Averile sefilor din Primarie

Subtitlu

duminică, 21 octombrie 2007, 23:17
7 MIN
 Averile sefilor din Primarie

Mii de averi vor deveni publice de luna viitoare. Conform legii Agentiei Nationale de Integritate, intrata in vigoare in iulie, toti functionarii publici si persoanele care ocupa functii de conducere in institutii publice vor trebui sa-si publice declaratia de avere. Doar la nivelul municipiului, acest lucru inseamna citeva mii de persoane ale caror declaratii de avere se vor gasi pe site-ul institutiei la care lucreaza. Functionarii au inceput deja sa completeze noile declaratii. Acestea au scos la iveala situatii curioase. Astfel, la nivelul municipalitatii, primarul Gheorghe Nichita este depasit la venituri obtinute de mai multi subordonati. De altfel, cel mai mare venit ridicat de la Primarie l-a avut in 2006, Lacramioara Vernica. Secretarul municipiului a obtinut de la Primarie 72.810 lei net, dublu fata de cit a incasat primarul in acelasi an, adica in jur de 36.000 lei. Venituri duble fata de cele ale primarului a avut si Victorel Lupu, directorul economic al Primariei. Astfel, el a ridicat de la Primarie 63.755 lei. Lupu este insa si membru in Consiliul de Administratie (CA) de la RAJAC, de unde a cistigat alti 12.280 lei. Si alti directori din Primarie sau de la societatile din subordinea acesteia au cistigat anul trecut mai mult decit Nichita, din indemnizatia lui de ales local. Angajatii municipalitatii beneficiaza si de alte drepturi banesti decit salariul. Astfel, ei primesc bani pentru haine, pentru masa, stimulente si altele. „Ziarul de Iasi" va prezinta in premiera „avutiile" celor mai importanti oameni de la conducerea orasului.

Coman, agent imobiliar

Una dintre cele mai „stufoase" declaratii de avere apartine directorului de strategii, Cosmin Coman. El detine in proprietate mai multe terenuri situate in comune limitrofe municipiului. Conform declaratiei de avere, Coman are 8.400 mp de teren agricol in comuna Miroslava, cumparati in 2005 si 2006, dar si 5.400 mp teren agricol in comuna Aroneanu, achizitionati in 2004. Tot la capitolul terenuri, Coman a trecut 2.250 mp teren agricol in comuna Tomesti si 2.000 mp in comuna Podu Iloaiei, suprafete cumparate in 2004 si 2005.

De altfel, Coman este foarte activ pe piata imobiliara, el vinzind in 2006 terenuri in valoare de aproape 20.000 lei. Familia Coman locuieste intr-un apartament din CUG, cu o suprafata de 69 mp. Locuinta a fost cumparata de familia Coman in 1999. Directorul de strategii din Primarie a acordat un imprumut de 93.000 lei firmei SC Computer LB SRL.

Slujba la municipalitate i-a adus lui Coman 41.455 lei in 2006, la care se adauga 12.290 lei de la RAJAC si 7.250 de la RATP. La ambele regii, Coman este membru al Consiliului de Administratie. Veniturile lui totale in 2006 au fost astfel de peste 60.000 lei.

Pe linga veniturile de aproximativ 76.000 lei, Victorel Lupu, directorul economic al Primariei, are in proprietate un teren de 3.991 mp in zona Nicolina – CUG. In urma cu doi ani, Victorel Lupu a cumparat si teren agricol in comuna Miroslava, in suprafata de 5.134 mp. Directorul economic locuieste intr-o casa de 285 mp, in cartierul Nicolina, dar detine in parte si o casa de 114 mp in comuna Mogosesti. Imobilul a fost mostenit de familia Lupu. In declaratia de avere sint trecute si autoturismele familiei, o Dacia Solenza fabricata in 2003 si un Ford din 2006. Anul trecut, Victorel Lupu a vindut un apartament cu 48.000 euro.

