Caută 
4 MIN
Este un barbat obisnuit, nu prea inalt, tuns periuta, vinjos, iar ochii
tradeaza un temperament vulcanic. La prima vedere, iti sare in
ochi nasul, putin aplatizat, ca la practicantii de box. Ma priveste
foarte atent, aproape iscoditor. Plescaie din limba si da usor din
cap aprobativ, semn ca accepta sa stea de vorba cu mine. Stiu ca
a facut sport de performanta si ca a luptat in ringul de box alaturi
de sportivi care au ajuns celebri in intreaga lume. Ma prefac insa,
ca nu-i cunosc povestea. Vreau sa o aud istorisita de el. Mai ales
ca sportivul de altadata, plin de viata si de energie, a ajuns astazi
intr-un camin de boli psihice. Daniel Gherasim are 33 de ani si
traieste, din 2002, la Centrul de Recuperare si Reabilitare
Neuropsihiatrica din Gisteni. Barbatul imi face un semn, ne ridicam
si mergem in clubul caminului-spital. Se simte, probabil, mai sigur
pe teritoriul lui
S-a facut boxeur ca sa fie respectat
Daniel Gherasim a imbratisat cariera sportiva cu vreo 17 ani in
urma. „Am un frate mai mare, care a practicat si el boxul.
Mergeam cu el la concursuri si imi placea cum il aplauda lumea si,
mai ales, ca era respectat in oras. La 16 ani, m-am dus singur la
club si am inceput sa practic acest sport”, isi incepe povestea
fostul boxeur. El s-a nascut in Onesti si, timp de 12 ani, a practicat
boxul de performanta.
In 1986, Daniel Gherasim a pasit pentru prima oara pe un ring de
box, in Onesti. Tinar, ambitios, si-a propus sa ajunga cineva. Pe
atunci era elev la Scoala de Arte si Meserii din localitate. I-au
trebuit doi ani de munca si antrenament zilnic pentru a obtine
primele rezultate. Primul titlul din cariera lui a fost locul I la
„Centura Trotusului”. In urmatorul an a obtinut locul doi la acelasi
concurs, dar la alta categorie de greutate. La 19 ani, fostul boxeur
a devenit campion judetean al categoriei 63,5 kilograme. Drept
urmare, a mers la etapa zonala de la Iasi in vederea calificarii la
Campionatul National de Box. A cistigat la Iasi si a plecat la
nationale.
Aici insa a pierdut primul meci la puncte, asa ca a trebuit sa se
intoarca la Onesti. Tot in 1989, a reusit si un loc trei la „Trofeul
Brailei”. In urmatorul an, a mers din nou la nationale, dar si de data
aceasta a fost invins de un pugilist din Timisoara. „Am plecat in
armata si credeam ca voi renunta la box. Am facut armata la
jandarmi, in cadrul clubului Dinamo. Aici m-a vazut un antrenor si
m-a luat la sala. Am ajuns partener de antrenament pentru
Francisc Vastag, Leonard Doroftei si Vasile Nistor. Era tot ce imi
doream, sa fiu alaturi de campioni, de modelele mele”, ne mai
povesteste Daniel Gherasim.
In 1997, Daniel a pus manusile in cui
Dupa armata, Daniel Gherasim a trecut la boxul profesionist.
Participa la diferite gale locale sau in alte judete, de pe urma
carora a cistigat si ceva bani. „Am renuntat pentru ca nu mai
aveam timp, nici parteneri de antrenament. In plus, ma
casatorisem si trebuia sa ma angajez, sa imi intretin familia. M-am
angajat ca agent de paza la Carom. In 1997, am pus manusile in
cui”, mai spune fostul boxeur.
Daniel are doi copii pe care ii iubeste foarte mult si carora le achita
in fiecare luna, desi este intr-un spital pentru cei cu boli psihice,
pensia alimentara din alocatia lui de invaliditate. Daniel Gherasim
are un venit de 1.700.000 de lei si, lunar, le trimite copiilor cite
500.000 de lei. Cind asistatii din camin primesc ajutoare de la
diferite fundatii, Daniel are grija sa aleaga jucarii si sa le trimita
copiilor lui.
De la box la cusutul goblenurilor
In urma cu doi ani, Daniel Gherasim a ajuns in Centrul de la
Gisteni din cauza unor probleme. A fost internat si a trebuit sa ia
viata de la zero. Singur, fara familie, in camin si-a facut noi prieteni
si chiar si-a gasit pe cineva pe placul inimii lui. Mariuca Tont l-a
orientat spre cusutul goblenurilor, aceasta devenind o mare
pasiune pentru boxeur. Cum are un moment de ragaz, ori seara
inainte de culcare, Daniel pune ata in ac si coase de zor diferite
modele.
La inceput a fost stingaci, iar miinile lui puternice nu prea se
intelegeau cu acul. Acum, insa, a devenit expert si de multe ori
prefera sa coase ore in sir goblenuri decit sa mearga cu alti colegi
la prasit.
Il intreb pe Daniel ce lucreaza acum. Sare ca ars si scoate de
undeva ultimul sau tablou. E un peisaj din natura. Ma arat sincer
incintat de rezultatul muncii lui, iar chipul i se insenineaza. E ca un
copil pe care educatoarea il lauda pentru o fapta buna. Are, in jur,
multe fotografii cu copiii lui si multe icoane. Imi vede privirea
controlind discret si-mi spune rapid: „Sint copiii mei”.
Gindul lui e tot la sport
Odata ajuns in camin, Daniel si-a adus aminte si de vechea lui
iubire, boxul. Dar nu avea unde sa se antreneze. „Anul trecut a
venit in centrul nostru o doamna proiectant. I-am spus pasul meu,
ca am fost boxeur si ca mi-ar placea sa ma antrenez si in camin. La
scurt timp, am primit de la Relu Auras un sac de box si o pereche
de manusi. Am fost fericit pina la lacrimi”, a spus fostul boxeur. De
atunci, asistatul se antreneaza in fiecare zi la sacul de box, in
reprize de cite doua minute.
Chiar daca stie bine sa dea cu pumnul, Daniel nu este o fire
violenta, dar colegii lui de camin il considera bodyguardul
centrului. Au fost momente in care i-a si lovit pe unii dintre ei, dar,
tine sa precizeze el, „niciodata pe nedrept”. I-a „penalizat” pe cei
care s-au luat de prietena lui Mariuca, de asistente, dar si pe
bolnavii care se bateau, din doi pumni linistind ambele tabere.
(Claudiu TANASESCU)
