O eleva de la „Racovita” s-a calificat la Olimpiada Internationala de Stiinte

luni, 17 octombrie 2011, 16:00
1 MIN
 O eleva de la „Racovita” s-a calificat la Olimpiada Internationala de Stiinte

Camelia a reusit aceasta performanta sub indrumarea profesorilor Seryl Talpalaru (fizica), Paula Gavrilescu (chimie) si Lorela Caradan (biologie). Camelia a inceput sa obtina rezultate deosebite din clasa a V-a, cind, in urma concursului de admitere, a fost desemnata cistigatoarea Marelui Premiu Leris. Absolvirea claselor V- VIII cu media generala 10 si notele maxime obtinute la evaluarea nationala au marcat un reper important al unui traseu scolar de succes.

"Pasiunea pentru matematica, fizica, chimie si biologie a fost calauzita constant pe drumul performantei de profesorii Seryl Talpalaru, Paula Gavrilescu, Doru Turbatu si Lorela Caradan. Competenta stiintifica, daruirea, harul acestora, s-au intilnit, intr-o multumire a implinirii, cu talentul, ambitia Cameliei, care a constientizat ca succesul nu este posibil fara efort, perseverenta si fara o profunda cunoastere a notiunilor teoretice", a precizat Sabina Manea, purtatorul de cuvint al Inspectoratului Scolar.

Un rol important in formarea Cameliei l-a avut Centrul Regional al Tinerilor Capabili de Performanta, in cadrul caruia a participat constant la cursuri.

"Premiul I si mentiune, obtinute in 2010, respectiv 2011 la Olimpiada nationala de Fizica – mentiune la Olimpiada nationala de matematica in 2010 si premiul al III-lea pe care l-a primit la Olimpiada nationala de Stiinte pentru Juniori se inscriu in palmaresul unei eleve pentru care performanta a devenit un mod de a fi si de a-si reprezenta scoala", a mentionat Seryl Talpalaru, presedinte al Centrului de Excelenta si fost director al Colegiului "Racovita".

Comentarii