Milena Ionescu a devenit simplu medic de familie

vineri, 01 iunie 2001, 23:00
2 MIN
 Milena Ionescu a devenit simplu medic de familie

Fosta sefa a Casei Judetene de Asigurari Sociale de Sanatate, doctorul Milena Ionescu, a decis sa paraseasca institutia. De ieri, Milena Ionescu a devenit medic de familie, renuntind la postul de sefa a Serviciului de acreditare statistica si evaluare, post pe care-l ocupa din data de 23 aprilie. Actuala sefa a CJASS, Oana Chelaru, ne-a declarat ca decizia de a parasi Casa de Asigurari ii revine in totalitate Milenei Ionescu. "Am tot interesul sa tin personalul cu experienta aici – spune Oana Chelaru – si am manifestat intreaga deschidere fata de specialistii pe care i-am gasit aici. Nimeni nu a obligat-o pe Milena Ionescu sa plece, a fost o decizie care i-a apartinut in totalitate".
Milena Ionescu a preluat lista de asigurati a unui medic de familie care a decedat. Reamintim ca Ionescu a fost eliberata din functia de sef al CJASS pe 13 aprilie, printr-un ordin al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, Eugeniu Turlea. Doctorita Ionescu a devenit director al CJAS in urma unui concurs pe care l-a cistigat in luna decembrie a anului trecut, dupa ce functia de presedinte al aceleiasi institutii a fost desfiintata printr-o hotarire de Guvern. Desi a fost desemnata cistigatoarea concursului de la acea data, dr. Ionescu nu a primit definitivarea pe functie din partea Casei Nationale. In urma dezvaluirilor din presa referitoare la cele 70 de milioane de lei pe care si le-a acordat drept premii in anul 2000, Ionescu nu a fost validata pe functie. Dupa demisia sa din functia de sef al serviciului statistic al CJAS, postul va fi ocupat interimar de o persoana care va fi desemnata zilele acestea, urmind sa se organizeze apoi un concurs. (Razvan BIBIRE)

Comentarii