Administratia publica intra miine in greva

luni, 03 mai 2010, 23:28
1 MIN
 Administratia publica intra miine in greva

Functionarii din Consiliul Judetean (CJ) incep protestele. Acestia au ales o forma de protest nascuta din combinarea grevei japoneze cu cea generala.

Practic, functionarii din CJ vor veni la munca miercuri, dar nu vor interactiona cu cetatenii. Astfel, pe 5 mai nu se vor elibera documente de urbanism si nu vor functiona Ghiseul Unic sau Registratura.

Functionarii din CJ vor participa la greva in semn de protest fata de reducerea salarilor prin eliminarea din contractul de munca a sporului de dispozitiv si a celui de antena.

Salariatii CJ vor participa la greva in unanimitate, toti fiind membri de sindicat. "Am decis la nivelul sindicatului ca pe 5 mai sa ne alaturam colegilor din tara si vom protesta in semn de solidaritate cu ei impotriva masurilor abuzive de reducere a salariilor. Toti 142 de salariati, adica cei care nu sint in concediu vor veni la munca, dar nu se vor elibera documente", a declarat Liviu Simiuc, liderul sindical din CJ.

In timp ce la Prefectura salariatii nu vor intra in greva, la Primarie salariatii vor fi in greva generala intre orele 8 si 16. La nivelul judetului, circa 2.000 de functionari din administratie vor intra miercuri in greva generala.

Comentarii