Au ucis paznicul pentru a fura dintr-o vila in constructie

joi, 09 iunie 2011, 22:54
2 MIN
 Au ucis paznicul pentru a fura dintr-o vila in constructie

Trei tineri au fost pusi sub acuzare dupa ce l-au omorit in bataie pe paznicul unei case din care voiau sa fure. Potrivit rechizitoriului, incidentul s-a petrecut la jumatatea lunii martie a acestui an, in comuna Birnova.

Anchetatorii spun ca cei trei agresori, Ionut Munteanu (19 ani), Marius Loghin (22 de ani) si Mihaita Dumitriu (25 de ani), locuiau in casa unchiului lui Loghin, in zona Paun, si il ajutau la stina. In seara de 12 martie, cei trei au consumat bauturi alcoolice si au decis sa sustraga cablu de la doua case aflate in constructie.

Procurorii spun ca, in jurul orei 23.15, fara sa intre in curtea respectiva, au taiat mai multi metri de cablu pe care l-au ascuns in tufisurile din apropiere. S-au intors apoi acasa, iar Munteanu si cu Dumitriu au propus sa se intoarca la cele doua case si sa mai sustraga si alte bunuri. S-au dus cu o caruta in zona, au intrat in curte si cu un patent au taiat cablul de alimentare la curent al locuintelor. Procurorii spun ca, in acel moment, paznicul casei, Pavel Padurariu, a iesit din camera in care locuia, iar in momentul in care a ajuns in holul casei, a fost lovit de cei trei tineri. Dupa ce l-au batut, l-au tirit in curte pe barbat unde au continuat sa il loveasca. Procurorii spun ca Loghin l-a lovit cu o coada de topor, iar ceilalti doi cu niste cozi de maturi, victima decedind in timpul agresiunii.

Ulterior, agresorii au intrat in casa si au luat mai multe bunuri, in special scule folosite in constructii. Pentru a-si pierde urma, au facut un ocol cu caruta peste mai multe dealuri, ascunzind pe traseu o mare parte din bunuri.

In timpul audierilor, Munteanu a fost singurul care si-a recunoscut vinovatia, ceilalti doi sustinind ca nu au participat la agresiune. Ei vor fi judecati pentru omor deosebit de grav si tilharie urmata de moartea victimei.

Comentarii