Miscarea Populara

luni, 27 februarie 2012, 19:52
2 MIN
 Miscarea Populara

Zvonurile au aparut inca din 2011. Prabusirea PDL, vizibila in toate sondajele, urma sa fie contracarata printr-o miscare ingenioasa. O noua titulatura, un nou mesaj si o noua culoare –  iata de unde trebuia musai pornit, pentru a pacali inca o data electoratul bucolic. Basmul politic servit anul acesta nu se va mai numi Alba ca Zapada si nici macar Cenusareasa, ci pur si simplu Miscarea Populara.

Pe cine va cuprinde MP si cind se va infiinta cu adevarat tine de logica negocierilor. Daca viitorii parteneri (UNPR?, PER?, PNTCD? PNG? etc.) cer prea mult de la soarta, casatoria se amina pina dupa alegerile locale. E un rastimp necesar pentru a masura zestrea si fidelitatea fiecarei formatiuni in parte. Daca primeaza intelegerea reciproca, MP se va ivi in aceasta primavara. Exista, bineinteles, si varianta ca alianta sa moara inainte de a se naste.

Dar eventuala aparitie a Miscarii Populare trebuie privita mai ales in contextul mutarilor de pe scena politica romaneasca. Coroborind ivirea MP cu concubinajul PNL- PSD, cu nasterea celor doi prunci mititei la minte – PP-DD si PSDM -, dar si cu resuscitarea "Tribunului", rezultatul e deconcertant. Fara doar si poate, asistam la dizolvarea neoficiala a tuturor doctrinelor politice. (Nu ca, pina acum, doctrinele partidelor ar fi contat prea mult, dar orisicit). In anul sfirsitului lumii, stinga s-a infratit cu dreapta, centrul cu extremele, tribunul cu antenele, susul cu josul, dosul cu fata. Exista totusi o explicatie.

E clar ca actorii politici resimt antipatia alegatorilor si reactioneaza ca atare. Noile formule politice demonstreaza teama de viitor a alesilor, dar si maxima deschidere a liderilor catre experiment. Totul devine nou, cu exceptia oamenilor politici. Lipsesc in continuare personalitatile autentice, proiectele de anvergura si solutiile veritabile. Avem din nou, in prim-plan, baroni locali, santajisti din presa, afaceristi capusa, fosti si actuali turnatori, mineri fara mine, coruptie fara corupti, economie de piata fara piata, precum si nenumarate promisiuni populiste. Mai lipseste doar scena balconului.

O fantoma bintuie inca prin viata politica romaneasca: FSN. In urmatorii ani insa, din foarte multe motive, cunoscute si nu prea, cercul se va inchide. Va fi si timpul. Iar atunci va mai conta un singur lucru. Unde te plasezi. In interiorul ori in exteriorul cercului.

 

Comentarii