Au dat consatenilor 2,5 milioane de dolari

Constantin si Petru Baciu au decis sa investeasca in 11 ani peste 2,5 milioane de dolari in asfaltarea ulitelor satului, in renovarea unor cladiri publice, in construirea unei benzinarii etc. Mai nou, inginerul Petru Baciu doreste sa faca din Dolhesti singurul sat din Romania iluminat cu o eoliana speciala, cu ax vertical, inventata chiar de de el. Povestea fratilor Constantin si Petru Baciu, acum dolhesteni si cu domiciliul, care au urbanizat satul natal, este plina de farmec, de aventuri, de durere, de intilniri surprinzatoare. 

In "Dolhesti 600", lucrare scoasa in 2006, de familia Constantin si Olimpia Bazgan si de Constantin si Viorica Balan,  fratii Ticu (Constantin) si Petru Baciu sint descrisi ca doi salvatori pentru comunitatea din Dolhesti. "Ei fac astazi la Dolhesti ceea ce nimeni dintre sateni nici macar n-a cutezat sa viseze: scoaterea satului din mocirla multiseculara si transformarea lui intr-o asezare de tip occidental", se subliniaza in cartea editata pentru a aniversa 600 de ani de la prima atestare documentara a satului aflat la 50 de kilometri de Iasi, aproape de granita cu Vaslui.

"Oamenii acestia au facut lucruri extraodinare pentru noi", ii descrie Viorica Balan, administratoarea Fundatiei "Dr. Constantin Baciu", inaugurata in 1998. Aceasta fundatie are drept scop ajutarea copiilor orfani de ambii parinti pina la maturitate, a batrinilor cu dificultati economice sau adolescentilor care vor sa faca studii superioare. Pina acum nu s-au confruntat cu astfel de cazuri, ceea ce nu i-a determinat pe fondatori, fratii Baciu, sa se fereasca de investitii in altfel de actiuni. Cind au reajuns acasa si au vazut cam cum arata Dolhestiul, aproape neschimbat de pe vremea cind erau ei copii, au decis sa faca din acest sat uitat de lume un adevarat oras. Asa ca au conceput un plan de urbanizare care s-a deschis cu construirea, in 1999, a unei benzinarii. Costurile pentru aceasta au depasit 400.000 de dolari. In 2001, au inceput un alt proiect cutezator: asfaltarea satului. Timp de patru ani s-a muncit din greu si dupa ce s-au cheltuit mai bine de 1,5 milioane de dolari, bani dati doar de cei doi frati, satul a primit o noua fata: 7,5 kilometri de asfalt, poduri si acostamente.

O eoliana unica

Imagini de la asfaltarea ulitelor satului

"Lucrurile s-au schimbat foarte mult dupa ce s-a terminat turnarea asfaltului. Si oamenii au inceput sa vada altfel satul lor. Si-au schimbat gardurile. Si-au refacut gospodariile", descrie Dolhestiul dupa 2004 Viorica Balan. In plus, cei doi frati au dat bani pentru schimbarea acoperisului la biserica, dau bani pentru premiile celor mai buni elevi din scoala, si pentru a se pastra traditia. "De citiva ani ajutam comunitatea in pastrarea datinilor si traditiilor de Pasti, de Craciun, de Ziua Eroilor", a explicat Ticu Baciu.

Cind vine vorba despre suma la care s-a ridicat intreaga investitie, Ticu Baciu, medic cardiolog, care a profesat la Roma si care inca isi profeseaza meseria desi are 90 de ani, nu vrea sa dea cifre. Fratele sau, Petru, realizat in SUA, sustine insa ca suma depaseste cu mult 2 milioane de dolari.

Chiar si dr. ing. Petru Baciu, care a facut ca inginer-sef trei sisteme de termoficare din Romania: Sangeorgiu de Padure, Borzesti si Brazi, ii place mai mult sa vorbeasca despre ce urmeaza sa faca decit despre ce a infaptuit. De trei ani lucreaza la un proiect interesant si novator pentru Romania. "Execut impreuna cu localnicii o centrala eoliana pe baza unei inventii proprii, cu axa verticala, nu orizontala, asa cum sint acum pe piata. Modelul ei este in curs de executie si e gata in proportie de 60%. Sper ca anul acesta sa fie gata", a explicat Petru. El isi doreste ca, dupa ce va obtine rezultate la Dolhesti, sa execute prototipul pentru diverse puteri. Modeul la care lucreaza acum cu satenii, cea mai mare parte dintre ei fosti muncitori in industrie, are 16 metri, iar centrala are un megawatt. O singura eoliana de acest tip va putea alimenta cu energie chiar si un oras cu 20.000 de locuitori, in functie de puterea centralei, care poate fi intre 1 si 5 megawati.