In declaratia de avere a Lacramioarei Vernica este mentionat un teren de 600 mp. Situat in municipiu, in zona soselei Iasi – Voinesti, suprafata a fost achizitionata in 2000. „Am avut un teren de 1.000 mp din 1996 pe care l-am vindut. Mai am un apartament de trei camere in Nicolina din 1993 si o garsoniera de 38 mp, pe strada Silvestru, cumparat anul trecut. Am o masina Opel Agila, fabricata in 2002, pe care vreau sa o vind", a afirmat Vernica, secretara Primariei.

Ea a mai spus ca are si credite de 25.000 euro la doua banci. Veniturile sale de 72.000 lei au fost obtinute din salariu, drepturi provenite din contractul colectiv de munca, sporuri pentru activitatea de la comisiile de fond funciar.

Directorul de la Piete, Cristian Starica, a trecut in declaratia de avere doua terenuri. Unul, in suprafata de 500 mp, a fost cumparat in 2006 si este situat in zona Plopii fara Sot. Altul, de 50 mp, este linga locuinta, in Frumoasa. Starica are aici un garaj de 18 mp. „Locuiesc intr-un apartament cu trei camere. Am doua masini, un Ford Mondeo fabricat in 1997 si un Oltcit fabricat in 1990. In 2006 am facut un imprumut de 10.000 euro pentru a cumpara terenul de la Plopii fara Sot", a explicat Starica.

Actualul director de la Piete a fost arbitru asistent de Divizia A pina in 2005. In prezent, este observator de arbitri si presedinte al Comisiei Judetene de Arbitri.

O bratara de 7.200 lei si un inel de 3.000 lei

Directorul tehnic al Primariei sustine ca lucreaza de citiva ani la constructia unei case. In declaratia de avere se mentioneaza ca locuinta este construita pe un teren de 300 mp situat in CUG. Conform actelor completate de Mihai Chirica, terenul a fost cumparat in 2004. „Am facut multe imprumuturi, dar tot nu am reusit sa termin casa. Am un credit luat in 2007 de 35.000 euro. Am imprumutat bani si de la familie. Am declarat imprumuturile, pentru ca trebuie sa dau inapoi banii, dar nu fac public numele acestor persoane. Daca va fi cazul, se va putea verifica", a spus Mihai Chirica.

Astfel, in declaratia lui de avere sint mentionate trei imprumuturi de la persoane fizice, in valoare totala de 42.500 lei. Imprumuturile au fost luate in anii 2005 si 2006. Chirica mai detine din 2004 un teren de 1.400 mp in extravilanul comunei Birnova si un apartament de 50 mp in Pacurari. „In acest apartament locuiesc fostii socri. Au drept de habitatie pe toata perioada vietii", a explicat Chirica.

Directorul tehnic este printre putinii sefi care au declarat ca detin bijuterii valoroase. Astfel, familia Chirica are o bratara de aur de 12 grame. Bijuteria a fost evaluata de proprietar la 7.200 lei. In declaratia de avere s-au mentionat si alte bunuri de aproximativ 3.000 lei, printre care si un inel din aur. In 2006, Mihai Chirica a avut venituri totale de 40.000 lei, iar sotia lui, tot angajata a municipalitatii, a cistigat 12.373 lei. Directorul tehnic a mai primit 2.832 lei, de la SC Fotbal, unde este membru in Consiliul de Administratie.

Salceanu are o Dacia 1300 din 1974

Mai mult decit primarul a cistigat in 2006 si Maria Apetroaie, director adjunct al Directiei Economice. Ea a mentionat in declaratia de avere un venit de 56.513 lei. Apetroaie detine si un teren de 877 mp cumparat in 2007, dar si un Daewoo Espero fabricat in 1996. La rubrica de datorii, sefa DFPL a trecut imprumuturi totale de 13.000 euro.

Peste 56.000 lei a obtinut in 2006 si sefa DSPM, Luminita Salceanu. Veniturile familiei Salceanu au fost completate de sotul sefei DSPM. Astfel, Gheorghe Salceanu, seful Serviciului GIS, din cadrul Primariei, a cistigat 25.524 lei in 2006. Pe declaratia lui de avere mai este mentionat un teren de 900 mp situat in Bucium si un autoturism Dacia 1300 din 1974.

