"Imi dau foc. Mor si macar scap de toate"

miercuri, 06 februarie 2002, 00:00
3 MIN
 "Imi dau foc. Mor si macar scap de toate"

Un eveniment nefericit s-a petrecut ieri, la prinz, in spatele Prefecturii din Bacau. Un barbat a fost pe punctul de a-si da foc in plina strada din cauza ca nu mai are bani cu ce sa-si intretina familia. Satul de promisiuni din partea statului, si disperat de rugamintile copiilor pe care nu le poate onora nicicum, barbatul a vrut sa-si puna capat zilelor.
Valentin Rotaru, 30 de ani, traieste de 12 ani cu Nicoleta Godici, 29 de ani, si, desi necasatoriti, impreuna au doi copii: Alina Mihaela, de 8 ani, si Valentin Vasile, de nici macar un an. Pentru ca femeia este nevazatoare, Valentin Rotaru a fost obligat sa se ocupe singur de gospodarie. Pentru ca n-a stiut ce drepturi are, barbatul s-a angajat drept insotitor al femeii handicapate abia in urma cu sapte ani. "Am mai avut probleme financiare, ca numai noi stim cum ne descurcam, dar, de sapte luni, de cind n-am mai primit salariul de insotitor, nu mai avem cu ce trai. Stam intr-o camera de doi/trei metri si am scos dusumeaua pentru ca nu aveam lemne de foc. Nu am ce sa le dau copiilor de mincare", s-a plins omul.
Desi nu si-a mai primit salariul de insotitor din vara anului trecut, Vasile Rotaru nu a facut caz de situatia existenta. S-a imprumutat de la oameni in ideea ca, dupa ce va lua leafa, va mai achita din datorii. Numai ca banii n-au mai venit, iar barbatul are de dat acum la vecini si prieteni datorii de zece milioane de lei. Vasile Rotaru a fost la primaria din Letea Veche, insa primarul nu a avut de unde sa-i dea salariile restante. Pina de curind, cind Emil Paduraru, primarul comunei Letea Veche, i-a promis lui Rotaru ca-i da trei milioane de lei, urmind ca restul sumei, pina la opt milioane de lei, cit are de primit de la primarie, sa-i fie achitat la inceputul trimestrului urmator. "Nu am luat banii fiindca primarul mi-a vorbit urit. Mi-a zis sa iau cele trei milioane, ca restul o sa-mi dea cind o sa vrea el", a afirmat Valentin Rotaru.
Pentru ca nu mai avea bani nici de unele, copiii ii plingeau de foame si nimeni din sat nu-i mai dadea mincare pe datorie, barbatul si-a luat familia si a venit in fata Prefecturii. "Eu de-aici nu mai plec. Am benzina la mine si imi dau foc. Mor si macar scap de toate", a amenintat barbatul, care isi tinea de mina sotia si copiii.
Imediat ce omul a amenintat ca se autoincendiaza, a coborit din institutie Neculai Lupu, presedintele Consiliului Judetean, care a incercat sa-l potoleasca pe cel nemultumit. "Exista o lege, dar, daca nu sint bani, ce putem face? Cind vom avea fonduri, isi vor fi achitate toate drepturile. Iar daca primarul ti-a vorbit urit, da-l in judecata", i-a explicat Neculai Lupu nemultumitului. "Pai eu am bani sa-l dau in judecata pe primar. N-am refuzat banii pentru ca asa am vrut eu, dar nu am ce face numai cu trei milioane de lei. Daca exista o lege, de ce nu e respectata?", s-a justificat barbatul. Cind presedintele Lupu a dat sa plece, Valentin Rotaru i-a cerut concubinei sticla cu benzina si bricheta aflate in geanta acesteia. "Fii cuminte ca eu chem politia. Ai copii de crescut, nu-i lasa pe drumuri", a incercat iarasi sa-l potoleasca Lupu.
Valentin Rotaru si Nicoleta Godoci si-au luat copiii si s-au mutat apoi in fata Prefecturii. Aici s-au oprit din nou, iar barbatul a mai avut o tentativa de a-si da foc. N-a mai apucat, fiindca intre timp venisera la Prefectura si citiva gardieni publici, care l-au convins pe Rotaru sa mearga la sectia 2 Politie, pentru o mica discutie. Inainte insa sa plece, omul a afirmat ca, indiferent ce se intimpla, el tot isi da foc, daca nu-si primeste salariile. De la sectia 2, Valentin Rotaru a fost dus la primaria din Letea Veche. Acolo se afla si cind l-am contactat noi pe primarul Emil Paduraru. "Eu i-am mai explicat ca trebuie sa accepte acele trei milioane de lei, iar restul de bani ii va fi achitat la inceputul trimestrului urmator. Pimaria nu dispune de fonduri in acest moment", a spus primarul. Cit priveste faptul ca i-a vorbit urit cetateanului, primarul a infirmat acuzatia. (Eduard ADAM)

Comentarii