Resurectia etnicului

Istoricul Dennis Deletant observa pe buna dreptate ca, dupa caderea comunismului, spargerea federatiilor est-europene – URSS, Cehoslovacia si Iugoslavia – a pus comunitatea internationala in situatia de a-si incalca un principiu fundamental formulat dupa al doilea razboi mondial – anume preeminenta principiului integritatii teritoriale fata de cel al autodeterminarii. Astazi, desi in mediile diplomatice nu mai bintuie utopia "Versailles", Occidentul a fost nevoit sa recunoasca noile state constituite pe principiul majoritatii etnice. Etnicul a recapatat, intr-o maniera clandestina, ceva din puterea pe care o avea altadata. Mai cu seama, razboaiele din fosta Iugoslavia, purificarea etnica sustinuta de un etnonationalism accentuat xenofob, au obligat comunitatea internationala sa opereze cu instrumente "etnocrate" imaginind – ca in cazul Bosniei – planuri de reorganizare administrativa sau politica bazate pe "cartiere" etnice. Acesta este principiul de organizare care poate fi citit in filigran in toate planurile privind Bosnia (planul Vance-Owen, planul Owen-Stoltenberg, planul grupului de contact si chiar in planul Dayton, ramas in vigoare si care separa republica Srpska, majoritar sirba, de o federatie croato-musulmana). Separatia a fost vazuta ca un rau necesar care sa estomepeze tensiunile inter-etnice si sa inlature pretextele interventioniste ale Serbiei si Croatiei.
Din acest motiv, misiunea NATO in Kosovo este extrem de dificila. Occidentul trebuie sa evite ca noul profil administrativ al regiunii sa tina cumva seama de criteriul etnic. Un prim semn ca este preocupat de acest aspect este faptul ca se opune pretentiei Rusiei de a controla nemijlocit un sector din Kosovo, sector care, pe linga faptul ca ar fi un cap de pod al Moscovei in inima Balcanilor, ar putea atrage refugiatii sirbi care fug din calea UCK. A doua mare provocare careia NATO trebuie sa-i faca fata este chiar UCK. O parte a fortelor militare albaneze nu-si ascunde intentia de a curata provincia de sirbi si de a-i reuni pe albanezi (inclusiv pe cei din Macedonia) intr-un stat pur albanez.
Purificarea etnica are o lunga "traditie" in spatiul iugoslav. Crimele de pe teritoriile sirb si muntenegrean impotriva musulmanilor din secolele 18-19 au fost urmate in secolul 20 de ceea ce se cheama purificare etnica "sistematica". A fost mijlocul prin care croatii ustasi (fascisti) au luptat impotriva sirbilor in 1941. A fost instrumentul prin care sirbii, croatii si musulmanii (ultimii perceputi, de aceasta data, in termeni etnici) si-au disputat teritoriul bosniac (operatiuni de mare amploare fiind lansate de sirbi impotriva croatilor, precum si de croati impotriva musulmanilor si viceversa). Pe ansamblu insa, spun specialistii, trebuie accentuat ca Serbia a fost initiatorul acestor practici si ca tot ea a fost autoarea proiectelor "sistematice" de purificare etnica. In Kosovo, a folosit aceleasi metode ca in Croatia in 1991 si in Bosnia intre 1992-1995, cu diferenta ca procesul s-a desfasurat cu mult mai repede, mai "eficient", in limbaj cinic, si cu amploare nemaintilnita de la al doilea razboi mondial. Cu rigoare, sirbii au apelat la masacre, violente si violuri, expulzari si lagare pentru a-si asigura hegemonia etnica in provincie. Tragedia este ca procedeul purificarii etnice este extrem de tentant si pentru reprezentantii altor etnii – asa cum este, acum, si pentru UCK. Este vorba de o tragedie pentru ca mitul statului etno-national suceste minti si indeamna la crime intr-un spatiu in care este imposibil de pus in practica in limite macar "rezonabile" din pricina profundei eterogenitati etnice.
Este cu totul surprinzatoare forta de atractie pe care o exercita etnicitatea in conditiile in care a fost descoperita ca "realitate" abia in deceniul sase al acestui secol (prima utilizare in sens modern fiindu-i atribuita sociologului David Riesman, in 1953). Forta seducatoare a etnicitatii se explica, probabil, prin faptul ca este o forma de afirmare irevocabila a diferentei, ca desemneaza intii de toate nu o comunitate, ci o categorie, pre-valorizata, negativ sau pozitiv – dupa caz. Un sirb este suficient sa spuna "albanez" pentru a se subintelege ca este vorba de dusmanul sau, de un personaj "lipsit de civilizatie", "ignar si murdar", "agresiv, terorist".
