Amintiri din spitalul groazei

Subtitlu

luni, 20 iulie 2009, 11:30
3 MIN
 Amintiri din spitalul groazei

Ana are abia 15 ani si s-a numarat in urma cu ceva timp printre cei 11 adolescenti care au ajuns in Spitalul de Boli Infectioase cu diagnosticul de „gripa porcina". Timp de mai bine de o saptamina, ea si un alt baiat din centru au fost nevoiti sa stea in spital sub tratament zilnic, fara a putea fi vizitati sau fara a putea vorbi cu altcineva decit cu cei din spital. Daca simptomele bolii nu au infricosat-o pe fata, acest lucru a reusit sa-l faca modul cum arata spitalul.

"Nu mi-a explicat nimeni"

"Mi-era foarte rau. Ameteam, aveam putine febra si rosu in git. La spital a ajuns intii Florin, un coleg de-al meu, si dupa aceea, marti, am ajuns si eu. Nu stiam ce anume am, ca nu mi-a explicat nimeni. Nu stiam ce este gripa porcina", povesteste fata de 15 ani. Ana se intilnise cu adolescentii britanici inca de vineri, 26 iunie, si de atunci incepusera activitatile in cadrul scolii de vara care avea loc in fiecare an. La spital a fost mutata din salon in salon in saptamina petrecuta acolo. "Prima data am stat intr-o camera fara WC, era undeva pe hol o toaleta turceasca. Apoi m-au dus in camera 3, care avea WC, si dupa aceea am ajuns in camera 13, unde era WC normal si cada. Am stat si singura, dar si cu o colega la care boala nu s-a confirmat. Cind eram mai multI, ne uitam la televizor si l-am vazut pe domnul director vorbind despre noi", spune zimbind fata. Intrebata de modul cum arata Pavilionul 4 al Spitalului de Boli Infectioase, cel in care a fost internata, raspunsul a fost scurt: „Prea scirbos". Pe de alta parte, fata spune ca personalul medical s-a purtat cum trebuia. „Nu mi-a fost frica, pentru ca, dupa ce am inceput tratamentul, m-am simtit mai bine. Copiii englezi erau veseli, insa au spus ca nu se vor mai intoarce niciodata in Romania. Am stat prea mult acolo si a fost aiurea", a mai spus fata. La Centrul de Plasament „Ioan Holban" a fost ridicata starea de carantina. „E bine ca nu au mai aparut si alte cazuri de gripa porcina. Aici, la noi, deja s-a dezinfectat palierul unde au stat copiii englezi, si este totul in regula. De altfel, cele doua camine vor fi reabilitate si recompartimentate pina la sfirsitul acestui an. Vor sta cite patru in camera atunci", a declarat Vasile Guzganu, directorul Liceului „Ioan Holban".

Spital lasat in paragina de autoritati

De starea in care se afla Spitalul de Boli Infectioase sint constienti si medicii care lucreaza acolo, dar spun ca nu au avut parte de nici un ajutor de-a lungul vremii. „Cineva trebuie sa faca ceva, sa ne ajute, pentru ca altfel acest spital va muri. E un spital care face sanatosi zeci de oameni in fiecare an. Pacientii vad cum arata cladirile si dau vina pe noi, insa ei nu inteleg ca situatia asta e dureroasa si pentru noi. Se da vina pe noi tot timpul, insa noi sintem mici, cei care au autoritatea ar trebui sa faca ceva", a spus un medic din spital cu o vechime in munca acolo de peste 30 de ani. Cladirile in care isi desfasoara activitatea medicii de la Spitalul de Boli Infectioase sint in administrarea Consiliului Judetean (CJ) Iasi. „Au fost alocati bani pentru spital in acest an, insa nu mai stiu citi. Nu tin minte pe de rost tot bugetul", a declarat Constantin Simirad, presedintele CJ. Pe site-ul CJ se precizeaza, la rubrica ce cuprinde bugetul pe anul 2009, faptul ca spre sistemul sanitar va merge in acest an suma de 1.779.310 lei. Cea mai mare parte din aceste fonduri, respectiv 443.250 de lei, va fi acordata Spitalului de Boli Infectioase.

Comentarii