Agroturismul este cel mai cautat pentru Revelion

miercuri, 24 noiembrie 1999, 00:00
2 MIN
 Agroturismul este cel mai cautat pentru Revelion

Apropierea sarbatorilor de iarna a stirnit si in acest an o adevarata goana dupa identificarea statiunilor din tara si strainatate in care oamenii doresc sa petreaca sfirsitul de an. Daca multi dintre bacauani au gasit deja locul preferat, pentru care au si facut rezervari, unii inca mai cauta, in speranta ca vor gasi o cabana sau un restaurant pentru gustul si bugetul lor.
Reprezentantii agentiilor de turism din oras spun ca cea mai mare cautare pentru Revelionul 2000 o are agroturismul. Casutele sint destul de ieftine, ofera toate conditiile pentru citeva seri de distractie si se afla in paduri sau sate splendide. Cea mai bogata oferta pentru agroturism a apartinut firmei Inter Tour, in Bucovina, insa toate locurile s-au ocupat deja. Aceasta agentie a epuizat locurile si pentru statiunile Vatra Dornei – hotel Calimani, Predeal – hotel Cleopa si Poiana Brasov. Inter Tour mai primeste cereri doar pentru statiunile Sinaia, Sovata si Slanic Moldova, insa nici aici nu mai sint foarte multe bilete. Un sejur la Sinaia, la hotel de doua stele, costa 4,5 milioane de lei de persoana, la Sovata – Hotel Bradet pretul variaza intre 3,3 si 4,7 milioane de lei, iar in Slanic Moldova, la Hotel Venus, tariful a fost fixat intre 2,6 si 3,1 milioane de lei. Si firma Koster a incheiat pina acum citeva contracte pentru hotelurile din Brasov si Durau. Studentii au solicitat bilete pentru Valea Prahovei si Cimpulung, unde preturile, in care sint incluse cazarea pe cinci zile, masa festiva si carnavalul, nu trec de 2 milioane de lei. Agentia mai ofera bilete la Vatra Dornei, cu preturi intre 1,7 si 2,3 milioane, la Covasna, cu 3,1 milioane de lei, la Piriul Rece – 2,5-2,9 milioane si la Durau, unde revelionul ajunge pina la 2,9 milioane de lei.
Multi bacauani au optat ca noaptea dintre ani sa si-o petreaca in strainatate. Citiva vor pleca in Anglia si Grecia prin Inter Tour, in timp ce alte 30 de persoane si-au propus sa rezerve bilete la firma "Voyage, Voyage" pentru Franta, Austria, Germania si Turcia.
Reprezentantii agentiilor de turism din Bacau s-au plins ca anul acesta este cel mai slab in privinta cererilor pentru sarbatorile de iarna. Ei cred ca aceasta stare a fost determinata de saracia in care se zbat oamenii si de preturile piperate impuse de firmele din tara. Firma Pirotrans, de exemplu, nu a incheiat pina acum nici un contract pentru Revelion, desi a mai ramas doar o luna pina la sfirsitul anului. Angajatii din turism spera ca lucrurile sa se redreseze in urmatoarele saptamini, stiut fiind ca foarte multi oameni isi gasesc in ultima clipa un loc unde sa petreaca alaturi de cei dragi. (Eduard ADAM)

Comentarii