Prin urmare, una din misiunile Occidentului este ca Iugoslavia sa iasa de sub spectrul acestei simplitati ucigatoare. Si nu va reusi daca nu va evita pragmatic principiile etnocratice. (Adrian CIOFLANCA)
O cacialma pe catafalcul puterii
De vreo doua-trei luni, liberalilor lui Quintus-Stoica li s-au nazarit ca e mai oportun sa candideze, la viitoarele alegeri locale, pe liste separate. Calculul liberalilor nu pare lipsit de inteligenta. Caderea in popularitate a CDR era previzibila de multa vreme. Ultimele sondaje n-au facut decit sa confirme public ceea ce politicienii de la virf stiau sau miroseau deja. In politica, instinctul de conservare e animalic. Iar PNL nu poate face exceptie. Primul semnal public avea sa fie dat de catre prim-vicele liberal Valeriu Stoica. PNL, spunea pe nepusa masa, ministrul Stoica, trebuie sa devina "vioara intii" in CDR. La acea vreme, afirmatia lui Stoica era mai degraba o fudulie de bon-ton. Nimic nu-i indreptatea pe liberali la o asemenea demnitate. In afara de verbiajul abundent, adesea demagogic al ministrului Stoica, PNL nu se remarcase prin nimic. L-a mai tinut cit de cit in atentia publicului demisia lui Catarama si ciudatenia lui Remes. In rest, praf de colb.
Stoica daduse totusi un semnal. Puterea e in criza si PNL trebuie sa-si salveze pielea. Metodic. Adica de la cap la coada. Cu 3-4 % in sondaje PNL nu-si putea permite o delimitare radicala fata de CDR si, cu atit mai putin, fata de actuala putere. Suna demagogic, las si total contraproductiv. A facut-o, la un moment dat, PAR-ul lui Varujan Vosganian, si nu s-a ales cu nimic. In paranteza fie spus, Vosganian a gresit pentru ca, declarindu-se de dreapta, a atacat CDR si actuala putere, considerata oricum ca fiind de dreapta, in loc sa atace stinga. Un gest fratricid, la limita tradarii, pe care romanii n-o inghit deloc. PNL a luat-o mai incet. N-a facut pina acum nici un gest de delimitare de actuala putere si nici de CDR, principala formatiune politica de guvernamint. Mai oportun si mai suportabil pentru electorat e sa joci cartea inocentei relative. Ceva de genul: "Cu totii sintem vinovati, dar nu toti in aceeasi masura." Tradus in limbaj liberal, aceasta inseamna ca principala vina a impopularitatii CDR apartine PNT-CD, partidul cu cea mai mare pondere politica in cadrul aliantei. Altfel ar fi stat situatia daca PNL ar fi fost "vioara intii" in CDR. Acesta a fost mesajul, de acum citeva luni, transmis de Valeriu Stoica electoratului CDR. Cum intre timp alianta continua sa decada, delimitarea trebuia intarita. Cu gesturi la fel de moderate dar la fel de bine tintite. "Raminem fideli CDR dar participam la viitoarele alegeri locale pe liste separate." Cu alte cuvinte, "sintem puternici".
In fapt, PNL, nu incearca altceva decit sa camufleze fuga de raspundere printr-un gest, aparent radical, de teribilism politic. In acest punct taranistii au jucat magistral. I-au lasat pe liberali sa faca scandal, sa-si umfle muschii, dindu-le impresia ca sint pe cai mari. Pentru ca, in final, mai exact zilele trecute, sa cedeze si sa le satisfaca nazul. Cu o singura conditie. Daca tot vor sa candideze singuri, s-o faca sub propria sigla, taranistilor revenindu-le dreptul exclusiv de a o folosi pe cea a CDR. Nu stim ce calcule si-au facut liberalii cind au acceptat, in final, acest compromis. Cert e ca, in conditiile dezastrului electoral in care se afla CDR, a merge total separat, fie chiar si la alegeri locale, nu valoreaza in ochii electoratului mai nimic. La o scara mai mica, cea a electoratului CDR, gestul liberalilor echivaleaza, ca si in cazul partidului lui Vosganian, cu o lasitate. La scara nationala, suna mai degraba a cacialma pe catafalcul puterii. (Pavel LUCESCU)