Stadionul si biblioteca

 Auzim, de mai bine de doi ani de zile, ca se lucreaza contra-timp la noul stadion national. Urmeaza un viitor eveniment fotbalistic de o importanta colosala, care dureaza cam doua ceasuri. Nu mai are nici un rost sa spunem ca toata afacerea a ajuns la pretul unei jumatati de autostrada Bucuresti-Brasov, costa dublu fata de o arena asemanatoare din Germania si reprezinta bugetul culturii pe ani de zile. Mai interesant de urmarit a fost presiunea publica creata pentru definitivarea acestui obiectiv de interes sau interese "nationale". Televiziunile au prezentat juramintele primarului general Sorin Oprescu, declaratiile patriotice ale unor ministri cum ca totul va fi definitivat la timp. Pe seama bugetului s-au purtat razboaie intre partide si in interiorul partidelor, s-au platit polite si s-au construit cariere. Uluitoare pasiune, inteleasa probabil de microbisti mai mult, infinit mai putin de restul. Ca sa vedem ce? Nocturna ca la Frankfurt si civilizatie ca in Romania? Astupati-va urechile si fugiti inainte de a auzi limbajul de stadion si a intra… in rindul lumii!

Urmarim epopeea stadionului national in paralel cu o alta: a Bibliotecii Nationale a Romaniei. Actualul sediu, fostul Palat al Bursei, se afla de foarte multa vreme intr-o stare ca dupa razboi. Cea mai mare parte a fondului de carte, se spune al doilea in Europa, dupa Franta, a ramas blocat de ani buni. Oricite sfori ai trage pentru a obtine accesul la volume unicat in tara, esti pus in fata evidentei; mormane de carti pe mai multi metri inaltime, de-a valma, un fel de cimitir al hirtiei, conditii perfecte de deteriorare rapida a unor volume unicat. Carti de patrimoniu, dupa care generatiile viitoare vor plinge, nepricepind prostia inexplicabila a inaintasilor, zac, cu urmele ultimei inundatii de la subsol, intr-o combinatie de mucegai si praf, perfecta pentru distrugere.  Daca exista ceva ce trebuie salvat in Romania mai rapid, acest patrimoniu livresc trebuie scapat inaintea tuturor lucrurilor.

Guvernul Boc se lauda cu sediul unei noi biblioteci nationale, pentru care a alocat fonduri, dar lucrurile se misca mult mai lent decit in cazul stadionului national. Pentru ca in salile de lectura nu urmeaza sa se joace nici o finala europeana, nici macar o banala miuta, interesul public este inexistent. Ar fi bine de inventat o olimpiada, un campionat in aceasta incinta pentru a atrage atentia. Iar noul sediu, in sine, nu inseamna nimic. Nu poate fi inaugurat si gata. Cea mai grea si obositoare operatiune pentru salvarea cartilor –  inventarierea si redarea lor circuitului public – abia incepe. Deblocarea fondului in sine mai dureaza ani de zile buni, pe linga cei 20 de cind se taraganeaza situatia, iar criza si alte interese pot fi scuze perfecte pentru a o tine tot asa. S-a calculat si explicat. Mutatul si salvatul cartilor de la distrugere costa cit 7 kilometri de autostrada. Un fel de bani de buzunar pentru un baron al asfaltului, dar cam mult, se pare, pentru prioritatile nationale actuale.

Prin secolul XIX, politicienii romani, aceia de care ridea Caragiale, vibrau totusi la ideea fondarii si intaririi unor institutii precum Banca si Biblioteca Nationala, Teatrul sau Muzeul National. Astazi, multi romani considera ca Hagi, Nadia sau Nastase (observati ca toti sint sportivi!) ar fi suficienti pentru a scoate onorabil capul in lume, si sint chiar mindri de asta. Cind, insa, vezi ca pina si micuta Ungarie are zeci de premii Nobel pentru stiinta, te intrebi de ce si cum a ajuns circul fotbalistic o prioritate nationala. Un popor care inaugureaza stadionul inaintea bibliotecii nationale isi autogenereaza ignoranta si marginalitatea culturala.