Incepe razboiul pentru Consiliul Judetean

luni, 21 iunie 2004, 23:00
2 MIN
 Incepe razboiul pentru Consiliul Judetean

Abia s-au incheiat ostilitatile cursei pentru postul de primar al
municipiului, ca sta sa inceapa un adevarat razboi, cu o miza
imensa: cucerirea „redutei” numita Consiliul Judetean (CJ). Dupa
ce a pierdut postul de primar al municipiului Bacau, Dumitru
Sechelariu a dat de inteles ca isi doreste sa obtina functia de
presedinte al CJ. Situatia in Consiliu este destul de complicata,
mai ales din cauza ca votul la desemnarea conducerii institutiei va
fi secret. Din cele 37 de posturi de consilieri judeteni, PSD are 16
locuri, PNL – 7, PUR – 6, PD – 5 si PRM – 3. Ca sa numeasca
presedintele si cei doi vicepresedinti, PSD are nevoie de trei voturi
in plus. De asemenea, PD-PNL-PUR au avea nevoie de un vot ca
sa obtina majoritatea. Lucrurile par clare si simple, dar marea
necunoscuta este cum va vota PRM. Acest partid are cele trei
voturi de care are mare nevoie PSD, dar acest partid are
suficiente „mijloace specifice” sa-si atraga voturi de la unii
consilieri ai Opozitiei. „Defectari” s-au mai vazut si pe la alte case,
iar zvonurile privind posibile tradari au inceput deja sa misune prin
tirg. Prima problema este, pentru Sechelariu, PRM, al carui
presedinte, Corneliu Vadim Tudor, a apucat sa anunte ca oamenii
sai vor vota „fara Sechelariu”. Romeo Stavarache, primarul
Bacaului si presedinte al PUR, a reafirmat ca, pentru conducerea
CJ, umanistii vor vota alaturi de PD si PNL. „Optiunea noastra este
clara. Vom respecta protocolul semnat cu PD si PNL de sustinere
reciproca. Incepem imediat negocierile pentru nominalizarea
conducerii CJ, cu PD, PNL si, daca e cazul, cu PRM”, ne-a
declarat ieri noul primar. Stavarache a tinut astfel sa infirme
zvonurile ca umanistii ar fi batut palma cu PSD.
Lucrurile se vor clarifica in aceasta saptamina, la finalul careia vom
sti cine cu cine a votat. (Florin POPESCU)

Comentarii