Toyota Avensis 1.8 Multidrive: calatorie confortabila

Subtitlu

duminică, 30 septembrie 2012, 17:19
3 MIN
 Toyota Avensis 1.8 Multidrive: calatorie confortabila

Iar ceea ce a spus domnul Toyoda chiar se intimpla – daca ar fi sa compari fosta generatie Avensis cu cea actuala, e clar ca a avut loc o evolutie in directia emotionala. Anteriorul model Avensis era doar o masina corecta, pentru un familist care nu vrea sa iasa in evidenta. Noul Avensis in schimb are o infatisare mai sofisticata, mai dinamica si in ultima instanta capabila sa creeze mai multa emotie decat modelul precedent.

Confortul cutiei automate (plus cruise control)

Am testat versiunea cu motor pe benzina 1.8 Valvematic (147 CP), cutie automata Multidrive S CVT (transmisie variabila continuu).  In primul rand trebuie mentionat faptul ca aceasta cutie automata se comporta excelent, contribuind consi-derabil la o experienta a condusului foarte agreabila si comoda. Transmisia de pe acest model este una dintre cele mai bune de pe piata la momentul actual, oferind atat un consum redus cat si reprize foarte bune. Desigur, intotdeauna consumul este strans legat de stilul de condus al fiecaruia, iar aceasta cutie, impreuna cu diversele indicatii ale computerului de bord te indeamna la un stil ecologic, fara insa de a te priva de demaraje rapide atunci cand acestea sunt necesare. Pe cadranul de bord este atat un LED care atunci cand este aprins iti semnaleaza ca rulezi in mod eco (ecologic dar si economic in acelasi timp), dar si un indicator dinamic de tip "bara", care iti arata in ce zona de turatie a motorului esti inca "eco" sau nu.

Revenind la confortul deplasarii, de remarcat faptul ca aceasta cutie automata face o treaba excelenta in tandem cu "cruise control" (automatul de control al vitezei). Dupa ce setezi viteza de deplasare, picioarele tale nu vor mai atinge nici o pedala si se vor odihni, pana in momentul in care situatia din trafic va face necesara o interventie din partea soferului. Mai mult, in lista de optiuni pentru acest model exista si chiar si un sistem radar (masina de test nu dispunea de acest gadget), care urmareste masina din fata si mentine permanent o anumita distanta fata de ea, accelerand sau incetinind impreuna cu aceasta. Este un sistem introdus prima oara pe Mercedes S Klasse si care a inceput sa intre acum si in dotarea altor masini premium mai putin exclusiviste.

Revenind la cutia de viteze de pe Avensis – aceasta dispune si de posibilitatea de a schimba manual vitezele, atat prin intermediul schimbatorului, dar si cu ajutorul padelelor situate in spatele volanului.

Consum mixt: 6,6 litri/100 km

Arareori se intampla ca datele din cartea tehnica privind consumul sa fie confirmate si in realitate, dar cu Toyota Avensis 1.8 am reusit in cei 1000 de kilometri parcursi sa obtin un consum mixt de 6.6 litri/100 km in regim mixt, exact cifra de catalog. Am remarcat ca, pentru a obtine eficienta maxima, trebuie folosit cat de des posibil tempomatul (cruise control) – chiar cand e vorba de mentinerea unei viteze constante de croaziera (sa zicem de 65 km/h in nesfarsitele localitati de pe drumurile noastre europene), tempomatul in combinatie cu transmisia automata reuseste cumva, nu stiu cum, sa mentina o turatie a motorului mai scazuta (deci si un consum mai mic) decat daca as tine eu piciorul pe acce-leratie. De altfel, am observat acest lucru prima oara la o Toyota Rav 4, dotata tot cu cruise control si cutie automata.

Concluzionand, Toyota Avensis este o masina care nu numai ca-si face treaba foarte bine, dar are si un look care se dife-rentiaza de modelele concurente: mai sofisticat dar si mai atragator. Iar usurinta cu care raspunde la comenzi si comoditatea data de cutia automata in tandem cu sistemul cruise control transforma chiar si chinuitoarele trasee rutiere autohtone intr-o experienta cel putin placuta.

Comentarii