Sa fim optimisti

A fost cea mai scurta criza. In numai patru zile, Radu Vasile si-a incheiat cariera de prim-ministru si, foarte probabil, cea de politician, Emil Constantinescu si-a rezolvat criza de personalitate care afecta in mod fatal chiar destinul Romaniei de o buna perioada de timp, Petre Roman si-a recistigat dreptul de a reveni in atentia opiniei publice, conditie absolut necesara pentru a nu mai crea probleme insurmontabile guvernarii in coalitie, si mai avem si un prim-ministru acceptat inclusiv de catre Opozitie. Nu stim ce va urma. Nu credem insa ca va fi mai rau decit ce-a fost in ultimii zece ani.
Exista cel putin trei motive care ne dau dreptul sa fim optimisti. Dar inainte de a le analiza, sa remarcam un fapt esential. Cu spectrul unui esec electoral de proportii in 2000, actuala putere a decis, saptamina trecuta, sa riste totul pe o singura carte. Demiterea intempestiva si la limita legalitatii a lui Radu Vasile putea face praf chiar si umbra de popularitate de care actuala putere se mai bucura. Sub presiunea fatalitatii, decizia rapida de numire in functia de prim-ministru a lui Mugur Isarescu a salvat totul si inca ceva pe deasupra. Pentru prima oara in ultimii zece ani, Romania trece printr-o criza politica majora din care are de cistigat. Si-acum sa vedem de ce-ar trebui sa fim mai optimisti decit ne-am fi asteptat.
Primul motiv tine de persoana lui Emil Constantinescu. Ajuns presedinte al Romaniei in virtutea unei nevoi organice de schimbare, Emil Constantinescu a stat trei ani de zile la Cotroceni fara sa faca aproape nimic. Chestiunea cu marile succese in politica externa ale presedintelui e buna de vinturat in lipsa de altceva. Oricine l-ar fi inlocuit pe Ion Iliescu in 1996 la conducerea statului, cu exceptia celor de teapa lui, ar fi putut face cam acelasi lucru in politica externa. In noiembrie 1996, ce a contat in mod esential a fost "istorica" schimbare a lui Ion Iliescu, si nu neaparat venirea la Cotroceni a unei persoane anume, fie ea si Emil Constantinescu. Actualului presedinte i-au trebuit aproape trei ani sa inteleaga ca doar simpla conditie de inlocuitor al lui Ion Iliescu nu inseamna aproape nimic pentru opinia publica din Romania. In acesti ultimi trei ani, Emil Constantinescu n-a facut decit sa exploateze ceea ce i s-a oferit pe tava, respectiv, imaginea de prim presedinte democrat al Romaniei. Aceasta era conditia esentiala pentru a face o politica externa mai buna decit a predecesorului, si nu persoana in sine a noului venit. Abia acum presedintele Constantinescu si-a intrat in rol. Chiar si asa, stingaci cum a facut-o, dind emotii atit sustinatorilor cit si adversarilor, Emil Constantinescu a reusit in aceste zile sa refaca imaginea ceruta de opinia publica, a unei presedintii puternice, autoritare si lipsite de complexe. Faptul ca a facut-o pentru a-si rezolva inclusiv propria problema de personalitate e un motiv in plus de multumire. Pentru o buna bucata de timp, acest fapt poate fi benefic pentru toata lumea.
Al doilea motiv de optimism tine de satisfactia data problematicului lider PD, Petre Roman. Cu un Basescu nu se face primavara. PD se afla de aproape doi ani intr-o criza de popularitate si de imagine catastrofala. Pentru PD, declansarea crizei care a dus la caderea, in 1998, a guvernului Ciorbea n-a fost decit o gura de oxigen pentru a iesi din moarte clinica. PD avea nevoie acum de o implicare puternica la virf in tot ce inseamna deciziii majore in politica Romaniei. Este exact ceea ce poate reprezenta preluarea, pentru anul 2000, de catre Petre Roman a Ministerului de Externe si al Integrarii Europene, precum si functia de viceprim-ministru. In plus, implicarea lui Roman in miezul guvernarii poate scuti actuala coalitie de multe emotii si tara de mai multa instabilitate. Ramine marea necunoscuta a transarii feliei externe cu Emil Constantinescu.
Al treilea motiv de optimism il reprezinta numirea in fruntea guvernului a lui Mugur Isarescu. Prin aceasta numire, opiniei publice i se da o dubla satisfactie. In primul rind, Mugur Isarescu nu e un politician. Romanii au acum un prim-ministru, unul care, cel putin teoretic, ia decizii majore in privinta Romaniei, dincolo de interesele "meschine" ale mult hulitei clase politice. In al doilea rind, Mugur Isarescu e popular inainte de a fi prim-ministru. Popularitatea sa nelegata de jocurile politice din ultimii zece ani ii confera o autoritate suplimentara. In ciuda celor care il vad deja sacrificat pe altarului intereselor conflictuale ale ministrilor si partidelor pe care acestia le reprezinta, Mugur Isarescu beneficiaza de un potential de autoritate si de santaj extrem de important. Pentru ca el este cel creditat de populatie, si nu actuala putere. Si pentru ca actuala putere a apelat la el, si nu invers. Acestea sint cele trei motive de optimism, cel putin pentru anul 2000. Deocamdata sint doar motive.(Pavel LUCESCU )