A luptat alaturi de Charles de Gaulle

Desi au facut multe pentru Dolhesti, transformindu-l incet-incet intr-un orasel, fratii Baciu nu vor nimic in schimbul a tot ceea ce au dat. "Am venit sa ajutam. Adevarul este ca nu ar fi trebuit. Parintii nostri au fost arestati aici. Le-a fost confiscata averea. Mama a plecat la Bucuresti doar cu un cos de papura si citeva haine. Ar fi trebuit sa nu mai calcam pe aici niciodata, insa in viata omul se indragosteste de ceva care il tine toata viata, si nu vorbesc doar de persoane. Noi ne-am indragostit de Dolhesti", isi justifica actiunile Ticu Baciu.

Pamintul acesta are o mare semnificatie pentru ei. Aici s-a nascut mama lor, Ecaterina Butnariu, o femeie frumoasa si inteligenta, nepoata de preot. Tot aici s-a nascut si fratele ei, Constantin. Unchiul celor doi frati a fost, prin viata pe care a dus-o, un personaj pitoresc pe care cei doi il respecta mult. In 1914 a plecat in Franta, unde s-a imprietenit cu Nicolae Iorga, director al scolii romane din Paris, iar in august a intrat voluntar in armata franceza. Ca urmare a curajului de care a dat dovada in batalia de la Reims, unchiul a fost decorat cu "Foi de stejar", o inalta distinctie a Statului Francez. Pe front a luptat alaturi de ofiterul francez Charles de Gaulle. Au fost raniti in aceeasi batalie si internati in acelasi salon. "Asa se fac marile prietenii: in ocazii de razboi, in armata sau in puscarie", comenteaza Ticu prietenia unchiului sau cu cel care va deveni in 1959 presedinte al Frantei.

La doi ani dupa moartea unchiului lor, care a luptat si pe frontul din Romania alaturi de maresalul Constantin Prezan, Ecaterina Butnariu aduce pe lume primul sau copil, pe Constantin, nascut pe 07.07.1919. Au urmat alti patru copii, insa in prezent doar Ticu si Petru mai traiesc. Paradoxal, nici unul dintre frati nu are copii. "Din copilarie am primit o educatie aleasa, atit civila, cit si religioasa prin exemple date de parintii nostri. Tatal meu, Constantin, a fost subofiter de rezerva, voluntar pentru apararea patriei in Primul Razboi Mondial. A fost ranit in piept in luptele la baioneta de la Oituz si decorat cu Virtutea Militara de Razboi. Mama mea era o femeie cu o inalta pregatire religioasa, nepoata de preot. Toti fratii am primit aceasta educatie, de a fi seriosi, vrednici, studiosi, drepti si cit mai buni si mai generosi cu aproapele in dificultate, fiindca «numai astfel ne va ajuta Dumnezeu si pe noi», ne zicea mama", isi aminteste Ticu, care dupa ce a facut scoala primara la Dolhesti si liceul la Husi a dat la facultate, la medicina.

Un italian i-a schimbat viata

"Tata ne-a spus sa ne facem ce vrem noi cind vom fi  mari, numai functionari publici nu. Cind am dat la medicina eram patru pe loc", povesteste medicul cardiolog care locuieste in Roma de 40 de ani.

In timpul facultatii a fost numit instructor si secretar al centrului de pregatire militara pe toata facultatea, dar si profesor suplinitor la doua catedre. Aceasta numire l-a ajutat enorm, pentru ca a putut sa se intretina singur, asa cum facea de la 14 ani, cind preda lectii de limba franceza. Dupa ce a terminat al doilea an de facultate, s-a transferat la Facultatea de Medicina din Bucuresti. Ajuns aici, a fost numit "extern de spital", adica avea grija dimineata de pacientii de la Spitalul Brancovenesc. "Am avut mare noroc sa lucrez acolo cu unii dintre marii chirurgi ai Romaniei, cu Victor Gomoiu, fost ministru al sanatatii, cu dr. Iacobovici. Dupa stagiu de extern am fost numit intern la Spitalul C.F.R Witting. Si aici am lucrat tot cu nume mari, cu neurochirurgul Dem. O. Vasiliu, specializat in SUA, marele dr. Gh. Olaru, fost colonel medical, care a ingrijit-o pe Maria Tanase, celebru prof. Ana Aslan, cu academicianul dr. Danielopolu de la Spitalul Filantropia", a spus Ticu.

