Birocratia mortii

In ziua de azi, moartea pare sa fi ajuns o povara mult mai grea decit altadata. Apropiatii decedatului nu numai ca sufera de pe urma pierderii celui drag, dar in plus au mult de furca si cu birocratia si cu niste cheltuieli care pe alocuri sint nejustificate.
Totul incepe cu actul de constatare a decesului, pe care il intocmeste un medic de familie sau un medic avizat, contra unei taxe de 300.000 de lei. Apoi incepe goana dupa un loc de veci, pentru care in cimitirele din Bacau se da o adevarata lupta. In Cimitirul Central nu se mai gasesc locuri, decit eventual pentru potentati, care, desi arata de parca ar mai avea ani buni de viata, si-au inaltat cavouri pina spre drum, iar pe unele monumente funerare si-au inscris chiar si epopeea functiilor detinute. Pentru oamenii obisnuiti, cea mai mare sansa este sa fi avut deja un loc de veci, in care este deja inhumata vreo ruda care nu mai are ce obiecta. Cele mai multe locuri se gasesc in cimitirul de la Sarata, extins considerabil nu de mult, contra unor sume ce merg spre patru milioane de lei. Pentru pretentii cum ar fi un cavou, se mai adauga la nota de plata alte circa cinci milioane de lei. In plus, in functie de monumentul funerar ales, se mai adauga alte citeva milioane de lei, dupa cum este designul, materialul sau costul manoperei.
Acestea sint insa cheltuielile cele mai mari, intrucit o multime de lucruri aparent marunte, dar importante, necesita fiecare in parte alte sute de mii de lei. Asa se face cu procurarea cosciugului, care costa de la un milion, de brad, pina la doua milioane de lei, de stejar. Urmeaza coroanele, prosoapele, luminarile si multe altele. In plus, transportul pina la cimitir cu o masina, care mai scoate din buzunarul familiei intre 400.000 si 500.000 de lei.
Pina aici este insa un alt drum lung de parcurs, adica al actelor si aprobarilor. Administratia Cimitirelor Bacau are ordin sa nu il trimita pe lumea cealalta pe defunct decit daca familia lui a achitat impozitul pe casa si taxa de salubritate. Nu sint putine cazurile in care familia nu mai are chitantele respective, asa ca urmeaza o alergatura in plus pe la ghisee pentru procurarea unor copii ale dovezilor de plata. Defunctul ajunge totusi in groapa chiar daca nu s-au achitat taxele respective, lucru care musai trebuie facut in termen de zece zile. Tot la Administratia Cimitirelor mai trebuie prezentat actul de atribuire in folosinta a locului de veci sau dovada de rudenie in cazul in care locul va fi atribuit unei rude a titularului.
Inevitabil, vine si rindul preotului sa isi faca treaba. Pentru slujba de rigoare din capela si pentru mult mai scurta slujba de la groapa, el cere pe sleau 1,5 milioane de lei, pentru care de multe ori nu se elibereaza nici o chitanta. Nici nu asteapta ca mortul sa coboare in locul de veci, pentru ca intoarce spatele si pleaca de parca nimic nu s-ar fi intimplat. La fel si cu dascalul, care se multumeste cu doar 400.000 de lei, in timp ce clopotarul, despre care se crede ca depune mai putin efort, primeste o suta de mii de lei, tot fara nici o chitanta.
Cel mai mult dintre toti muncesc groparii. Pina nu de mult, acestia se multumeau cu leafa si pomana de rigoare, dar acum nu mai e de glumit cu ei. Cer bani pesin, adica in jur de 400.000 de lei fiecare, iar la o groapa muncesc de obicei doi oameni. Lucrul bun este ca macar li s-a interzis sa mai bea in timpul serviciului, intrucit nu de putine ori s-au dat in stamba in momentele cele mai putin potrivite.
Alergatura este asadar din belsug, iar cheltuiala, la care sa nu uitam ca se adauga praznicul, este asisderea. Pe linga bani, tot ce trebuie pentru ca lucrurile sa decurga normal in asemenea situatii este o familie numeroasa si cu nervi tari, care sa uite macar pentru citeva momente ca au pierdut pe cineva drag ca sa aiba grija de formalitati. Mai sint insa si amaritii care nu au pe nimeni sau sint saraci lipiti, si care isi fac trecerea pe celalalt tarim pe banii muncipalitatii. Una peste alta, daca va lipsesc banii, este bine sa aminati cit mai mult clipa finala. (O.P.)