Eurotrip
Mineralia Iasi
Moo
mesterescu

Ficatul gras: boala care afecteaza aproape o treime din populatia planetei

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +
    Dr. Carmen Manciuc, medic in cadrul Spitalului de Boli Infectioase Iasi:
    „Ficatul gras sau steatoza hepatica este o afectiune destul de raspindita, chiar daca putini oameni au auzit despre ea. 27% din populatia planetei sufera de ficat gras. Dar numai 5% din cei cu steatoza hepatica evolueaza nefericit spre ciroza, insa ei fac parte din categoria mica a celor care nu raspund la tratament.
    Ce inseamna totusi acest ficat gras? In celulele ficatului se acumuleaza grasimi, mai ales trigliceride, care nu se mai elimina, aceasta fiind faza prima a steatozei hepatice. Apoi apare inflamatia in tesutul hepatic. Aceasta este asa-numita steatohepatita nonalcoolica. Daca nu se trece la masuri terapeutice, in ficat apar tesuturi scleroase, acea fibroza, adica cicatrice care impiedica functionarea celulei, si drumul duce la ciroza.
    Factorii de risc care pot inlesni aparitia steatozei hepatice nealcoolice
    In ficatul gras alcoolic, acuzatul este fara dubii alcoolul. Insa in cazul dumneavoastra, nefiind bautor, vorbim de alte cauze, alti factori de risc. Primul factor de risc este obezitatea. Adica atunci cind indicele de masa corporala e peste 28 ( - n.r. vezi caseta de mai jos pentru a calcula indicele de masa corporala). Dar kilogramele in plus pot fi evaluate si prin masurarea taliei.
    Barbatii care au circumferinta abdominala peste 102 cm sint obezi, iar femeile intra in categoria obezitate cind in talie depasesc 88 cm. Alt factor de risc pentru aparitia ficatului gras este glicemia crescuta, peste 110, ca si hipertensiunea arteriala sarita peste plafonul normal de 13,5 maxima cu 8,5 minima. Prezinta un risc crescut de a face steatoza hepatica nealcoolica oamenii care au o tulburare a grasimilor in singe, cu colesterol peste 200 si trigliceride serice peste 150.
    Cei cu virsta peste 50 de ani, dar si cu factorii de risc de mai sus, trebuie sa-si faca analize, fiind suficiente ecografiile si determinarea transaminazei. Atunci cind sint indeplinite doar trei conditii din cei cinci factori de risc, exista un pericol mare de a face steatoza hepatica. Totusi, e bine de mentionat ca ficatul gras este cea mai putin periculoasa boala de ficat. Tratamentul in steatoza hepatica nealcoolica consta in aplicarea unui regim alimentar rational, in efectuarea de exercitii fizice si in administrarea unor medicamente.
    Slabirea brusca poate agrava boala
    Prima masura in terapia vizind ficatul gras este slabirea. De baza este un regim cu mai putine calorii, dar slabirea abrupta, rapida nu este convenabila pentru ficat, fiindca poate accentua steatoza hepatica. Din regimul alimentar trebuie scoase grasimile animale, dulciurile concentrate si fainoasele. La aceste rationalizari ale regimului alimentar trebuie atasate exercitiile fizice care sa consume energia. Daca dupa doua luni nu se obtine scaderea in greutate, atunci se pune problema tratamentului medicamentos pentru slabire. Se poate face o cura de sase luni cu trei tablete pe zi intre mese, medicamentul facind parte din familia orlistat, care impiedica absorbtia grasimilor. Mai exista un medicament care scade pofta de mincare, dar el are si efecte secundare.
    Tratamentul medicamentos trebuie recomandat de medic
    A treia metoda de scadere in greutate este cea chirurgicala, aplicabila insa in obezitatile grave generatoare si de alte boli. Chirurgia aceasta variatica fie vizeaza micsorarea capacitatii stomacului, fie vizeaza diminuarea absorbtiei alimentelor in intestinul subtire. Kilogramele in plus in cazul ficatului gras conduc si la acea rezistenta la insulina fabricata de propriul pancreas. Aceasta rezistenta la propria insulina produce si o marire a glicemiei, dar si o acumulare de grasimi in ficat. Exista un medicament care restabileste sensibilitatea la insulina care se poate recomanda si in cazul diabeticilor, si in cazul celor care nu au diabet. Un alt medicament reuseste sa creasca sensibilitatea tesuturilor periferice la insulina produsa de propriul pancreas. Cei cu ficat gras trebuie sa-si trateze cu seriozitate si hipertensiunea arteriala, care este si ea factor de risc in steatoza hepatica.
    Subliniez ca medicatia trebuie luata numai la recomandarea unui medic. O alta metoda de lupta cu steatoza hepatica este ameliorarea concentratiei de grasimi in singe. La cei cu colesterolul crescut se prescriu acele medicamente numite statine, dar nu intotdeauna ele sint bine suportate de ficat. Pentru concentratia prea mare de trigliceride in singe se recomanda preparate de fibrati. Pe linga rezistenta la insulina apare si stresul oxidativ provocat de radicalii liberi. Tocmai de aceea, se recomanda o terapie antioxidanta.
    Cum se calculeaza Indicele de Masa Corporala
    IMC (Indicele de Masa Corporala) se obtine dupa urmatoarea formula de calcul: valoarea greutatii (in kilograme) impartita la valoarea inaltimii (in metri) la patrat. O persoana de 85 de kilograme, cu inaltimea de 1,65 metri, va avea IMC a 85 : (1,65 x 1,65) a 31,25. Valorile normale ale IMC se situeaza intre 18 si 24,9, supraponderalitatea este de la 25 la 29,9, obezitatea primara - 30-34,9, obezitatea severa - 35-39,9, iar obezitatea masiva se stabileste la valori mai mari de 40. Kilogramele in plus pot fi evaluate si prin masurarea taliei.
    Barbatii care au circumferinta abdominala peste 102 cm sint obezi, iar femeile intra in categoria obezitate cind in talie depasesc 88 cm. De asemenea, se poate lua in considerare si raportul talie-sold. Pentru calcularea raportului talie-sold, avem nevoie de un centimetru, cu ajutorul caruia vom masura circumferinta taliei si a soldului.
    Raportul se va obtine impartind centrimetrii din talie la cei ai soldului. Un raport normal se situeaza in jurul cifrei de 1,3. Cu cit acesta este mai mare, cu atit este mai crescut gradul de obezitate si riscul bolilor cardiovasculare.
    Vitamina E
    Bolnavilor de steatoza hepatica li se recomanda mai ales vitamina E aproximativ 6-12 luni. Ce nu trebuie sa ia un bolnav de ficat gras? Sa evite vitamina A si sa se fereasca de preparatele care contin fier.
    Suferindul de steatoza hepatica trebuie sa fie atent si la unele medicamente prescrise impotriva tulburarilor de ritm cardiac si, mai presus de toate, bolnavul de ficat gras trebuie sa nu mai bea alcool, fiind recomandata chiar abstinenta totala la alcool.
    Comentarii Facebook

