Povestea scaunului cu trei picioare

In ultima luna au fost organizate prin lumea larga mai multe tirguri internationale de turism. Cel mai interesant dintre acestea s-a desfasurat la Londra, unde Romania a prezentat cu incintare rusinoasa frunzulita Elenei Udrea si le-a vorbit britanicilor despre turismul plin de aventura.

Englezii s-au aratat surprinsi cind au aflat ca Muntii Carpati trec si prin tara noastra si de-a dreptul socati cind au realizat ca nu mai dam importanta mitului lui Dracula. Considerat un personaj-cult, cu aura erotica si perfecta dentitie de vampir sanatos, dublul fictional al lui Tepes ar fi atras, in opinia jurnalistilor londonezi, mai multi turisti in Romania decit imaginea unei frunze de baobab.

Dar nu numai britanicii au deplins lipsa de inspiratie a mai-marilor turismului romanesc. La rindul lor, operatorii privati din turism si agentiile de publicitate din Romania au criticat talentul autoritatilor de a risipi sume uriase de bani pe campanii de promovare care doar alunga turistii. Cu referire la brandul de tara, opinia cvasi-generala a fost ca Romaniei ii lipseste un mesaj coerent, simplu si istet, care sa mearga direct la inima, capul ori spre alte zone sensibile ale ascultatorului strain pasionat de calatorii.

Dar e greu sa inventezi un mesaj destept cind in spatele lui nu se ascunde o poveste cu tilc. Iata una, pe care am regasit-o, dupa foarte multi ani, in volumul lui Andrei Oisteanu "Narcotice in cultura romana". In prima jumatate a secolului al XIX-lea, un supus britanic, dorind sa petreaca o aceeasi noapte in trei imperii diferite, ar fi calatorit in singurul loc de pe planeta unde ar fi fost posibil acest lucru. Evident, acest loc magic, denumit triplex confinium, se va fi aflat in spatiul romanesc, aproape de Prut, la intersectia dintre Bucovina, Basarabia si Moldova, undeva pe linga localitatea Noua Sulita (azi Novoselita, Ucraina). Asezat pe un scaun cu trei picioare, astfel incit fiecare picior sa fie infipt in teritoriul altui imperiu, englezul va fi baut ceai in Imperiul Tarist, cafea in Imperiul Otoman si vin in Imperiul Habsburgic. Uimit el insusi de o atare performanta nemaipomenita, britanicul s-a intors in propriul sau imperiu, laudindu-se Societatii Regale de Geografie cu experienta traita. Interesanta poveste, nu-i asa? Mai ales ca spune in doar citeva cuvinte foarte multe despre noi insine.

Oare citi dintre diriguitorii turismului romanesc stiu aceasta poveste? Ori alta la fel de interesanta? Sau, mai bine zis, oare citi dintre ei mai citesc cite ceva? Ori citi dintre "specialistii" nostri, promovati de partide in functii importante sau doar recompensati de acestea, se mai si documenteaza inainte de a derula un proiect de anvergura?

E trist ca in tara basmelor politice au ajuns sa ne lipseasca tocmai povestile frumoase. Menite a stimula pofta de aventura si chiar (dupa unii psihologi) a prelungi viata, povestile au fost inlocuite, la noi, de ineptiile debitate de politicieni si de reclamele mincinoase. De mai bine de 20 de ani, «reforma» in Romania e promisa, justificata si derulata in special de indivizi nepriceputi, dar doldora de carnete de partid si de diplome trase la xerox. Pentru ei, a avea scaun la cap e totuna cu a te bucura de avantajele unei capatini de lemn.