Actorul Ethan Hawke a fost, incongnito, la Bacau

joi, 13 mai 2004, 23:00
3 MIN
 Actorul Ethan Hawke a fost, incongnito, la Bacau

Cunoscutul actor american Ethan Hawke a fost in Romania, intr-o
vizita fugitiva si incognito, in luna februarie a acestui an. El a venit
sa o viziteze pe mama sa, Leslie Hawke, voluntar al „Corpului
Pacii”, care s-a stabilit in Bacau. Leslie Hawke a venit in urma cu
citiva ani, sa deruleze un program, in orasul nostru, i-a placut, s-a
stabilit aici si a deschis o scoala americana. „Simt ca aici mi-am
gasit implinirea, aici este nevoie de mine. Imi place ce fac in
Bacau si sint constienta ca munca mea aduce mai multe rezultate
in Romania, decit ar aduce in America. Anii petrecuti la voi au fost
cei mai fericiti pentru mine”, spune Leslie Hawke, care, dupa ce a
luat decizia de a se muta definitiv in Romania, si-a vindut
proprietatile pe care le detinea in America. Initial, ea s-a ocupat de
un program prin care copiii strazii sa fie determinati sa mearga la
scoala. Pentru reusita, s-a luat decizia ca cea mai eficienta metoda
ar fi ca mamele copiilor care cersesc sa urmeze cursuri si sa fie
incadrate cu carte de munca.
Programul se deruleaza de mai bine de doi ani si are mare succes.
Marea majoritate a celor care au acceptat sa munceasca si sa isi
trimita copiii la scoala au fost rromi. Asa a ajuns Leslie Hawke,
mama unui cunoscut actor american, sa cunoasca populatia
rroma. „Rromii sint cei mai saraci oameni din Romania. Este foarte
deranjant pentru mine sa vad cum copiii taie frunze la ciini si pierd
vremea pe strazi. Multi dintre ei sint copii talentati, care pot face
ceva. Cind am pornit programul, au venit mai multi rromi. Acum,
am initiat un nou proiect, numit «Cartiere mai bune» si am ales
zonele din care au provenit copiii si mamele”, explica americanca
Leslie Hawke.
Impreuna cu doua femei rrome, care au fost cuprinse in programul
initial, ea a infiintat o fundatie, care se va ocupa de noul proiect si
de altele. Ethan Hawke a vrut sa vada la fata locului ce face mama
lui in Romania si, aflat in Europa, a tras o fuga pina la Bucuresti. A
fost pentru a doua oara cind actorul american a calatorit incognito
la noi in tara. „Asta a fost conditia lui: vine sa ma vada, dar sa nu
stie nimeni. Nu vroia vinzoleala in jurul lui. Am venit cu trenul de la
Bucuresti la Bacau, unde a stat aproximativ 24 de ore. Ce a
vizitat? A vizitat cartierele Izvoare si Vintului, din Bacau, care sint
prinse in programul nostru. A fost foarte bucuros sa vada in ce m-
am bagat, pentru ca si lui ii pasa de aceleasi lucruri de care imi
pasa si mie. Si, intr-un fel, se simte vinovat ca el nu poate face ce
fac eu”, spune Leslie.
Programul actorului american a fost atit de condensat in Bacau,
incit nici macar nu a apucat sa iasa la un restaurant. „Prima data
cind a venit in Bacau, am mers la «Sura cu dor» si i-a placut foarte
mult. Acum, am comandat mincare de acolo, si am mincat acasa”,
ne-a povestit mama lui Ethan Hawke. Tot ea spune ca, de la
Bucuresti la Bacau, nimeni nu l-a recunoscut pe protagonistul
filmului „Before the Sunset”. Doar pe culoarul trenului, un tinar,
care a coborit in Gara Bacau, i-a cerut un autograf.
Cit despre divortul lui Ethan Hawke de Uma Thurman, „soacra”
prefera sa nu se bage foarte tare. „Sint un cuplu ca oricare alt
cuplu care este in divort, nici mai buni, nici mai rai. Acum se
discuta despre custodia copiilor. Este o situatie complicata, pentru
ca amindoi sint foarte mult timp plecati. Oricum, la acest moment,
Ethan exclude ca s-ar putea casatori prea curind, si, in nici un caz,
cu o actrita”, ne-a marturisit Leslie Hawke. Ea spune ca va mai
merge in America doar in vizita, dar il asteapta pe fiul ei, din nou,
in Romania, cel mai probabil in luna august a acestui an, cind
mama sa va organiza o gala si va lansa la Bucuresti un program
similar celui derulat in Bacau. (Nicoleta BICHESCU)

Comentarii