Ce spun profesorii despre subiectele de la bac si teste nationale

miercuri, 17 ianuarie 2007, 14:20
3 MIN
 Ce spun profesorii despre subiectele de la bac si teste nationale

Subiectele de la testele nationale si bacalaureat, publicate acum doua zile pe internet, nu au suferit modificari esentiale fata de anul trecut, spun dascalii ieseni care predau principalele discipline ale examenelor. Sistemul publicarii subiectelor cu cinci luni inainte de probele propriu-zise are insa si unele dezavantaje, semnaleaza profesorii.

La limba si literatura romana, de exemplu, textul la prima vedere nu va mai fi chiar la prima vedere, ceea ce ingradeste posibilitatea elevului de a se exprima pe moment cu notiuni studiate. Va exista in acest caz tendinta ca liceenii sa invete pe de rost indicatiile profesorilor.

Ca grad de dificultate, subiectele de la limba romana sint accesibile, dupa cum a afirmat profesoara Camelia Gavrila, sefa Inspectoratului Scolar Judetean. "Primul subiect contine un set de cerinte pe baza unui text liric, nestudiat. Cerintele de gramatica s-au redus, accentul fiind pus in acest an mai mult pe cele de stilistica si lexic. In schimb, la al treilea subiect, accentul este pus in special pe textele epice, asa cum este si firesc, pentru o echilibrare a genurilor, tinind cont de liricitatea textelor de la primul subiect", a precizat Camelia Gavrila.

De exemplu, la cel mai consistent punct al testarii, elevii vor fi nevoiti sa comenteze si sa demonstreze apartenenta la o anumita specie, sa descrie evolutia unui personaj sau sa prezinte rolul naratorului intr-un text.

"Subiectele publicate vin in ajutorul elevului constiincios, care va putea lua note bune si foarte bune. Este eliminat astfel arbitrariul unui examen", a incheiat Gavrila.

Modificari la subiectele de la Istorie si Geografie

Variantele de subiecte de la matematica sint structurate tot in trei parti. "Subiectele sint concepute gradat, astfel incit sint verificate cunostintele minimale dobindite de elev in partea I si unele probleme la partea a II-a si a III-a, dar sint si probleme care necesita notiuni riguroase de matematica. Aceste probleme nu depasesc cadrul programei si rezolvarea lor permite departajarea elevilor foarte buni de cei care au un nivel de cunostinte de baza", a declarat profesorul Constantin Chirila.

Cea mai mare dificultate o are la testele nationale problema de geometrie, iar la bacalaureat subiectul IV.

La Geografie apar modificari in structura variantelor de subiect. De exemplu, "la testele nationale, in locul unor itemi de completat au fost introdusi itemi de selectie, ceea ce este mai usor pentru elev, dar si pentru profesori deoarece modalitatea de evaluare este obiectiva. La bacalaureat, insa, exista anul acesta mai multe subiecte de argumentare. Astfel, complexitatea testarii elevilor de clasa a XII-a a crescut. Per total, insa, gradul de dificultate este unul mediu. Candidatii nu mai au acum nici o scuza pentru un rezultat prost", este de parere Florin Iancu, profesor de geografie la Colegiul "Costache Negruzzi".

Modificari apar si la disciplina Istorie. "Unul dintre subiecte a devenit putin mai complicat deoarece candidatii de la testele nationale vor trebui sa realizeze un eseu folosind 10 notiuni date, in loc de 5, cum era in anii trecuti. In schimb, la bacalaureat, lucrurile se simplifica destul de mult. Problema este ca profesorii si elevii vor fi tentati sa rezolve aceste subiecte in afara contextului aparitiei evenimentelor istorice, ceea ce este regretabil", a spus Sorin Sitea, profesor de istorie la Liceul "Mihai Eminescu".

Comentarii