Doi bacauani locuiesc intr-o fosta casa mortuara

Ultima inmormintare din cimitirul evreiesc s-a facut acum 50 de ani. Aici era cindva marginea orasului. Un oras care abia incepea sa prinda forma. Si in care comunitatea evreieasca avea un cuvint greu de spus. Nu e usor sa intri sa vizitezi acest loc de veci al evreilor care au trait in Bacau. Daca sari gardul, risti sa ai de-a face cu paznicul, asa ca cel mai bine e sa cauti intrarea consacrata. Daca vii dinspre terenul de fotbal ori dinspre "Cascada", trebuie sa ocolesti, prin spatele blocurilor de pe strada Ghioceilor. Acolo, in dreptul un fost camin de nefamilisti, gardul de beton este rupt de o cladire veche, ce face corp comun cu cimitirul.
Un gardulet mic, putin aplecat in fata, desparte casa familiei Turcau de terenul de joaca al copiilor din cartierul Cremenea. O casa fara veleitati arhitectonice, inalta, de un galben vestejit. Numai pe aici poti intra in cimitirul evreisc. Nadia si Vasile Turcau locuiesc de 30 de ani in aceasta casa cu ferestrele spre tintirim. Si-au incropit o mica gospodarie, cu oratanii, zarzavaturi si straturi de flori. Dupa citeva ezitari, ne poftesc inauntru. Un hol inalt si spatios, insa foarte rece. "E din cauza cimentului de pe jos. Asa e tot timpul anului", ne lamureste stapina casei. In citeva clipe isi face aparitia si Vasile. In ciuda semiintunericului, nu e greu sa observi ca si in interior casa are aceeasi culoare de soare alungat spre zenit. Deasupra uneia dintre usi, se vad urmele unui zid mai vechi. "In holul asta a fost camera mortuara. Adica aici erau adusi mortii, ne lamureste Vasile. Iar alaturi, spune aratind spre dormitor, ei erau depusi pina la ingropare.
Familia Turcau locuieste intr-o fosta casa mortuara. "E bine, ca nu platim intretinerea, ofteaza Nadia. Mai greu e cu incalizirea si apa. Luam apa de la pompa, iar pentru incalzit avem o soba". "Cind vine iarna, cumparam lemne si ne descurcam", completeaza Vasile Turcau, tusind puternic. "Sotul este pensionat deoarece s-a imbolnavit de plamini, ne-a explicat Nadia. Cei mai multi bani din pensie se duc pe medicamente".
Ii intreb povestea cimitirului. "Aa! Cimitirul", exclama batrinul, care incepe sa ne explice vrute si nevrute. "Pai, noi ne ocupam de ingrijirea lui, sa nu vina hotii, sa nu sara sa jefuiasca si, cind e iarba mare, o mai cosesc. Trebuie pazit locul. Dupa revolutie au incercat unii sa sape prin morminte, crezind ca vor gasi aur, dar s-au linistit", spune el, dupa care ne invita la o plimbare printre pietrele funerare. Trecem printr-un coridor ingust si iesim in curte. Adica in interiorul cimitirului. Linga gard, trei morminte din piatra neagra de granit stau marturie pentru ultimii ingropati in acest loc de veci. Intre ei, farmacistul colonel Aurel Negrescu, mort la 10 august 1942. Acesta pare a fi cel din urma depus in cimitirul evreiesc. La vreo cinci metri de casa familei Turcau, s-au inaltat, printre pietre, tufe inalte si bogate de urzici. Sus, intre salcimii plantati de primarie, se aud numai crocanituri de ciori. Pietrele, cele ce mai pot fi citite, in ebraica, romana sau germana, au inscriptionate imagini deosebite, specific evreiesti. Intre acestea dominante sunt sfestnicul cu sapte brate, leii sau unele pasari cu coada lunga, probabil pauni. Putine morminte mai pastreaza imagini cu figurile celor morti. "Le-au spart copiii cu prastiile", ne explica Vasile.
Cu atentie, ne-am strecurat printre urzicile dese, pentru a ajunge la o casuta darapanata, situata tot in cimitir, aproape de locuinta lui Vasile Turcanu. Ziduri groase, de caramida arsa, sparte, si un tavan din lemn, ciuruit de timp si pietre. "A fost un fel de capela de-a lor", a mormait Vasile. Am intrat cu greu printre balariile care au sufocat intrarea si in fata ochilor s-a desfasurat o imagine uimitoare. Trei morminte distruse, apartinind unor rabini, citeva petice de haine, oase sparte si gunoaie. "Aici au mai dormit, probabil, aurolacii. Au venit noaptea si s-au adapostit", ne spune mos Vasile.
La plecare, Nadia ne-a tras deoparte si ne-a dus la bucatarie. Pe peretele dinspre nord ne-a aratat o candela cu chipul Maicii Domnului si un calendar crestin-ortodox incadrate de citeva modele lucrate in peretele casei. Modele ciudate, cu atit mai mult cu cit pareau a fi bolta unei usi zidite. "Aici este un mormint, dar nu stiu al cui", ne-a zis Nadia. Si am pus o candela pe perete, ca noi n-am indraznit sa vedem despre ce-i vorba.
Familia Turcau isi continua viata printre mormintele evreiesi. "Oricum, pina acum nu s-a sculat nici unul din groapa", ne spune sugubat Vasile. (Constantin GHERASIM)