Si Letitia Palaga, sefa DAPPP, detine un teren de 1.300 mp. „Am cumparat terenul cu inca o familie. Locuiesc intr-un apartament de doua camere in Nicolina si am o masina VW Passat, fabricat in 2001", a mentionat Palaga

Cea mai saraca, sefa Serviciului Juridic

Acelasi tip de masina conduce si directorul Politiei Comunitare. Alexandru Hordila sustine ca autoturismul VW Passat este fabricat in 2002. „Mai am un apartament cu trei camere in CUG. Anul trecut am avut venituri din salariu de aproximativ 30.000 lei. Ca sa imi cumpar apartamentul si masina am facut un imprumut de 75.000 euro. Mi-au mai ramas si ceva bani", a explicat Hordila.

Pe de alta parte, directorul de investitii al Primariei, Dumitru Tomorug sustine ca are foarte putine proprietati. „Locuiesc intr-o casa a socrilor, din Pacurari. Nu am proprietati. Doar o masina Renault Megane achizitionata in leasing. Sotia are un Renault Clio. Avem un imprumut de 78.000 lei pe care trebuie sa il achit pina in 2014", a afirmat Tomorug. El a mai spus ca anul trecut a avut venituri totale de 33.000 lei, aici intrind salariul, indemnizatia de la CET, unde este membru in Adunarea Generala a Actionarilor si drepturi banesti de la o colaborare cu Universitatea Petre Andrei.

In Primarie exista si sefi de servicii care au cistigat anul trecut mai mult decit primarul Nichita. Este cazul Teodorei Puiu, seful Serviciului Financiar, din cadrul Directiei Economice. Conform declaratiei de avere, Puiu a inregistrat in 2006 un venit total de 44.573 lei. In acelasi act se precizeaza ca familia Puiu detine un teren de 275 mp in Tudor Vladimirescu si o casa de 76 mp, la aceeasi adresa. La rubrica datorii sint mentionate imprumuturi de 24.000 euro si 23.000 lei. Angajata Primariei mai detine un autoturism Dacia, fabricat in 1988.

Un alt angajat al Primariei care a achizitionat de curind teren este Ioan Ciobanu, seful Serviciului Asigurarea Calitatii. „Anul acesta am cumparat 1.000 mp la Birnova. Mai detin impreuna cu sotia un teren de 1.000 mp intr-un sat din judetul Botosani. Este mostenire de la socri. Locuiesc intr-un apartament de trei camere in Podu Ros", a precizat Ciobanu. El conduce un Fiat Albea, fabricat in 2004, achizitionat in leasing. Ciobanu va mentiona in declaratia de avere si un imprumut de 12.000 euro. Anul trecut, el a adunat de la Primarie 20.400 lei, iar de la Salubris, unde este membru in CA, 7.200 lei.

Toyota cumparata cu banii de la nunta

Seful Directiei de Control din cadrul Primariei, Ciprian Chirita, a achizitionat de curind o masina Toyota Avensis. „Masina este fabricata in 2007. Abia am cumparat-o. Am utilizat banii ramasi de la nunta si suma obtinuta pentru vechea mea masina, un Cielo din 2003", a spus Ciprian Chirita. El locuieste intr-un apartament cu doua camere in Tudor Vladimirescu si a avut venituri de 25.000 lei in 2006.

Printre cele mai „saracacioase" declaratii de avere sint cele ale arhitectului sef Tudor Vericeanu, ale Denisei Barbascu, sefa Serviciului Juridic si ale lui Ionel Calapod, seful Directiei de Asistenta Comunitara. Astfel, Vericeanu nu a mentionat in declaratia de avere decit un autoturism Peugeot si venituri de 18.000 lei anul trecut, el nefiind angajatul municipalitatii intreg anul 2006.

Calapod a trecut in declaratia de avere un apartament de doua camere din Podu Ros si venituri de aproximativ 22.000 lei. In schimb, Barbascu, aproape ca nu a scris nimic pe formularul declaratiei. Singura mentiune facuta este cea referitoare la venit, sefa Serviciului Juridic declarind un venit total de 36.880 lei pentru anul trecut. „Sint veniturile totale, cu tot cu sporurile acordate pentru comisiile de fond funciar", a explicat Barbascu.

Comentarii