PSD isi face campanie electorala pe banii Bancii Mondiale

marți, 01 iunie 2004, 23:00
3 MIN
 PSD isi face campanie electorala pe banii Bancii Mondiale

Citeva institutii bacauane au fost lasat de izbeliste ieri, cind o
delegatie a conducerii PSD a decis ca e momentul sa-si continue
gratis campania electorala. Gratis numai pentru pesedisti, ca de
platit a platit, involuntar, chiar Banca Mondiala. Tarasenia s-a
petrecut la o banala inaugurare a Scolii Generale din comuna
Nicolae Balcescu. Daca, pina mai deunazi, la eveniment ar fi
participat doar una-doua oficialitati, goana pesedistilor dupa voturi
a umplut scoala inaugurata cu functionari publici-candidati si de alti
membri ai conducerii PSD. Irena Vaculik, directoarea Scolii
Generale din Balcescu, ne-a precizat ca scoala a fost renovata cu
banii Bancii Mondiale. Ca urmare, inaugurarea scolii renovate n-ar
fi trebuit sa iste ambitii politice. Dar au venit pesedistii si lucrurile
au luat o intorsatura specifica adunarilor electorale ale acestui
partid.
Oana Chelaru, presedinte – director general al Casei de Asigurari
de Sanatate (CAS), Livia Sibisteanu si Ana Marchis, ambele
inspectori scolari generali adjuncti, toti functionari publici s-au
gindit ca n-ar fi rau ca, in timpul programului, sa ia masa „in oras”
si sa-si faca si putina campanie electorala. Poftele lor s-au nimerit
perfect peste inaugurarea scolii din Balcescu. Dupa momentul
taierii panglicii, invitatii de la Bacau s-au si repezit la masa-ntinsa
in fata lor, de parca n-ar avea mincare acasa. La vederea noastra,
Livia Sibisteanu a privit limpede si, crezindu-se la un chiolhan de
partid, ne-a intrebat: „Ati stat ascunsi in tufis?”. Inspectoarea
generala adjuncta a ramas profund dezamagita ca nu avem
aceleasi gusturi. Prezenta acestor persoane la inaugurarea scolii
este suspecta nu doar pentru ca ele au mers la Balcescu sa ia
masa. Ci pentru ca sint functionari publici si ar fi trebuit sa se afle
la serviciu. Adica, doar una dintre inspectoarele generale adjuncte
ar fi trebuit sa mearga la inaugurare, si nu amindoua.
Dar, si Oana Chelaru, si Ana Marchis, si Livia Sibisteanu se afla in
plina campanie electorala. Ele candideaza pe listele PSD si se
plimba „ca tiganu’ cu ursu'” pe la astfel de sfestanii laice, ca sa fie
vazute in marime naturala de alegatori.
„Ce sa fac, sint in campanie!”
Cele trei doamne nu s-au deplasat singure, ci insotite de barbati –
candidati ai PSD. In timp ce doamnele infulecau intr-o sala a scolii,
in curtea acesteia, domnii pesedisti faceau campanie electorala.
Seful delegatiei de pesedisti, Dragos Benea, le explica unor tarani
din comuna cum sta treaba cu votul. „Eu am sa fiu presedinte al
Consiliului Judetean. Eu am sa administrez banii de la buget si
banii de la Uniunea Europeana. Nu e o amenintare, e normal sa
fac politica PSD. Voi sustine comunele unde am si eu sustinere”,
le-a explicat Benea cum sta treaba cu finantarea pe criterii politice.
Practic, el le-a spus oamenilor ca, daca in comuna nu cistiga PSD-
ul, Nicolae Balcescu nu va mai vedea prea multi bani de la
Consiliul Judetean.
Dragos Benea il urmeaza in acest fel pe Nicolae Mischie,
presedintele Consiliului Judetean Gorj, care i-a amenintat pe
oameni ca „banii stau in pixul meu”. Urmarea a fost ca Mischie a
cazut in dizgratia partidului, dar Gorjul e departe de Bacau, iar
amenintarile lui Benea sint mai voalate.
Toata manifestarea de la Scoala din Nicolae Balcescu a dat o
impresie de campanie electorala pe banii Bancii Mondiale.
Candidatii PSD nici nu s-au sfiit sa-si propage ideile si amenintarile
in curtea scolii publice, renovate cu banii Bancii Mondiale. Ba, unii
candidati erau si fugiti de la serviciu, in timpul programului lor de
functionari publici. De asemenea, pesedistii nici nu s-au sfiit sa
salveze aparentele. Ionel Floroiu, candidat membru al conducerii
PSD, ne-a declarat, cind l-am intrebat ce cauta in curtea scolii, la
un eveniment nepolitic: „Ce sa fac, sint in campanie!”. Dintre
candidatii PSD, la actiunea electorala a mai participat si Nechifor
Ochenatu, presedintele Automobil Clubului Roman Bacau.
Printre masinile cu care au sosit in campanie electorala candidatii
PSD, s-a aflat ieri si Mercedes-ul Consiliului Local al municipiului
Bacau. (Florin POPESCU)

Comentarii