Terapie de soc pe statele de plata

Intreaga tevatura iscata de brusca si consistenta majorare a salariilor in invatamint a inceput sa-si arate si cele citeva parti bune colaterale, desi profesorii inca nu au apucat sa vada vreun ban in plus. Pina cind acestia isi vor primi lefurile marite, la inceputul lui noiembrie, cu 9 sau cu 50 la suta – dupa cum va hotari astazi Curtea Constitutionala – in Romania s-a facut o radiografie partiala a veniturilor in sectorul bugetar. Dupa mai bine de doua saptamini de avertizari din partea Guvernului si Presedintiei asupra consecintelor activitatii iresponsabile din Parlament, timp in care romanii au vazut cum se traieste cu o pensie de 3 lei si cu una de 30.000 de lei, sau cu un venit de 250 de lei si cu unul de 50.000 de euro pe luna, verdictul Curtii Constitutionale – oricare ar fi el – va stirni nemultumiri. Ori din partea profesorilor, daca le va fi defavorabil, ori din partea celorlalte categorii profesionale, care vor vrea si ele venituri mai mari. Totusi, este foarte putin probabil ca salariile in domeniul bugetar vor creste cu 50 la suta pina la sfirsitul anului, mai ales dupa ce premierul Tariceanu le-a promis ca va pune piciorul in prag si ca nu va da inapoi. De altfel, pesedistii insisi – cei care au fortat legea in Parlament – si-au mai inmuiat declamatiile electorale in ultima vreme, de parca n-ar mai vrea asa de mult sa cistige puterea intr-un mandat in care lefurile in stufosul sistem bugetar sint scapate de sub control.

Evident ca lui Calin Popescu Tariceanu nu i-au picat bine dezvaluirile privind veniturile colosale ale unor supusi de-ai sai chiar din aparatul guvernamental. Imaginea acestor baieti destepti foarte bine platiti mentine neincrederea romanilor in intransigenta premierului fata de talmes-balmesul salarial bugetar, chiar daca Executivul a decis alaltaieri sa le taie lefurile si participatiile la diverse societati de stat. Dar e de asteptat ca respectivii sa-si recistige in instanta privilegiile, asa cum au facut si altii inaintea lor, si, deci, totul sa fie o cacealma ticluita cit sa tina pina dupa alegeri.

De altfel, liberalii si aliatii lor democrati se angajasera la alegerile trecute ca in termen de doi ani vor face ordine. Nu si-au respectat promisiunea. Intre timp, situatia s-a complicat si mai mult, din cauza zecilor de sporuri de tot felul care suplimenteaza salariile, a diverselor indemnizatii ori a majorarilor fortate de miscari de protest punctuale. Alinierea acestora pentru toate categoriile profesionale, de la paznici si pina la presedintele tarii, inseamna o veritabila corvoada pentru cel decis sa reglementeze sistemul. Vor scadea salariile uriase? Vor creste cele mici? Sau marile venituri vor ingheta pina cind celelalte se vor aseza la locul lor pe o scara corecta a valorilor? Si ce inseamna "corecta" in ochii fiecarui bugetar? Apoi, cum va arata o asemenea reglementare dupa ce va trece printr-un Parlament ai carui membri abia asteapta sa-si mai faca o pensie speciala, o leafa mai dolofana sau macar sa mai adauge citeva sporuri? Sint intrebari pentru care politicienii nu trebuie lasati sa imparta singuri tortul, ci dezbaterile sa fie publice, iar legea sa treaca eventual printr-un referendum. Complicat? Poate ca da, insa interventia chirurgicala asupra acestei tumori de natura socio-profesionala trebuie facuta, cu sau fara anestezie, pina ce bugetul nu va ajunge sa se duca doar pe lefuri si capuse.