Speriat de ultimele sondaje, Nastase arata cu degetul spre coruptii din partid

vineri, 19 iulie 2002, 23:00
2 MIN
 Speriat de ultimele sondaje, Nastase arata cu degetul spre coruptii din partid

Premierul Adrian Nastase i-a avertizat ieri, la sedinta Biroului executiv al PSD, pe membrii partidului care se stiu corupti ca ar fi mai bine sa-si dea demisia. "Premierul a facut un apel catre cei care se stiu vizati sa-si dea demisia din functiile pe care le detin in partid sau in administratie", ne-a declarat prefectul judetului Bacau, Radu Catalin Mardare, care a fost prezent la intrunirea de la Snagov. Nastase le-a sugerat membrilor de partid corupti ca demisia este cea mai buna solutie pentru onoarea lor si pentru a salva imaginea institutiilor pe care le conduc. "Daca sugestia mea nu va fi ascultata, atunci o vom impune", a avertizat Nastase. El le-a cerut politiei, parchetelor si justitiei sa-si faca treaba si sa sesizeze cazurile in care exista presiuni politice in mersul unei anchete sau imixtiuni in actul de justitie.
Gestul premierului pare mai degraba influentat de recentele sondaje de opinie, decit de convingerile personale. Reamintim ca ultimul sondaj IMAS a scos la iveala faptul ca majoritatea romanilor crede ca, in Romania, coruptia s-a intetit dupa ce PDSR, actual PSD, a ajuns la putere. De aici, un nou exercitiu de imagine: lupta anticoruptie lansata de Nastase. Tot ieri, la Snagov, premierul s-a aratat indignat de faptul ca, in teritoriu, exista neintelegeri intre prefecti si presedinti de consilii judetene, care pe alocuri au comportament de "stat in stat, dupa bunul plac al intereselor personale". Premierul pare sa fi aflat, intr-un tirziu, ca in judete exista diverse aranjamente locale si afaceri facute la limita legii, in care sint implicati oamenii PSD. De altfel, Nastase a spus ca nimeni nu va trebui sa fie surprins daca, in luna august, mai multi prefecti vor fi schimbati. (Nicoleta BICHESCU)

Comentarii