usor de recunoscut: vorbesc limpede, fara sa priveasca de sus si fara sa foloseasca ironii ieftine. Dar, daca i-am avea, s-ar incumeta acum sa guverneze?

Mai este nevoie si de suportul ziarelor si televiziunilor pentru corectitudinea informatiilor care curg din orice directie catre populatia devenita, brusc, atenta la ce face Guvernul. Cel putin la fel de important este sprijinul Parlamentului, unde alesii neamului vor avea cea mai grea misiune din toata istoria Legislativului: se vor ocupa ca legile deznadejdii (cele cu -15 si -25 la suta) sa fie perfecte, pentru ca magistratii Curtii Constitutionale sa nu consfinteasca mai apoi – paradoxal, dar in acord cu prevederile legii fundamentale – falimentul statului.

Pina acum, mesajele transmise de comentatori si parlamentari s-au impartit in doua categorii: indignare pina la limita instigarii la revolta sau resemnare pe fondul eforturilor de gasire a unor explicatii cit mai logice si, eventual, a altor solutii. Numai ca pericolul desconsiderarii romanilor s-ar putea intoarce taman impotriva celor care promoveaza mascat nesupunerea civica, in loc sa ofere contrapropuneri la politica de austeritate. Or, lipsa, acum, a solidaritatii tocmai acolo unde toata lumea sta cu ochii atintiti, adica la virful institutiilor celor trei puteri ale statului, este cel mai rau lucru posibil.

Publicitate și alte recomandări video