    Ultima ora

    editorial

    Asasinarea lui Boris Nemţov

    Alexandru LĂZESCU

    Asasinarea lui Boris Nemţov

    Poate că autorităţile nu au plănuit ele atentatul, dar s-ar putea să fi ştiut despre el şi să se fi uitat în altă parte.

    Filmuletul zilei

    opinii

    Urechea pictorului

    Nichita DANILOV

    Urechea pictorului

    Mă obişnuisem atât de mult să trec dintr-un coşmar în altul, încât, la un moment dat, aşteptam cu nerăbdare momentele de groază, ca să le savurez din plin. Şi bineînţeles, după cum era şi de aşteptat, în fiecare episod din coşmar apăreau şi coşurile de rigoare şi atunci urechile, ochii şi întreg peisajul se umplea de ele.

    Portretul disidentului la maturitate

    Lucian DÎRDALA

    Portretul disidentului la maturitate

    Politicianul şi activistul civic maturizat în perioada haotică a postcomunismului timpuriu s-a văzut nevoit să suporte, în ultimii ani de viaţă, o presiune politică adesea comparabilă cu cea din URSS, în perioada brejnevistă. Cu observaţia că pe atunci adversarii regimului nu erau împuşcaţi în stradă.

    Ştiri tătărăşti

    Michael ASTNER

    Ştiri tătărăşti

    Ciudată mai e şi viaţa cuvintelor. Mai ales în cazul acelor cuvinte de viaţa cărora afli abia după ce-au fost… îngropate în Cimitirul de cuvinte!

    Propunerea redactorului sef

    Miliarde de biţi pun în pericol siguranţa naţională

    Toni HRITAC

    Miliarde de biţi pun în pericol siguranţa naţională

    Nimic nu este mai important decât a fi gardianul patriei tale. În unele cazuri, nici măcar drepturile civile ale unui simplu cetăţean.

    Caricatura zilei

    Udrea din puşcărie: Sunt celebră, scoate-mă de-aici!

     

    Editia PDF

    Intrebarea zilei

    Care este starea simbolurilor istorice ale Iasului?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2013 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.