Contactul cu acesti oameni si lucrul cu ei l-au ajutat sa devina un om mai bun si un medic mai bun. Si experienta razboiului l-a ajutat sa vada lumea cu ochii omului care, desi isi cunoaste valoarea, prefera sa ramina modest, pastrindu-si tinuta de intelectual scolit in anii interbelici. A fost medic pe front, fiind mobilizat in 1944 ca doctor de divizon la Primul regiment Artilerie Fortificatii, apoi transferat la regimentul trei Artilerie Antiaeriana. "In perioada prebelica si postbelica am fost lector-conferentiar instructor in cunoasterea si operarea contra gazelor toxice de lupta", isi aminteste el.

Dupa incheierea razboiului, medicul din Dolhesti este numit Medic al Presedintiei Consiliului de Ministri, in urma recomandarii Comandatului National al Crucii Rosii. "Am colaborat cu comandatul national al Crucii Rosii intens pe durata razboiului. Am luptat impreuna pentru repatrierea prizonierilor romani din Rusia. Aici aveam si eu un frate mai mic, pe Vasile (Lili), plecat ca voluntar in armata romana pentru eliberarea Basarabiei si luat prizonier in luptele de la Cotul Donului. Era in lagarele de munca grea din Siberia. In 1946, dupa patru ani de tortura siberiana, Vasile s-a intors acasa cu primul esantion de prizonieri liberi. Era bolnav destul de grav", a spus Ticu. 

La un an dupa sosirea lui Lili acasa, Ticu a fost numit medic sef al presedintiei consiliului de ministri si decorat de Regele Mihai cu titlul "Membru al Ordinului Corona Romaniei" in grad de cavaler. La citeva luni dupa, a fost numit Medic Sef al Marii Adunari Nationale si decorat de Consiliul de Stat cu Ordinul Steaua Republicii Socialiste Romane. Au urmat apoi o serie de functii la diferite spitale din Bucuresti, dar si la catedra. Dorul de duca l-a cuprins in 1966, cind a fost invitat la Congresul Saptaminii Medicale de la Atena. Aici avea sa il cunosca pe cel care i-a dat o alta intorsatura vietii, pe medicul italian Luigi Condorelli, presedintele Societatii Europene de cardiologie si directorul Universitatii "La Sapienza" din Roma, Italia, pe care avea sa il reintilneasca dupa un an la Bucuresti.

Ani grei pierduti cu echivalarea diplomelor

Luigi Condorelii nu este cel care l-a determinat sa plece din tara, ci fiul sau, Adrian Baciu, care inca de la virsta de 5 ani studia intens pianul cu mama sa. "La 7 ani a dat primul sau concert public. Am realizat atunci ca are un talent deosebit, asa ca am facut totul pentru a-l ajuta sa si-l dezvolte. L-am expertizat tehnic cu marele concertist de pian Svetoslav Richter, care venise ocazional prin Bucuresti. Tin minte ca ii promisese lui Adrian doar 10 minute pentru auditie, insa cind s-a apucat de cintat l-a retinut peste o ora. I-a dat in scris, pe caietul de picturi, elogioase aprecieri si urari de mari succese. Incurajat de aceste rezultate, fiul nostru a continuat studiul cu doua mari profesoare de pian: Florica Muzicescu si Cella Delavrancea", isi prezinta Ticu fiul.

La 16 ani Adrian are primul sau mare concert public in sala mare de concerte a Radioteleviziunii Romane, spectacol care a facut vilva in presa vremii, dupa cum isi aminteste cu placere, dar si cu multa tristete, medicul. In 1969, Adrian se decide sa dea examen la Conservatorul de Muzica din Viena. Intra pe primul loc, insa presedintele comisiei ii spune ca, desi este mindru sa il aiba in echipa, ar fi mai bine sa incerce la cele mai bune scoli de pianistica din Europa: cea de la Santa Cecilia din Roma si cea din Paris. Asa a intrat Adrian la Roma.

A plecat impreuna cu mama, la sfatul tatalui. "Copiii hotarasc de multe ori destinul parintilor. Sotia mea si Adrian au ramas la Roma, asa ca m-am vazut obligat sa plec de la clinica ASCAR din Bucuresti. Am primit cu greu viza, fiind nevoit sa ma folosesc de relatiile pe care le aveam in Franta prin unchiul meu, care fusese prieten cu Charles de Gaulle, pe atunci presedinte", a spus Baciu, care a inceput o viata noua, nu simpla la inceput, la Roma, unde a lucrat alaturi de dr. Condorelli pina la iesirea acestuia la pensie. Apoi a muncit in clinica altui medic italian recunoscut, Sirio Lentini. A devenit profesor consultant, meserie pe care a practicat-o 18 ani.

"In Italia nu era recunoscut nici un titlu academic din Romania, asa ca am inceput formalitatile pentru a sustine examenele de echivalare a diplomelor. Am reusit sa ma inscriu in 1970 in Ordinul Medicilor din Roma, cu titlul de medic chirurg. Insa, pentru ca nu m-a impacat cu ideea de a ramine medic de medicina generala, am obtinut aprobarea de a da examene, devenind astfel medic specialist in maladii cardiovasculare", explica medicul.

