Campusuri noi la Liceele Podu Iloaiei si Belcesti

joi, 08 martie 2007, 14:53
2 MIN
 Campusuri noi la Liceele Podu Iloaiei si Belcesti

In judetul Iasi vor fi construite prin programe ale Ministerului Educatiei si Cercetarii trei campusuri si doua scoli de arte si meserii. Noutatea este ca de anul scolar viitor elevii se vor putea pregati pe profilul auto la Grupul Scolar „Gheorghe Asachi".

„In conformitate cu cerintele de pe piata muncii acest profil va fi accesibil si in Iasi. Este nevoie de mecanici auto, tinichigii si electricieni. Prin programul MEdC, vor fi reabilitate si dotate trei ateliere, o sala de sport si un corp de cladire", a precizat Camelia Gavrila, sefa Inspectoratului Scolar Judetean.

A doua unitate de invatamint care intra in programul scolilor de arte si meserii este cea de la Cotnari, unde vor fi facute lucrari de reabilitare si extindere. Prioritatea in ceea ce priveste campusurile este pentru Grupul Scolar Economic nr. 2 care functioneaza intr-un vechi camin.

„Sint doua posibilitati, de comasare prin absorbtie pe linga scoala 9 din Pacurari sau pe linga scoala 7 din Alexandru cel Bun. Varianta cea mai buna ar fi la scoala din Alexandru deoarece dispunde de un teren de 9 mii metri patrati, unde ar putea fi construite o cantina-restaurant si o sala de sport", a precizat Camelia Gavrila.

Celelalte campusuri scolare vor fi construite in judetul Iasi la grupurile scolare Podu Iloaiei si Belcesti. Fiecare scoala de arte si meserii si fiecare campus vor cuprinde unitatea de invatamint propriu-zisa, spatii de cazare pentru elevi si cadre didactice, cantina, baza sportiva, laboratoare si ateliere, conform domeniului de pregatire profesionala. Diferenta este ca in cazul scolilor de arte si meserii se va implica Centrul national de Dezvoltare a Invatamintului Profesional si Tehnic care va asigura dotari.

Comentarii