O ironie a istoriei

Dupa Paste, istoria si-a propus sa se mai amuze putin. Regele Mihai I a consimtit sa aiba o intilnire cu presedintele Ion Iliescu, la propunerea celui din urma. In decembrie 1947, acelasi rege se vedea nevoit sa-si paraseasca tara, intrata pe miinile comunistilor. Se ducea cu ultimele sperante ale unui regim democratic. La un an dupa ce regele abdica, Iliescu se inscria in primul Comitet Central al Uniunii Asociatiilor elevilor din Romania si pleca, doi ani mai tirziu, la Moscova, dovedindu-se, la intoarcere, un sirguincios agent al comunizarii Romaniei. Regele se retragea intr-un exil dureros. Timp de patruzeci de ani, unul s-a simtit ca pestele in apa printre cele mai diabolice barbarii indreptate impotriva oamenilor, celalalt a privit cu durere la acestea, trimitind mesajele neputintei sale, cind avea ocazia.
Ce mai intelege opinia publica, dupa actuala rasturnare de situatie? Cum privesc romanii aceasta intilnire? Cu o luna in urma, peste 20% dintre cei care au fost intrebati cum apreciaza raspunsul initial al Regelui, prin care s-a scuzat ca nu poate veni in tara la data fixata de presedintele Iliescu, au fost de parere ca gestul Regelui poate fi interpretat ca unul de "impolitete nepermisa". Atentie! O cincime dintre romani. Cam tot atitia erau de parere ca Iliescu nici nu a procedat bine invitindu-l pe fostul suveran. Primele doua categorii le putem incadra foarte bine in grupul celor care si-au insusit temeinic o istorie comunista, cu atit mai falsa si ideologizata cu cit exista mai multa aversiune in atitudinea lor. Jumatate dintre cei intervievati au sustinut ca presedintele Iliescu a procedat bine cind s-a gindit sa lanseze acea invitatie. Stiindu-se foarte bine ca simpatizantii monarhisti, care mai sperau intr-o modificare constitutionala si politica dupa 1989, sint foarte putini, de regula citeva procente, ce am putea spune despre acei 40% care acum considera oportuna intilnirea dintre Rege si presedinte? Apreciaza, ca si Iliescu, ca o ordine constitutionala nu poate fi chiar atit de lesne modificata? Este acea parte a opiniei publice care a inteles ridicolul situatiei si doreste o intilnire simbolica si reparatorie? Din pacate, sondajul nu ofera detalii despre motivatiile si logica celor intervievati.
S-a comentat mai putin care au fost motivele sau ratiunile care au indemnat stafful prezidential sa faca un asemenea gest. A fost numai initiativa echipei de consilieri, menita sa promoveze o noua imagine prezidentiala? Sau presedintele chiar isi regreta trecutul, sau macar portiuni mici din el? Pina acum citeva zile, un zid de mister statea in fata curiozitatii noastre. Iata ca Iliescu, intr-o emisiune televizata, isi calca pe inima si afirma ca a ajuns la "o judecata mai lucida si mai reala" si recunoaste ca "poate a gresit intr-o vreme in care, influentat si de starea de spirit, incorsetarea in care se afla si de tensiunea in care lucra". Ca de obicei, presedintele nu intra in amanunte. Nu ne spune sub presiunea caror evenimente a actionat atunci atit de "stingace" si nici de ce se simtea incorsetat. Institutional, Romania anului 1991 sau 1994, cind Regele era fugarit pe autostrazile romanesti si vinat pe Otopeni, este aceeasi de astazi. Insa acum presedintele isi permite gestul. Prin el, Iliescu nu risca nimic. Este, in fapt, numai o provocare. Daca fostul suveran ar fi refuzat ferm, Iliescu putea sa pozeze in continuare in reconciliatorul istoric a carui mina intinsa
a fost refuzata; daca intilnirea are loc, presedintele se va bucura exact de ceea ce si spera: interesul blitzurilor. De fapt, pentru experinta sa personala, un model bulgaresc n-ar strica. Si totusi, dialogul acela intre patru ochi, daca este programat, va fi printre cele mai penibile din istoria recenta. Ce isi vor putea spune doi oameni, unul care poate spune multe despre rolul familiei sale in europenizarea Romaniei, si celalalt, care are aminitiri mult mai proaspete despre comunizarea ei?
Iliescu parcurge o perioada aparte din biografia sa. Nu mai este durul si intransigentul nomenclaturist, ci umanul si impaciuitorul presedinte. Un stil schizofrenic, in care economia de piata si "proprietatea ca un moft" coexista, fosti agenti ai Securitatii sint considerati optimi pentru stabilitatea democratiei, iar integrarea europeana se face prin apeluri la mobilizarea generala. De ce n-ar fi in acest scenariu carnavalesc (sau "front comun") si o intilnire cu Mihai I?
(Mihai CHIPER)

Publicitate și alte recomandări video