Amenintare cu bomba la licee

joi, 01 martie 2001, 00:00
2 MIN
 Amenintare cu bomba la licee

Liceul "Vasile Alecsandri" a fost nevoit ieri sa-si intrerupa cursurile cu doua ore mai devreme ca de obicei, dupa ce unui telefon anonim a anuntat explozia iminenta a unei bombe. Telefonul a fost primit in jurul orei 12,00, la numarul scurt al politiei municipiului, iar vocea de la capatul celalalt al firului era a unui barbat. Persoana a precizat doar ca explozibilul ar fi fost amplasat in perimetru liceelor "Alecsandri" si "Anghel Saligny", ceea cea facut ca si fostul liceul nr. 5 sa fie luat la scotocit. In mai putin de zece minute au fost mobilizate importante efective de la Biroul Ordine Publica si de la sectia locala a SRI, care au sosit imediat la fata locului. Primul obiectiv a fost Liceul "Vasile Alecsandri", a carui cladire si camin au fost evacuate imediat, pirotehnistii verificind milimetru cu milimetru. La Liceul "Saligny" verificarile s-au facut fara a mai evacua nici un elev, dar nu a fost scapat din vedere nici un coltisor in care ar fi putut pitita o eventuala bomba. Cum era de asteptat, totul s-a dovedit a fi o farsa. La fel ca si in urma cu citiva ani, cind Liceul "Vasile Alecsandri" a mai fost tinta unei amenintari similare, sau ca in aceasta luna, cind, doua zile la rind, politistii bacauani au primit doua telefoane care anuntau explozia iminenta a unei bombe la Restaurantul Miorita. Politistii si lucratorii SRI incearca sa identifice cele doua persoane care au inceput sa le toace nervii. Cel putin in situatia de ieri, se pare ca autorul apelului este un elev, care a incercat astfel sa scape de ultimele doua ore de curs. (Florin CRACIUN, Eduard CUCU)

Comentarii