Incotro se indreapta Politehnica?

vineri, 02 noiembrie 2007, 19:27
4 MIN
 Incotro se indreapta Politehnica?

Atmosfera din fotbalul iesean este, in aceasta toamna tirzie, mai sumbra ca oricind, si nici atunci, cu ani in urma, cind Poli a retrogradat in Divizia C, nu a semanat a inmormintare, ca acum. Ce-i drept, e drept: echipa bifeaza al patrulea an in primul esalon, iar in precedentele trei sezoane, desi s-a zbatut pentru mentinerea in high-life, problema evitarii retrogradarii a fost ingropata cu destule etape inainte de finis. In consecinta, orizontul de asteptare al iesenilor s-a largit, alimentat si de declaratia fara acoperire in realitate a primarului Gheorghe Nichita, precum ca de-acum este timpul sa abordam participarea in Cupele Europene.

Realitatea, acoperita sau goala, este aceasta: echipa care altadata se batea de la egal la egal cu granzii bucuresteni pierde acum in Copou fara drept de apel. Punctele pierdute, care se recuperau in deplasare, nu mai apar: Poli pierde greu, in ultimele minute, dar nici acasa nu-si prea sufoca adversarii (amintiti-va de calvarul cu Pandurii!), singura victorie lipsita de emotii fiind aceea obtinuta cu Gloria Buzau, 3-0 pe teren propriu.

Antrenorul Ionut Popa este acuzat ca practica un joc ultradefensiv, dar tocmai apararea este aceea care gafeaza in momentele cheie, la meciul cu FC Vaslui cazind si ultima reduta de siguranta, portarul Branet. Bilba a ajuns umbra golgeterului de altadata, iar Cernoch, Palimaru, Silvasan si Bakovic nu sint nici ei mai prejos. Asta pe plan strict fotbalistic.

Pe plan financiar, aparitia mult-asteptata a investitorilor particulari a produs mai multa dihonie decit liniste la club, nimeni nu se mai intelege cu nimeni, iar jucatorii sint neplatiti din luna august. In fine, pina si fanaticii suporteri ieseni sint dezbinati, o parte mai crezind in calitatea lui Popa de a face din nimic bici, iar cealalta cerind cu insistenta plecarea antrenorului ardelean si a presedintelui Sorin Boca.

O fi aparut aceasta babilonie din Copou netam-nesam, peste noapte? Nici vorba!

Situatia germineaza inca de la inceputul anului, dar pina acum totul s-a estompat prin lipsa banilor, prin neputinta de a aduce investitori la echipa, prin finantarea de la buget, care a pus fotbalul din Copou in centrul rafuielilor politice. Acum, insa, cind atragerea capitalului privat a reusit partial (fiindca preluarea clubului nu este inca rezolvata pe hirtie), se dovedeste ca aceasta criza a Politehnicii este mai profunda decit pare.

Sint atit de vinovati Sorin Boca si Ionut Popa, asa cum cred multi suporteri care biciuiesc tastele calculatoarelor, atit pe site-ul nostru, cit si pe cel al clubului? Boca se ocupa de conducerea executiva a clubului, zi cu zi, iar Popa de antrenamentele cu jucatorii si de pregatirea meciurilor. Insa deciziile strategice la club nu se iau fara aprobarea primarului Nichita. Or, fara a-i face neaparat un proces de intentie presedintelui onorific al clubului, in aceasta criza cam de strategie este vorba. Ne anuntam public candidatura la reprezentarea europeana, dar facem cea mai slaba campanie de transferari dintre toate echipele din Liga I.

Lotul Politehnicii este bucsit de fundasi centrali si mijlocasi inchizatori si ne miram ca Ionut Popa joaca defensiv. De multa vreme Poli nu are macar un mijlocas de creatie, care sa faca diferenta si sa lege apararea de atac, si il injuram pe Bilba (jucator eminamente de contraatac) ca nu mai da goluri.

Suporterii doresc un fotbal mai spectaculos si direct pe poarta. Foarte frumos, in teorie, dar cu cine sa faci spectacol? Cu trei fundasi centrali si doi inchizatori? Cind existau alternative in lot, s-a vazut si spectacol in Copou. Se pune problema de ce n-a cerut Ionut Popa jucatori de acest gen, insa acesti "play-makeri" cu fantezie costa mult mai mult decit simplii salahori, iar bugetul clubului este o problema (nu-i asa?) strategica. Asa ca Ionut Popa, tehnician care a dovedit de-a lungul anului ca stie sa dirijeze mai multe partituri, lucreaza cu materialul clientului. Mai exact, cu materialul patronilor.

Care va fi viitorul Politehnicii? Multe sperante se pun in aceasta iarna, dupa ce se vor termina, tiris-grapis, cele 17 etape ale turului prelungit. Poate ca se va face ordine in actionariatul clubului, astfel incit sa se poata demara o campanie solida de transferari. Dupa cum este posibil ca lucrurile sa se lalaiasca in continuare in acelasi mod. Poate va pleca Ionut Popa, pentru a produce, cum se spune pina la saturatie, un soc la echipa. Sau poate va ramine, ducindu-si crucea pina la capatul aventurii de patru ani a Politehnicii, sau schimbind radical jocul echipei, in functie de noile achizitii. Poate campania pentru alegerile locale de anul viitor va produce si un soc in conducerea administrativa, dinamizind noi surse de energie. Nu stim ce se va intimpla, dar ceva trebuie sa se intimple, fiindca este cit se poate de clar ca treaba nu merge la Politehnica Iasi.

Comentarii