Concentratie mare de valori la Festivalul „George Bacovia”

vineri, 17 octombrie 2003, 23:00
3 MIN
 Concentratie mare de valori la Festivalul „George Bacovia”

Eugen Simion, D.R. Popescu, Eugen Uricaru, Gabriel Dimisianu,
Gabriela Adamesteanu, Eugen Negrici, Ioan Holban, Ionel Tudor
Iovian, Adrian Alui Gheorghe, Sergiu Adam, Vasile Sporici, Dan
Bogdan Hanu si ale nume cunoscute din peisajul literar romanesc
contemporan si-au dat intilnire la Bacau, cu prilejul celei de-a
XXIV-a editii a Festivalului National „George Bacovia”. O editie
care, asa cum au afirmat cei prezenti, se constituie intr-o
pregustare a celei din anul 2004, cind se vor serba 40 de ani de
aparitie a seriei noi a revistei „Ateneu”. Pentru scriitorii participanti
la aceasta editie, timpul s-a scurs prea repede. Intr-o singura zi,
marea de condeie prezente la Bacau nu au avut prea mult timp
pentru a-si prezenta personalitatea in fata pasionatilor de litere de
la Colegiul „Dumitru Mangeron”, unde a inceput festivalul. „A fost
o editie jubiliara, care s-a bucurat de prezenta domnului Eugen
Simion, a lui Eugen Uricaru sau D.R. Popescu. A fost un fapt
benefic, iar la anul, cu siguranta va fi o manifestare de amploare
cu invitati din rindul celor care au contribuit de-a lungul anilor la
aparitia revistei «Ateneu»”, ne-a declarat scriitorul Ionel Savitescu.
Domnia sa, stiind ca festivalul va debuta la Colegiul National
„Dumitru Mangeron”, nu a ezitat sa aduca de acasa, de la Tecuci,
una dintre scrisorile pe care le primea, in anii studentiei, de la
profesorul Dumitru Mangeron, pe atunci profesor in Canada. Si
premiatul George Genoiu s-a aratat incintat de actuala editie a
Festivalului, afirmind ca „a fost o editie de exceptie”. Pentru C. Th.
Ciobanu, poetul onestean care organizeaza de ani buni „Zilele
Culturii Calinesciene” la Onesti, cele gazduite de bacauani i-au
facut o impresie foarte buna, recunoscind, totodata, existenta unei
concurente culturale intre cele doua municipii. „Ma bucur pentru
reusita acestui festival. Exista o competitie, dar benefica, pentru
ca, fiind aproape, putem atrage atentia asupra ariei spirituale a
locului, mai ales ca am avem doua mari spirite: George Bacovia si
George Calinescu. Am intilnit un climat intelectual generos cu
valori de prima mina si am vazut ca cei tineri au nevoie de
Bacovia”, ne-a declarat C. Th. Ciobanu. Dan Bogdan Hanu, alt
premiant al editiei, critic iesean, a fost placut impresionat de cele
petrecute la Bacau, chiar daca, asemeni altor participanti, a
resimtit timpul scurt petrecut in compania unora dintre confratii de
breasla. „Mi s-a parut bine organizat din punct de vedere valoric.
Pentru organizatorul principal al acestei editii, revista „Ateneu”,
totul a iesit „ca la carte”. „A fost una din cele mai izbutite editii. S-a
lucrat foarte mult inca de la incheierea editiei trecute. Am reusit sa
aducem la Bacau oameni de prestigiu din cultura romaneasca,
oameni de prima mina ai literelor din tara precum Eugen Simion
sau Eugen Uricaru”, ne-a declarat Carmen Mihalache, redactor-
sef al revistei „Ateneu”.
Premiile celei de-a XXIV-a editii a Festivalului National „George
Bacovia” au fost acordate unor reprezentati de seama ai culturii
romanesti contemporane. Eugen Simion, presedintele Academiei
Romane, a primit premiul pentru „Opera omnia”; Eugen Negrici a
primit premiul pentru Critica si Istorie Literara, Dan Bogdan Hanu –
premiul pentru poezie, Gabriela Adamesteanu – premiul pentru
proza, Constantin Coroiu – premiu pentru publicistica, iar premiul
special al revistei „Ateneu” a fost inminat scriitorului George
Genoiu. Premiile pentru „Mecenat in cultura” au revenit inginerului
Mircea Rusu (S. C. Hidroconstructia S.A.) si lui Gheorghe Anochi,
presedintelui Agricola International. (Constantin GHERASIM)

Comentarii