Chiar daca a devenit un cunoscut medic cardiolog la Roma, soarta i-a jucat un renghi. Adrian a murit in 2001, la 51 de ani, in urma unui atac de cord. "Dupa o saptamina de intense lectii zilnice cu studenti si masteranzi, chiar dupa ultima lectie, a murit in urma unui atac de cord. Moartea lui e un paradox pentru ca Adrian a avut mereu un regim de viata foarte sanatos. Alerga zilnic, maxim 12 kilometri. Nu inteleg cum de s-a intimplat asa ceva", spune stergindu-si ochii Ticu Baciu, neintelegind daca moartea fiului a fost voia destinului sau un blestem.

Dupa citiva ani i-a murit si sotia, care este inmormintata la Eternitatea. Fiul sau insa nu este linga mama sa, ci este ingropat la Roma. Aceasta este o mare durere pentru medicul care a ingrijit pe parcursul carierei sale personalitati precum scriitorul Mihail Sadoveanu, fostul ministru Petru Groza, Gheorghe Tatarascu, vicepresdintele Consiliului de ministri, magistratul Ioan Cuza, Papa Paul al II-lea, Zoe Dumitrescu Busulenga etc.

S-a intors la Dolhesti

Faptul ca a revenit in Romania in 1995, dupa o absenta de 26 de ani, iar la Dolhesti dupa 50 de ani, l-a bucurat enorm. A stiut de atunci, dupa ce s-a sfatuit cu fratele sau, ca trebuie sa faca ceva pentru aceasta comunitate. "Stiti ce este iarasi paradoxal? Ca eu am lucrat in Romania ca medic 29 de ani si, pentru ca imi lipseste un an, am o pensie de 200 de lei", spune el zimbind. Nu pensia aceasta l-a ajutat sa faca 7,5 kilometri de drum, sa refaca biserica din Dolhesti, sa dea banii pentru elevii care au obtinut premii, ci salariul si sprijinul primit de la prietenii din Italia si din America, acolo unde locuieste Petru.

Povestea lui Petru in SUA

Petru este al patrulea copil al familie Baciu. A inceput, ca si fratele sau, facultatea la Iasi, cea de Fizica, pe care a terminat-o la Bucuresti. Dupa razboi si-a continuat studiile la Institutul Politehnic din Moscova. S-a intors in tara si a condus lucrarile de constructii montaj la trei termocentrale. A fost distins cu Ordimul Muncii si trimis in calitate de consilier tehnic pe linga ambasada romana din Moscova. "Am plecat in acelasi an cu fratele meu din tara. Am ales SUA", spune Petru, care a calatorit pe parcursul vietii sale extrem de mult, din Mongolia, Japonia, pina in Angola, Nigeria, Africa de Sud. Cind a ajuns in SUA, unde a putut pleca tot dupa numeroase interventii, si-a valorificat teza de licenta, despre energia apelor termale. A fost premiat de un institut de cercetare, unde a si fost angajat. A muncit mult. In prezent are doua hoteluri, din veniturile carora a putut ajuta Dolhestiul.

"Eu am fost mai curajos decit Constantin. M-am intors in Romania mai devreme, prin 1993. Cind a venit si el, am fost de acord sa facem aceasta fundatie. Am discutat si am luat decizile impreuna, pentru ca asa am fost invatati", spune Petru. Daca profesional se afla acolo unde isi doreste, avind chiar mai multe inventii pe domeniul energiei brevetate in Romania, afectic viata nu i-a fost usoara. Prima sa sotie, doctor din Husi, cu care s-a casatorit in 1972 la New York, a murit dupa 26 de ani de casatorie. S-a recasatorit dupa trei ani cu economista Mariana Crisarcu, din Bacau, insa nu a avut copii.

Locuieste de trei ani cind la Bucuresti, cind la Dolhesti. Atunci cind vine in satul in care tatal lor a fost primar, atit el, cit si Ticu stau fie la familia Baciu, cea care administreaza Fundatia, fie la cel care are grija de cele 40 de hectare care le apartin. Ei nu au o casa a lor, insa incearca sa le ofere satenilor din Dolhesti conditii bune de trai. "Noi vom continua proiectele de urbanizare. In prezent avem un proiect de construire in sat a unui spatiu special, care ar trebui sa includa o sala polivalenta, un parc, un centru comunal. Din pacate, nu am primit inca autorizatie pentru aceste planuri", a explicat Viorica Balan.

Daca totul va decurge asa cum isi doresc, este posibil ca Dolhestiul sa devina, in citiva ani, un sat de nerecunoscut: o mica parte de Occident.