Pirateria electronica e o mindrie pentru pustime

marți, 15 iunie 1999, 23:00
3 MIN
 Pirateria electronica e o mindrie pentru pustime

"Pe multi dintre parinti i-am auzit spunind: «Mai bine pui mina pe o carte in loc sa te tii de prostii pe INTERNET». Aceasta filosofie apartine secolului trecut. Calculatorul, informatia electonica reprezinta o noua carte! ". Fragmentul reprodus mai sus face parte dintr-un protest inserat in "Revista ilegala de electronica" publicata pe INTERNET. Pustiul semneaza cu pseudonimul "Andreuta" si este pasionat de Internet. In revista sint prezentate informatii care, daca ar fi puse in practica, ar ridica probleme serioase marilor companii. Unul dintre articole se refera la modul in care se poate realiza o cartela telefonica cu care poti vorbi la nesfirsit. Cel mai negru cosmar al RomTelecom.
RomTelecom reprezinta un capitol aparte pentru cei care utilizeaza Internetul. Ii este dedicata o pagina web in care organizatii si societati comerciale au semnat un protest impotriva tarifelor practicate de societatea de telecomunicatii pentru utilizatorii Internetului. Pagina cuprinde, in afara de protest, si o lista cu organizatiile care sprijina ideea de reducerea a costurilor utilizarii Internetului. Cei care au creat pagina au parodiat sloganul companiei "De la om la om", inlocuindu-l cu expresia "RomTelecom. De la monopol la om".
Radu Isaic, account manager pentru judetul Bacau in cadrul Nord Est Communications, este de acord cu opinia celor care au creat aceasta pagina: "RomTelecom este o piedica in calea dezvoltarii INTERNET-ului in Romania, din cauza tarifelor pe care le impune. Romanii trebuie sa aleaga intre a renunta definitiv la utilizarea Internetului si a-si rezerva doar circa 20 de ore pe luna navigarii, timp in care nu se poate face prea mare lucru. " El considera ca reducerea de tarife la serviciile telefonice din timpul noptii nu-i multumeste pe "internetauti". " Aceasta reducere este o aberatie, pentru ca-i obliga pe oameni sa devina noctambuli ", apreciaza Isaic.
In fapt, pagina anti-Rom Telecom face parte dintr-o campanie europeana de lobby in sprijinul ideii de a se renunta la taxarea convorbirilor utilizatorilor de Internet in functie de durata convorbirii. Francezii care s-au organizat in Asociatia Internet Moins Cher si care au creat pagina France Telecom Strike au obtinut, in urma unei campanii de boicot, reduceri de tarife. In Grecia a fost creata pagina Anti-OTE, in Polonia – Protest Polkish, in Spania Frontiere Electronice Libere. Astfel de organizatii exista si in Italia, Gemania, Portugalia, si toate sint implicate in actiunea European Telecom Boycott .
Revista Ilegala de Electronica
Isi spune Andreuta si este probabil student. Motto-ul sau: "Celui destept ii place sa inventeze, celui prost ii place sa-i invete pe altii".
Andreuta considera pirateria pe Internet singura sa sansa de afirmare. "Recunosc ca sint bolnav psihic – afirma el intr-un fel de prefata a revistei . Pe zi ce trece, vad tot felul de reclame si poze cu oameni de afaceri fericiti, care vorbesc la telefon sau care butoneaza laptopuri. Alta metoda de afirmare nu am. Asadar, hacking pina la cer. Stau si ma intreb daca am ceva de pierdut. Traiesc in Romania ".
Urmeaza sfaturile utile: scheme de decodoare HBO, cartele telefonice pirat, aparate de emisie in FM, sau modul in care se poate fenta factura telefonica in cazul abonatilor cuplati. Dar, atentie: " aceasta pagina poate sa contina informatii ce contravin unor legi aflate in vigoare, fapt pentru care nu ne asumam nici o raspundere pentru punerea acestora in practica, cu toate ca as fi incintat daca o faceti ". Acesta este avertismentul transmis de Andreuta, de la Revista Ilegala de Electronica. (Razvan BIBIRE)

Comentarii