Jumatatea plina a paharului

Cind se va face bilantul legislaturii 2004-2008, probabil ca aprecierile vor fi preponderent negative. Certurile interminabile dintre palate, prezidentialismul virulent al lui Traian Basescu, partitocratia oligarhica sustinuta de PNL, cu sprijinul PSD, tribalismul politic ce a dus la o politizare suplimentara a institutiilor si politicilor publice, instabilitatea provocata de schimbarile frecvente la conducerea institutiilor, utilizarea populista a resurselor bugetare, lipsa de randament pe masura asteptarilor a unor institutii (a DNA, in special) – toate acestea vor fi contabilizate ca bile negre in contul actualei guvernari luata la modul general.

Interesant este ca – datorita specificitatii legislaturii ce se apropie de sfirsit, in care aproape toate partidele importante au participat intr-un fel sau altul, mai mult sau mai putin, la guvernare – responsabilitatea pentru lucrurile negative mentionate se imparte intre cei aflati acum efectiv la putere (Traian Basescu si PNL) si formatiunile aflate in opozitie – opozitie reala (PD-L la centru, dupa o perioada in care a fost la guvernare) sau simulata (PSD, PC). Desigur, este usor de anticipat ca in campania electorala din toamna doar succesele vor avea mai multi parinti, in timp ce esecurile vor ramine orfane. De altfel, acest lucru s-a observat deja de la locale, cind partidele si-au impartit voturile revendicindu-si fiecare succese punctuale si aruncind vina pe ceilalti pentru insuccese.

Exista si o parte buna in acest vacarm, in aceasta cacofonie a puterilor? Ei bine, da, exista. Faptul ca in interiorul puterii s-a realizat o supraveghere reciproca si o competitie permanenta intre actorii politici a facut actul de guvernare mai curat si mai eficient. Ostilitatea dintre Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu, dintre PD-L si PNL, a contribuit la prevenirea coruptiei mai mult chiar decit DNA. Partile au fost atente la fiecare pas pe care l-au facut, pentru a nu fi prinse in ofsaid. Fiecare greseala a fost exploatata intens de cealalta tabara. Se spune ca in Guvern mai multi ministri au delegat cit s-a putut din dreptul de semnatura pentru a reduce marja de posibilitate de a fi prinsi cu ilegalitati, voluntare sau involuntare. Spre deosebire de guvernarea PSD, care a supurat de coruptie, intretinuta chiar de la primul nivel al Executivului, guvernarea de dupa 2004 a fost ceva mai curata. Si asta nu neaparat pentru ca membrii echipei de guvernare au fost prin vocatie mai corecti, ci pentru ca altul a fost contextul. Supravegherea reciproca, panoptica, dintre actorii puterii i-a ferit de tentatii. Altfel, tentatiile au fost mari, iar unii, spune DNA, au cedat ispitei. Important este ca am aflat din timp de acest lucru.

Conflictul dintre Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu a avut numeroase efecte negative (transmiterea liniei de separatie in fiecare institutie si domeniu cu care cei doi au avut de-a face, decizii partizane ale institutiilor statului, blocaje etc), dar si un important efect pozitiv: conflictul s-a tradus in emulatie. Sicanarea reciproca dintre Basescu si Tariceanu a facut din primul un presedinte mai precaut, iar din al doilea, un politician mai bun. Cu alte cuvinte, fiecare a progresat acolo unde avea lipsuri. Electoratul trage, indirect, un oarecare profit din aceasta competitie pentru ca presedintele si premierul se intrec in a-i face pe plac. Seful guvernului este mai avantajat in aceasta privinta pentru ca are la indemina mai multe resurse si pirghii pentru a rasplati electoratul, in timp ce seful statului compenseaza prin popularitate si gesturi simbolice. Pericolul in aceasta competitie este acela al supralicitarii populiste. Deja s-a observat ca Guvernul cheltuieste electoral mai mult decit poate suporta bugetul, iar presedintele risca, prin exagerare, sa-si converteasca popularitatea in populism.

Dezamagirea noastra fata de actuala guvernare vine din iluzia ca buna guvernare este conditionata de existenta unei vieti politice consensuale. Romania a avut un presedinte longeviv si influent – l-am numit pe Ion Iliescu – care a stimulat (retoric, nu prin fapte) aceasta iluzie. In fapt, politica inseamna conlucrare, dar si competitie si conflict. In aceasta a doua ipostaza nu da bine la public, dar pina la urma poate fi in avantajul acestuia. Important este sa existe cai, mecanisme de rezolvare a conflictelor, in ultima instanta, pentru ca acestea sa nu degenereze. Din fericire, cel putin deocamdata, acestea exista si functioneaza.