Lenea, tratata cu devalorizare monetara!

Grecia a ajuns sa fie sinonim pentru dezastru, lipsa de eficienta, lene, risipa si chiar, in ultimul timp, pentru caderea euro. Multi profesori incoronati cu premiul Nobel au si solutia miracol pentru relele intalnite in spatiul elen. Nici mai mult, nici mai putin, propun  ei, decat renuntarea la euro si revenirea la drahma – fosta moneda nationala a Greciei. Acelasi tratament il recomanda si pentru alte tari aflate in suferinta. Moneda nationala este vazuta ca un panaceu, ca un tratament minune, lipsit de riscuri si contraindicatii. Au aparut in presa materiale care aratau ca relansarea Islandei se datoreaza tocmai faptului ca mica tara – are circa 300.000 locuitori, deci cat un oras mare de la noi – detine moneda proprie.

Cat adevar este in teoriile ca o moneda proprie te poate scapa de orice grija? Simpla renuntare la euro si trecerea la drahma sau pesetas ar asigura un success imediat fara prea mari suferinte din partea populatiei? Este euro o frana pentru statele mai putin dezvoltate din sudul Europei? In randurile care urmeaza vom incerca sa raspundem obiectiv la aceste intrebari si sa aratam cum activitatea economica este influentata de politica monetara.

In primul rand, trecerea de la o moneda la alta nu se face fara costuri. In exemplul Greciei, abandonarea euro si revenirea la drahma nu este este lipsita de cheltuieli, sa le amintim doar pe cele cu tiparirea. Ele sunt insa mult mai diverse si mai greu de abordat doar intr-un singur articol. Daca s-ar adopta, sa presupunem, un curs fix de 1 la 1 si acesta ar mai putea fi si sustinut, atunci din aceasta afacere nu ar pierde nimeni, dar miscarea ar fi lipsita de sens. Daca, in schimb, drahma ar pierde rapid teren in fata euro, atunci toti grecii care au bani in banci si-ar vedea economiile spulberate. Apoi, in fata creditorilor nu s-ar castiga nimic fiindca ei vor dori sa isi recupereze sumele plasate in euro sau dolari si in nici un caz in drahme, care pe piata ar fi lipsite de valoare si nimeni nu ar vrea sa le detina ca rezerva din cauza fluctuatiilor repetate.

Avantajul acestei miscari ar consta totusi in faptul ca devalorizarea monedei nationale de catre Banca Centrala ar scadea preturile marfurilor ce pot fi exportate. In cazul Greciei vorbim despre masline, ulei, produse alimentare, servicii de cazare si transport rutier, maritim si aerian si cam atat. Un alt bun de export al Greciei, capitalul financiar (n.r. – bancile cu capital elen detin aproximativ o treime din capitalul bancar strain din Romania), ar deveni insa necompetitiv odata cu trecerea la drahma. Cu toate ca bunurile respective ar deveni mai ieftine si mai competitive la export, per ansamblu, ele nu ar asigura o reechilibrare economica, fiindca bunurile importate de greci ar deveni mai scumpe. Devalorizarea monedei inseamna pana la urma o amputare a puterii de cumparare. Nu este una vizibila imediat, impactul taierii lefurilor sau pensiilor este unul imediat, dur, dar devalorizarea se vede abia in magazine. Adica nimeni nu iti ia din bani, dar cand te duci la magazin constati cu amaraciune ca poti cumpara mai putine bunuri. Asta pentru ca economia greaca nu seamana cu cea americana sau japoneza, care in momentul in care devalorizeaza moneda reuseste sa produca restul marfurilor necesare pe plan intern, ceea ce pentru populatie nu va echivala cu costuri mai mari, fiindca bunurile sunt din import.

Ca sa intelegem mai bine acest fenomen, sa urmarim exemplul expus mai jos. Sa spunem ca un fermier grec isi vinde la export maslinele cu 4 euro kilogramul. El vrea sa achizitioneze in schimbul produselor sale o Dacia Duster de 15.000 de euro, ceea ce inseamna ca va fi nevoit sa vanda 3.750 de kilograme de masline (n.r. – este un calcul simplificat, care nu tine seama de profit, ci doar de suma incasata). Daca se trece la drahma si aceasta se va devaloriza cu 20% in fata euro, atunci el va trebui sa vanda circa 4.500 de kilograme de masline ca sa achizitioneze aceeasi masina. In cazul in care eficienta plantatiei de masline nu creste imediat, atunci fermierul nu isi va putea achizitiona masina si va trebui sa cumpere una mai ieftina. Sunt insa voci care estimeaza ca devalorizarea va fi insa mult mai accentuata. Acelasi rationament se aplica si in cazul in care se face schimbul intre alte categorii de marfuri.

In al doilea rand, trecerea la drahma ar speria investitorii. Putini vor fi cei care vor dori sa detina vechea moneda greaca, iar cei care vor risca vor cere dobanzi foarte mari, care in opinia lor le acopera riscul. Nu in cele din urma, tara va fi impinsa in izolare fiindca va reusi cu greu sa-si acopere obligatiile externe, vezi exemplul Argentinei, care de vreo 10-11 ani se zbate in mlastina, nereusind sa iasa la liman. Tratamentul descris mai sus, si imbratisat de multi economisti, este unul plin de vicii. Se vrea un remediu la eficienta economiei Germaniei – in Uniunea Europeana si-a facut loc in prezent un curent de opinie, monetarist, care pune in totalitate succesul Berlinului pe seama existentei euro, ce i-a conferit numai avantaje, iar celorlalte tari dezavantaje. Opinia este cel putin stranie si nu tine cont de mecanismele intime ale economiei germane, acela de producator de bunuri tehnologice, ce incorporeaza multa inovatie si plusvaloare.

Exemplul Greciei l-am folosit ca sa intelegem mai bine mecanismele renuntarii la euro. El este valabil si pentru alte tari. Detinerea unei monede sau a alteia nu inseamna neaparat sa ai succes. Apoi, devalorizarea monedei nationale iti ofera un avantaj, temporar, daca detii resurse. Dar vanzarea bunurilor neprelucrate, fara sa cuprinda munca inalt calificata, ci doar operatiuni simple este paguboasa pe termen lung. Pana la urma, resursa se va intoarce in tara sub forma unui produs mult mai complex si la un pret mult, mult mai mare. Practic, aceasta se va traduce pana la urma intr-o pierdere.