Lepadarea de Mutu

vineri, 12 august 2011, 18:34
3 MIN
 Lepadarea de Mutu

Cariera de international a lui Adrian Mutu s-a sfirsit. Adica, mai exact, speram ca s-a sfirsit, pentru binele fotbalului romanesc. Unii admiratori ai "briliantului" neslefuit (pentru ca nici mesterii din Amsterdam nu pot sa-l mai slefuiasca!) latra la decizia selectionerului. Nu pentru ceea ce ar face Mutu in viitoarele preliminarii, ci pentru ceea ce ar fi putut face, daca acest jucator ar fi fost psihic normal. Ce mai poate realiza Adrian Mutu pentru echipa nationala la 32 de ani? Eventual, o pasa de gol, un sut maiestru din lovitura libera intr-un meci decisiv, dar dupa aceea ar sarbatori reusita cu bere si pitipoance, eventual si cu niscai liniute de cocaina (nu avem nici o garantie ca a renuntat definitiv la prizat!). Apoi, probleme si pe la noua sa echipa, Cesena, alte discontinuitati in activitate si, cu timpul, depasirea barierei de 35 de ani, cu cariera ratata. Da, bine, a marcat 30 de goluri pentru nationala, unele decisive, a dat pase, a jucat la Chelsea, la Fiorentina, dar cariera sa s-a constituit, in exclusivitate, din sclipiri. Performanta inseamna trofee sau calificari, ori sclipirile lui Mutu sint jumatati, sferturi, optimi, citimi de masura. Performanta pentru internationalul roman Adrian Mutu inseamna un gol si un penalty ratat in meciul cu Italia, de la Euro 2008, turneul la care ne-a calificat golul din ofsaid al lui Goian, nicidecum Mutu.

Din cauza fitelor sale, Mutu nu s-a inteles cu nimeni. A crezut ca jovialitatea lui Razvan Lucescu inseamna si toleranta la nebunii. A avut destule necazuri si cu Razvan, care a cedat, inadmisibil, presiunilor din exterior, dupa ce fusese pus si el pe masuri radicale. Cind a revenit Piturca la nationala, Mutu stia bine cu cine are de-a face. Ii cunostea intransigenta in materie de disciplina si mai stia ca se are pe bune cu clanul Becali, dusmanii sai de familie. Si totusi, demonul din Mutu n-a rezistat ispitei si, daca n-ar fi existat "defectiunea" lui Tamas, care s-a imbatat crita si a venit cu scandal in cantonament, probabil ca escapada ar fi ramas necunoscuta de selectioner. Daca era baiat destept (cum cred multi!), Mutu ar fi trebuit sa-l cunoasca pe Tamas si sa evite evadarile cu acesta.

Ce-i face pe aparatorii fantelui din Cesena sa fie cu dinsul pina la moarte si dincolo de ea? Talentul sau incontestabil? Poate ca da, dar avocatii sui generis stiu doar ca Mutu poate fi, la un moment dat, o solutie salvatoare, dar nu si o garantie. Cine poate pune mina in foc ca Mutu nu va fi condamnat, pina la urma, pentru bataia sora cu moartea administrata chelnerului kosovar din Firenze? Si, daca va scapa basma curata, cine stie daca nu ne vom pomeni cu alte ispravi vitejesti ale decarului? In afara de cel fotbalistic, Mutu are si un alt talent deloc neglijabil: talentul de a alcatui fraze frumoase, amestecind limba lemnoasa cu o spoiala de cultura. Un talent nu de a convinge, ci de a aburi, la care se adauga momentele in care Mutu chiar se tine de fotbal, se pregateste cu seriozitate. Momente in care naivii cred ca diavolul din Mutu a fost exorcizat si, de acum, noul Mutu va duce nationala la toate turneele finale, pina la adinci batrinete. Si cind ti-e lumea mai draga, dragul nostru briliant o comite din nou si ne lasa in coada de peste.

In ceea ce priveste intransigenta lui Piturca, un atu in plus il ajuta pe selectioner. Victor Piturca are sarcina de a reconstrui o echipa, cu tinta Euro 2016, an in care Mutu va avea 37 de ani. In aceste conditii, nationala de pina acum, prea dependenta de acest jucator, va trebui sa dispara cit mai repede. Fireste, este greu de gasit un nou "decar" roman, mai ales ca nici ceilalti supertalentati care exista acum nu au un comportament sportiv ireprosabil. Cu Mutu in echipa, acesti jucatori trec pe plan secund, iar exemplul negativ al capitanului nu poate fi deloc neglijat de catre jucatori cu tendinte spre escapade cu whisky si gagici focoase. Victor Piturca a descoperit raul si vrea sa-l taie de la radacina, mai ales ca – dupa cum s-a aflat – cei doi petrecareti au incercat sa mai corupa ceva tricolori tineri in plimbarea de la bar.

Mai exista o problema neglijata. Gabi Tamas, spaima crismelor de sub Timpa, salvat de protectia taticului, mare grangur in politia brasoveana. Dar daca se pune problema lepadarii de Mutu, ce mai conteaza sacrificarea unui fundas de rezerva la West Bromwich Albion?

Comentarii