50 ha de teren aminate la sedinta Comisiei de Fond Funciar

miercuri, 19 noiembrie 2008, 01:09
1 MIN
 50 ha de teren aminate la sedinta Comisiei de Fond Funciar

Solicitarile importante de pe ordinea de zi a Comisiei Judetene de Fond Funciar au fost ieri fie aminate, fie respinse. Cererea Silviei Niculescu privind reconstituirea dreptului de proprietate dupa doi autori pentru peste 50 ha de teren in comuna Miroslava a fost aminata.

"Mostenitoarea a primit terenul prin sentinta judecatoaresca, dar in actul instantei se face referire si la anularea deciziei prin care o alta persoana a primit titul de proprietate pe acel amplasament. Situatia este cu atit mai complicata, cu cit cel care deja a primit terenul a vindut pamintul. Am aminat luarea unei decizii in acest caz. Am cerut prezentarea celor doua tituri de proprietate pe suprafetele de 25 si 26,6 ha din comuna Miroslava", a precizat subprefectul Vasile Etcu, secretarul CJFF.

Alte doua cereri pe municipiul Iasi, de 2,8 ha si 8,1 ha, au fost respinse. Petentii cereau teren pe Statiunea de Cercetare Viniviticola, iar in urma deciziei de ieri a CJFF acestia vor trebui sa se adreseze instantei pentru a incerca sa-si recupereze pamintul.

Printre solicitarile importante de teren aprobate ieri la nivelul CJFF s-au numarat patru cereri ale familiilor A. Gutulescu, G. Banu si A. Tufan pentru suprafete care se ridica in total la 40 de ha situate in comuna Halaucesti.

Comentarii