Doua sute de onesteni pregatesc un miting de protest in fata Onedil

luni, 06 martie 2000, 00:00
2 MIN
 Doua sute de onesteni pregatesc un miting de protest in fata Onedil

Mihai Alexe, vicepresedintele Asociatiei de Locatari nr. 18 din Onesti, a anuntat Primaria de intentia locatarilor de a organiza un miting de protest in fata sediului Onedil. Emil Alexe acuza conducerea societatii ca refuza sa dea explicatii asupra modului in care se calculeaza pretul intretinerii. "Noi platim cel mai mult din oras, dublu fata de alte asociatii, pentru apa calda si caldura, dar conducerea Onedil nu vrea sa stea de vorba cu noi", a spus Alexe. Saptamina trecuta, locatarii Asociatiei nr. 18 au organizat Adunarea Generala, la care au fost invitati sa participe preprezentantii Primariei si Onedil, dar numai municipalitatea a fost prezenta.
Nervosi din cauza refuzului Onedil de a dialoga cu ei, locatarii prezenti la sedinta au hotarit sa organizeze un miting de protest in fata sediului firmei. Prezent la intrunirea celor de la Asociatia 18, Adrian Galben, reprezentant al Asociatiei 17, a afirmat ca si locatarii acestei asociatii vor participa la miting, motivul fiind tot facturile mult prea mari. Mihai Alexe sustine ca la miting vor participa cel putin 200 de persoane. In luna noiembrie 1999, locatarii Asociatiei 18 au avut de platit 64.603 lei de persoana – apa calda si 8.638 de lei pe metrul patrat, pentru caldura. In decembrie costurile s-au ridicat la 92.965 de lei de persoana – apa calda si 9.326 de lei mp pentru caldura, pentru ca in luna ianuarie sumele sa se creasca la 98.800 de lei persoana – apa calda si 11.360 de lei mp pentru caldura. Conducerea Onedil sustine ca motivul pentru care costurile sint asa de ridicate il reprezinta starea defectuoasa a retelelor, din cauza carora apar pierderi ce trebuie suportate de cetateni. (Cristian BIBIRE)

Comentarii